Sf. Preot Mucenic Ilarion Felea; Sf. Ier. Eumenie, Episcopul Gortinei; Sf. Mc. Ariadna

Sfântul Ilarion Felea s-a născut la 28 martie 1903, în Valea Bradului, din părțile Hunedoarei.

La vârsta adolescenţei, dorind să devină preot, asemenea tatălui său, a urmat cursurile Academiei Teologice din Sibiu şi ale Facultăţii de Teologie din Bucureşti, pe care le-a încununat în anul 1939, prin susţinerea tezei de doctorat. În anul 1927 s-a căsătorit cu Valeria, iar la scurt timp după căsătorie a fost hirotonit preot de către Mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului. A fost instalat în Valea Bradului, localitatea natală, la sărbătoarea Schimbării la Faţă a Domnului.

După trei ani de păstorire rodnică a fost rânduit preot la Parohia Șega din Arad, unde a dus la bun sfârșit lucrările de construire a bisericii. Prin predică şi slujire, Sfântul Ilarion a desfăşurat o frumoasă lucrare pastorală şi culturală în Eparhia Aradului. Pentru vrednicia sa a fost rânduit, în anul 1939, de către Episcopul Andrei Magieru, preot slujitor la Catedrala Veche a Aradului, unde va activa până la ultima sa întemniţare, urmată de moartea martirică. Iubit, căutat şi cinstit de tineri, cărora le tâlcuia tainele credinţei, Sfântul Ilarion a rămas în amintirea tuturor ca un înțelept duhovnic şi profesor, păstorul model cu glasul de tunet și înfățișare ascetică, dar impunătoare. După instaurarea regimului comunist în România, începând cu anul 1945, Sfântul Ilarion a avut mult de suferit. A fost arestat, bătut şi denigrat de multe ori pentru mărturisirea credinţei în Hristos Iisus Domnul.

Ultima arestare a Sfântului Ilarion a avut loc în anul 1958, la Bucureşti, de unde a fost transferat la Cluj, fiind condamnat la 20 de ani de temniță. De la Cluj a fost mutat la Gherla şi apoi la închisoarea din Aiud. La Aiud, Sfântul Ilarion a făcut din temniţă un „amvon al teologiei”, pe mulţi îmbărbătându-i şi întărindu-i în credinţă. Tot acolo, Sfântul Ilarion a trecut la Domnul în data de 18 septembrie 1961, întrucât, deși era grav bolnav, i s-a refuzat asistența medicală. În timp ce era îngropat noaptea în cimitirul comun, toţi preoții care erau atunci întemniţaţi (aproximativ 400) l-au prohodit în tăcere în celulele lor.

Sfântul Eumenie a trăit în secolul al 7-lea d.Hr. De tânăr a renun­țat la averea sa, pe care a împărţit-o săracilor, și, urmând lui Hristos, s-a călugărit. S-a nevoit mult, supunându-şi poftele trupeşti cu postul, cu rugăciunea, cu privegherile lungi şi cu înfrânarea. Dormea foarte puţin, până când sufletul şi trupul său, curăţindu-se de patimi, s-au făcut locaş al Duhului Sfânt. Astfel, i s-a dat lui şi darul propovăduirii cuvântului lui Dumnezeu, împodobit cu multă înţelepciune. Pentru viaţa sa curată a fost ales Episcop al Bisericii din Gortina, în ostrovul Cretei, unde, luminând ca un soare, păstorea Biserica lui Hristos cu fapta şi cu cuvântul, făcându-se pildă tuturor.

A rămas în istorie ca fiind un ierarh milostiv, mai ales că numele său, Eumenie, înseamnă milostiv. Dumnezeu l-a înzestrat şi cu darul facerii de minuni. Sfântul Ierarh Eumenie a mers şi la Roma, mânat de dorinţa de a propovădui Evanghelia Domnului Iisus Hristos, iar de acolo s-a dus în Tebaida Egiptului. Aici, ajungând pe vreme de secetă, cu rugăciunile sale pământul a primit ploaie îmbelşugată.

Sfântul Ierarh Eumenie s-a mutat la Domnul pe când se afla în Tebaida. Moaştele sale au fost trimise la locul lui de naştere, la Raxos, în insula Creta, unde se aflau şi moaştele Sfinţitului Mucenic Chiril, care păstorise şi el mai înainte Biserica din Gortina.