Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Sfântul Cuvios Gheorghe Hozevitul; Sfânta Cuvioasă Domnica
Sfântul Cuvios Gheorghe Hozevitul făcea parte dintr-un neam de seamă, dar părăsindu-şi averile şi ţara şi toată desfătarea lumească, a venit la Ierusalim pentru a se închina la Sfântul Mormânt al Mântuitorului Iisus Hristos, precum şi tuturor Locurilor Sfinte ce se află în Ţara Sfântă. Închinându-se deci şi dobândind harul cel dintru acestea, s-a dus şi a rămas la mănăstirea ce se zice Hozeva, de unde a primit şi numele de Hozevitul. Deci, îmbrăţişând viaţa monahală, s-a numărat împreună cu fraţii acelei mănăstiri. Sfântul Gheorghe era nebiruit în toate ostenelile sale, voind a urma Domnului Hristos, Celui ce pentru noi a murit cu trupul. Astfel, fericitul şi-a omorât prin osteneli nenumărate patimile sale, încât îi uimea pe toţi prin răbdarea sa. Ajungând la treapta nepătimirii şi umplându-se de harul Duhului Sfânt, fiind un chip al virtuţilor, Sfântul Cuvios Gheorghe Hozevitul şi-a dat smeritul suflet în mâinile Domnului. Tot azi pomenim şi pe Sfânta Cuvioasă Domnica (†474). Aceasta a trăit pe vremea lui Teodosie cel Mare (379-395), până în zilele împăraţilor Leon cel Mare şi Zenon. Era din Cartagina şi fiind încă păgână a mers la Constantinopol împreună cu alte patru fecioare şi s-a înfăţişat înaintea Arhiepiscopului Nectarie (381-397). Acesta, văzând că ea doreşte să urmeze lui Hristos, a botezat-o, şi astfel Sfânta Domnica a luat asupra sa viaţa şi chipul călugăresc. Ajungând la adânci bătrâneţi, cunoscându-şi mai înainte sfârşitul, s-a mutat la cereştile locaşuri.
