Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Sfânta Mare Muceniţă Hristina; Sfântul Mucenic Ermoghen
Sfânta Mare Mucenică Hristina locuia în cetatea Tirului, pe vremea împăratului Septimiu Sever (193-211), fiind fiica generalului Urban. Cu toate că tatăl ei i-a dăruit cel mai înalt turn al palatului său unde a aşezat idoli din argint şi din aur ca să slujească lor, Hristina a sfărâmat idolii dăruind bogăţile de aur şi de argint celor săraci. Când tatăl ei a aflat aceste lucruri a supus-o la tot felul de chinuri, ţinând-o în temniţă, fără mâncare, însă un înger al Domnului o hrănea. A fost aruncată în mare şi, primind botezul creştin, a fost scăpată de un înger. În locul lui Urban a venit dregătorul Dion, care a chemat-o pe Hristina la judecată, iar ea mărturisind pe Hristos a fost bătută cumplit, atrăgând pe mulţi la credinţa creştină. Şi Iulian, care i-a urmat lui Dion, a chinuit-o, aruncând-o într-un cuptor cu foc, dar a rămas nevătămată. Sfânta Hristina a primit cununa muceniciei fiind împunsă cu suliţele. (Diac. George Aniculoaie)
