Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Sfântul Cuvios Benedict de Nursia; Sfântul Sfinţit Mucenic Alexandru preotul
Sfântul Benedict, al cărui nume înseamnă binecuvântat, era din cetatea Nursia, Italia, nu departe de Roma. S-a născut în anul 480 din părinţi dreptcredincioşi, cu bună stare. Însetat de cunoaştere, Sfântul Benedict, după învăţătura primită în cetatea sa, a fost trimis de părinţii lui la şcolile mai înalte de la Roma. Înspăimântat de viaţa plină de patimi a tinerilor din vremea sa, părăsind lumea, s-a retras într-o peşteră, la Subiaco, unde s-a călugărit, la îndemnul unui monah Roman care vieţuia acolo. Vreme de trei ani s-a nevoit sfântul într-o peşteră, neştiut fiind de oameni, până când, în chip minunat, a fost descoperit de un preot, în ziua Învierii Domnului. Şi a început să vină la el mulţime de tineri, printre care şi Maur şi Placid, cu care sfântul a înfiinţat 12 mănăstiri cu câte 12 călugări în fiecare aşezământ monahal. Odată, cuprins de ispite trupeşti, fiind în apropierea sa urzici şi spini, sfântul s-a aruncat în ele şi, tăvălindu-se multă vreme şi însângerându-şi tot trupul, răbda cu vitejie durerile. Astfel, s-a izbăvit pentru totdeauna de gândurile pătimaşe. Altă dată, Sfântul Benedict a scăpat de moarte căci, oferindu-i-se un pahar cu băutură otrăvită, sfântul l-a binecuvântat cu semnul Sfintei Cruci, iar paharul s-a sfărâmat. Sfântul Benedict s-a mutat mai târziu de la Subiaco în Campania italiană şi s-a aşezat cu ucenicii săi la Monte Casino, în anul 529. În acea singurătate fiind, a scris Rânduiala sa pentru viaţa de mănăstire. Pentru el, mănăstirea este o şcoală unde se învaţă a sluji pe Dumnezeu în tăcere, singurătate, smerenie şi ascultare. Pravila sa a ajuns rânduiala care, mai târziu, a fost adoptată, un timp, de toţi călugării din Apus. Era în vârstă de 63 de ani şi vieţuise 14 ani la Monte Casino, când Sfântul Benedict s-a mutat în pace la Domnul.
