Aceşti Sfinţi Apostoli, din cei 70, au fost următori şi ucenici ai Sfântului Apostol Pavel, slujind la răspândirea adevăratei credinţe. Sfinţii Filimon, Arhip şi Apfia lucrau în cetatea Colose din Frigia, iar fericitul Onisim la Roma. Sfântul Arhip este cinstit de Sfântul Pavel cu numele de „împreună oştean cu noi”, precum scrie în Epistola către Filimon, capitolul al 2-lea. În aceeaşi epistolă, Filimon este zugrăvit ca un fiu duhovnicesc şi prieten adus la credinţă de însuşi Apostolul Neamurilor. Sfânta Apfia, soţia lui Filimon, este numită „sora Apfia” datorită vredniciilor ei (Filimon cap. 2). Sfântul Onisim din sclav ajunge Apostol al Domnului şi din răufăcător frate egal în vrednicie cu fostul său stăpân, Filimon.
Sf. Sfinţit Mc. Atinoghen cu cei 10 ucenici ai lui; Sf. Mc. Iulia
Sfântul Atinoghen era din Sevastia Capadociei şi a trăit în zilele împăratului Diocleţian (284-305). Pentru faptele sale cele bune şi pentru smerenia sa a fost sfinţit episcop în Pidahtoea. Într-una din zile, fiind prins împreună cu cei 10 ucenici ai săi de dregătorul Filomarh, a fost supus la multe chinuri pentru credinţa sa în Domnul Iisus Hristos. Sfântul Atinoghen l-a rugat pe dregător să-l ducă în mănăstirea sa şi acolo să-l omoare, iar dregătorul i-a împlinit dorinţa cea de pe urmă. La mănăstire l-a întâmpinat pe sfânt o cerboaică, pe care el o crescuse. Şi a zis sfântul către ea: „Dumnezeul veacurilor să nu te dea pe tine, nici seminţia ta spre vânare vânătorilor, ci tu şi seminţia ta aşa să fiţi, încât în toţi anii să vă aduceţi aici câte un pui, spre junghiere şi mâncare, celor ce vor veni la pomenirea noastră”. Şi cerboaica vărsând lacrimi a căzut la picioarele Sfântului Atinoghen, iar el a însemnat-o cu semnul Crucii. Apoi sfântul şi-a primit sfârşitul prin sabie. Şi în fiecare an, la pomenirea sa, după citirea Sfintei Evanghelii, o cerboaică venea şi-şi aducea puiul său pentru a fi jertfit. Iar creştinii se minunau şi se bucurau, ospătându-se întru cinstirea sfinţilor. Tot astăzi, Biserica Ortodoxă o pomeneşte şi pe Sfânta Muceniţă Iulia. Aceasta s-a născut în Cartagina, într-o familie creștină. Pe când era tânără, Iulia a fost luată în captivitate de către persani, care au dus-o în Siria vânzând-o ca sclavă. Sfânta Iulia l-a slujit cu credință pe stăpânul ei, îndeplinind poruncile creștine. Ea și-a păstrat fecioria, a ținut toate posturile rugându-se lui Dumnezeu. Nu a luat în seamă nici un îndemn al stăpânului ei de a se lepăda de Hristos. Mergând oarecând stăpânul ei cu mărfuri în Galia, a luat-o cu el şi pe Iulia. În drumul lor au poposit în insula Corsica, iar acolo stăpânul a adus jertfe idolilor, veselindu-se cu alţi păgâni. După ce stăpânul fecioarei s-a îmbătat și a adormit, unul din cei care jertfeau idolilor a mers pe corabie și, văzând-o pe Sfânta Iulia rugându-se cu lacrimi în ochi, a luat-o și a dus-o înaintea căpeteniei lor zicând că aceasta îi hulește pe zeii lor păgâni. Aflând credința ei, păgânii i-au promis că o vor elibera din robia stăpânului său dacă va jertfi idolilor. Sfânta le-a răspuns: „Libertatea mea este ca să slujesc lui Hristos, pe care-L slujesc cu conştiinţa curată, iar de rătăcirea voastră mă mâhnesc”. Pentru aceasta păgânii au chinuit-o cumplit şi după ce au bătut-o, au răstignit-o pe o cruce şi aşa sfânta şi-a dat sufletul în mâinile Domnului.