Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Sfântul Cuvios Mucenic Nicon şi cei 199 de ucenici ai lui
Sfântul Nicon (†251) era din Neapole, bărbat frumos la chip şi ostaş viteaz în războaie. Dorind să se boteze, a călătorit, la îndemnul mamei sale, spre Constantinopol, iar la Hios, după 7 zile de nevoinţe aspre, s-a întâlnit cu Episcopul Teodosie, care l-a botezat în numele Sfintei Treimi. La scurt timp, Sfântul Nicon a îmbrăţişat viaţa monahală, iar după 3 ani de nevoinţe în mănăstirea lui Teodosie, unde mai vieţuiau încă 190 de călugări, acelaşi episcop l-a hirotonit preot, apoi episcop, dându-i sarcina de îndrumător al celor 190 de monahi. După moartea Episcopului Teodosie, Sfântul Nicon a plecat cu cei 190 de ucenici în Mitilene, apoi în Italia, şi după ce a îngropat-o pe maica sa, a plecat în Sicilia. Acolo, pe 9 dintre foştii lui ostaşi i-a adus la credinţa creştină, întemeind totodată şi o mănăstire, unde ducea împreună cu cei 199 de călugări viaţă plăcută lui Dumnezeu. Aflând dregătorul Cvintilian despre Sfântul Nicon şi despre ucenicii săi, i-a adus pe toţi înaintea sa şi, nevrând aceştia să se lepede de Hristos, li s-au tăiat capetele. Astfel, Nicon şi cei 199 de monahi au primit de la Hristos cununile de mucenici.
