Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Sfântul Cuvios Alexie, omul lui Dumnezeu
Sfântul Alexie a trăit pe vremea împăratului Honorius (395-423), iar părinţii săi se numeau Eufimian şi Aglaida. Cu cât înainta în vârstă, cu atât creştea şi în sufletul lui dorinţa nemuririi şi a vieţii veşnice, deci, se înfrâna, purtând în taină pe trupul său o haină aspră de păr. Imediat după căsătoria sa a fugit la Edesa, unde a vieţuit în nevoinţe 17 ani. Fiind iubit de Dumnezeu, s-a făcut descoperire despre el şi un glas îl numea pe Alexie „omul lui Dumnezeu”. După aceasta, sfântul s-a hotărât să trăiască lângă casa părinţilor săi, ca un necunoscut. Şi aici a vieţuit în aspre nevoinţe, batjocorit şi umilit de slugile tatălui său, vreme de 17 ani. Cu voia lui Dumnezeu i s-a descoperit sfântului mai dinainte ziua morţii sale şi atunci el şi-a scris toată viaţa, păstrând scrisoarea la sânul lui. Chiar în ziua sfârşitului său a trecut pe acolo împăratul Honorius, care a citit acea scrisoare. Şi toţi s-au minunat aflând viaţa înaltă a „omului lui Dumnezeu”.
