Aceşti 10 sfinţi au pătimit pentru credinţa în Hristos-Domnul în insula Creta, în vremea împărăţiei lui Deciu (251-253). Nu erau toţi din acelaşi loc, ci din mai multe părţi ale
Sfânta şi Marea Joi (Denia celor 12 Evanghelii) Sfinții Mucenici Teodul şi Agatopod; Sfinții Mucenici Victorin şi cei împreună cu el
Aceşti sfinţi au trăit pe vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian şi erau clerici bineplăcuţi lui Dumnezeu. Agatopod era bătrân şi foarte înţelept şi avea rânduiala de diacon, iar Teodul era tânăr şi fără de prihană şi era citeţ, ambii în biserica din Tesalonic. Deci, ieşind poruncă de la împăraţii păgâni, ca oamenii de pretutindeni să aducă jertfe idolilor, Teodul şi Agatopod au rămas închişi în biserică, rugându-se neîncetat. Aflând ostaşii despre aceasta, i-au prins şi i-au aruncat în temniţă. Închişi fiind, pe mulţi păgâni i-au adus la credinţa în Hristos, la pocăinţă şi la împăcarea cu Dumnezeu prin Botez. Iar poporul din cetate, aflând că între zidurile închisorii cei doi propovăduiesc vestea cea bună a lui Dumnezeu, a sfărâmat încuietorile închisorii şi, dând năvală înăuntru, asculta cuvântul lor. De trei ori i-a judecat căpetenia cetăţii, Faustin, pe Sfinţii Teodul şi Agatopod, însă ei au rămas tari în credinţa lor, spunând că sunt creştini, gata oricând să pătimească orice fel de chinuri pentru Hristos Iisus. Deci, după a treia cercetare au fost osândiţi la moarte prin înecare în mare. Şi aşa, cu pietre grele la grumaz şi cu mâinile legate la spate, fiind aruncaţi în mare, au primit cununa muceniciei de la Mântuitorul nostru Iisus Hristos.