Sfântul Mucenic Caliopie (†304) a trăit pe vremea împăratului Maximian (286- 305) şi era din Perga Pamfiliei. Mama sa, Teoclia, l-a crescut în dreapta credinţă şi în cunoaşterea Sfintelor Scripturi. În timpul prigoanei împotriva creştinilor, el dorea să îndure chinuri pentru mărturisirea lui Hristos. „Văzând Caliopie urgia ce se abătuse asupra creştinilor, s-a înfăţişat de bună voie înaintea dregătorului Maxim, în cetatea Pompeiopole din Cilicia, şi a mărturisit că se închină lui Hristos, cu toate că ştia ce vifor de mânie avea să stârnească asupra sa. Drept aceea, pentru dragostea lui Dumnezeu cel viu, a îndurat bătăi, a fost tras pe roată şi ars pe pântece cu făclii aprinse şi apoi aruncat în temniţa, cu carnea trupului său sfărâmată şi atârnând în bucăţi” (Proloagele). Mama lui i-a fost tot timpul alături întărindu-l în suferinţele îndurate pentru credinţa creştină. Mai-marele cetăţii, văzând că Sfântul Caliopie nu poate fi înduplecat să renunţe la credinţa în Hristos, a ordonat să fie răstignit. „În Joia Mare din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, îndurerata maică l-a rugat pe crudul tiran să îngăduie să fie răstignit, dar cu capul în jos, ca fiul ei să-şi arate astfel dragostea şi smerenia faţă de Jertfa Domnului Hristos” (Proloagele). Dregătorul i-a împlinit rugămintea, iar Sfântul Caliopie a fost răstignit a doua zi, în Vinerea Mare, dându-şi sufletul în mâinile Mântuitorului. Când a fost pogorât de pe cruce, mama Sfântului Caliopie a îmbrăţişat trupul fiului ei şi a rugat pe Dumnezeu să nu o despartă de el. După această rugă şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost înmormântată împreună cu fiul ei.
Sfântul Apostol Onisim; Sfântul Mucenic Maior
În cetatea Colose din Frigia era pe vremea Sfinţilor Apostoli un bărbat vestit şi dregător de seamă cu numele Filimon, botezat fiind de însuşi Sfântul Apostol Pavel. Acesta avea un rob pe care-l chema Onisim şi care, greşindu-i cu ceva stăpânului său, a fugit de la el, de teama pedepsei, şi s-a dus la Roma. Acolo, l-a întâlnit pe Sfântul Apostol Pavel în temniţă şi, auzind de la dânsul cuvântul Evangheliei, a primit de la el sfânta credinţă şi botezul creştin. La Roma, Onisim, împreună cu un alt tânăr pe care-l chema Tihic, se afla în slujba Apostolului Neamurilor. Ei au fost trimişi de Sfântul Pavel cu o scrisoare la Filimon, fostul stăpân al lui Onisim, în care Apostolul îl ruga pe Filimon să-l ierte pe Onisim şi să-l primească nu ca pe un rob, ci ca pe Pavel însuşi. „Te rog pe tine pentru fiul meu, pe care l-am născut fiind în lanţuri, Onisim, cel ce altădată nu-ţi era de folos, dar acum şi ţie şi mie ne e de folos. Pe acesta ţi l-am trimis, pe el însuşi, adică inima mea, primeşte-l. Eu voiam să-l ţin la mine ca, în locul tău, să-mi slujească mie, care sunt în lanţuri pentru Evanghelie, dar n-am voit să fac nimic fără încuviinţarea ta, ca fapta ta cea bună să nu fie ca de silă, ci de bunăvoie. Căci poate pentru aceea a fost despărţit de tine câtva timp, ca veşnic să fie al tău, dar nu ca rob, ci mai presus de rob, ca un frate iubit, mai ales pentru mine, dar cu atât mai vârtos pentru tine, şi după trup, şi în Domnul. Deci, dacă mă socoteşti părtaş cu tine, primeşte-l pe el ca pe mine” (Filimon 10-17). Drept aceea, Filimon l-a iertat pe Onisim şi l-a primit ca pe un frate în Hristos. Iar Onisim, liber fiind, s-a întors la Roma şi-l însoţea pe Sfântul Pavel oriunde el propovăduia Evanghelia, până în Spania. După trecerea la Domnul a Apostolului Neamurilor a fost sfinţit episcop. A primit cununa muceniciei în timpul împăratului Domiţian (95 d.Hr.), după ce a îndurat multe chinuri de la dregătorul Tertil.
