Aceşti 10 sfinţi au pătimit pentru credinţa în Hristos-Domnul în insula Creta, în vremea împărăţiei lui Deciu (251-253). Nu erau toţi din acelaşi loc, ci din mai multe părţi ale
Sfântul Apostol Matia; Sfinţii 10 Mucenici care au pătimit pentru icoana lui Hristos
Sfântul Apostol Matia era unul dintre cei 70 de Apostoli ai Domnului Hristos, care s-a numărat apoi cu cei 12 Sfinţi Apostoli, în locul lui Iuda Iscarioteanul (Fapte 1, 26). După Învierea şi Înălţarea la cer a Domnului, ceata celor 12 Apostoli fiind neîmplinită, Sfântul Apostol Petru, cel mai în vârstă dintre Apostoli, a luat cuvântul, spunând că se cuvine a se împlini locul lui Iuda care Îl trădase pe Mântuitorul. Deci, au pus înainte pe doi: pe Iosif, numit Barsaba, zis şi Iustus, şi pe Matia (Fapte 1, 24-26), şi rugându-se au tras sorţii, iar aceştia au căzut pe Matia. Această alegere s-a întărit curând prin trimiterea asupra lui a Duhului Sfânt în chip de limbi de foc, precum a stat şi peste ceilalţi Sfinţi Apostoli. Despre viaţa Sfântului Apostol Matia nu ştim decât că şi-a închinat-o propovăduirii Evangheliei. După o veche tradiţie a Bisericii, el a predicat cuvântul Domnului în Etiopia, unde, fiind cumplit chinuit de păgâni, a fost ucis apoi cu pietre, dându-şi astfel sufletul în mâinile lui Hristos. Sfintele sale moaşte se păstrează astăzi la Trier, în Germania.