Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Sfântul Apostol Filip, unul dintre cei 12 Apostoli; Sfântul Ierarh Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului (Lăsatul secului pentru Postul Naşterii Domnului)
Sfântul Apostol Filip era din Betsaida Galileii, împreună cetăţean cu Apostolii Andrei şi Petru. Mântuitorul Iisus Hristos aflându-l pe Filip i-a zis: Urmează-Mi Mie (Ioan 1, 43). Deci, recunoscând pe Mesia în persoana lui Iisus Hristos, Filip a lăsat totul şi a devenit unul dintre cei mai zeloşi ucenici, însoţindu-L pe Iisus pretutindeni. Istoricii Teodoret şi Eusebiu ne relatează că după Pogorârea Duhului Sfânt, Apostolul Filip a predicat Evanghelia în cele două Frigii din Asia Mică şi în Ierapole. A fost martirizat de păgâni, fiind răstignit cu capul în jos. Astăzi pomenim şi pe Sfântul Ierarh Grigorie Palama (†1359), teologul slavei dumnezeieşti celei neapuse şi necreate a Sfintei Treimi. Născut în 1296 în sânul unei familii evlavioase, tânărul Grigorie a vieţuit de mic în palatele împărăteşti, dat fiind că tatăl său, fericitul Constanţiu, era sfetnicul împăratului Andronic al 2-lea şi pedagog al nepotului acestuia, Andronic al 3-lea. Legăturile strânse cu monahii de pe Muntele Athos l-au făcut pe Grigorie să ţină încă din tinereţe o rânduială de viaţă aspră, cu post, rugăciune şi priveghere. În 1321 se stabileşte în Marea Lavră a Sfântului Atanasie, iar în 1326, după ce a fost hirotonit preot, s-a stabilit pe muntele de lângă oraşul Veria, unde timp de cinci ani i-a îndrumat pe monahii care îl urmaseră acolo. Rugăciunea neîntreruptă făcea ca uneori, în timpul Sfintei Liturghii, faţa Sfântului Grigorie să strălucească mai presus de fire. Anul 1338 a fost marcat de începutul disputei între Sfântul Grigorie Palama şi Varlaam din Calabria, cel dintâi afirmând faptul că prin energiile divine necreate Dumnezeu comunică neîncetat cu lumea, aceste energii putând fi cunoscute de oameni (ex: bunătatea, harul, dreptatea). Esenţa sau fiinţa Creatorului rămâne însă insondabilă. Lumina taborică este şi ea o manifestare cerească, suprafirească, ce poate fi sesizată într-un climat excepţional de rugătorii creştini. Un sinod din 1351 a hotărât că isihasmul este dogmă a Bisericii Ortodoxe, condamnând ca eretice învăţăturile lui Varlaam. Sfântul Grigorie a adormit în Domnul la 14 noiembrie 1359. Moaştele sale se găsesc până astăzi la Tesalonic, iar pomenirea sa se face atât pe 14 noiembrie, cât şi în a doua duminică din Postul Mare.
