Sfântul Mucenic Caliopie (†304) a trăit pe vremea împăratului Maximian (286- 305) şi era din Perga Pamfiliei. Mama sa, Teoclia, l-a crescut în dreapta credinţă şi în cunoaşterea Sfintelor Scripturi. În timpul prigoanei împotriva creştinilor, el dorea să îndure chinuri pentru mărturisirea lui Hristos. „Văzând Caliopie urgia ce se abătuse asupra creştinilor, s-a înfăţişat de bună voie înaintea dregătorului Maxim, în cetatea Pompeiopole din Cilicia, şi a mărturisit că se închină lui Hristos, cu toate că ştia ce vifor de mânie avea să stârnească asupra sa. Drept aceea, pentru dragostea lui Dumnezeu cel viu, a îndurat bătăi, a fost tras pe roată şi ars pe pântece cu făclii aprinse şi apoi aruncat în temniţa, cu carnea trupului său sfărâmată şi atârnând în bucăţi” (Proloagele). Mama lui i-a fost tot timpul alături întărindu-l în suferinţele îndurate pentru credinţa creştină. Mai-marele cetăţii, văzând că Sfântul Caliopie nu poate fi înduplecat să renunţe la credinţa în Hristos, a ordonat să fie răstignit. „În Joia Mare din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, îndurerata maică l-a rugat pe crudul tiran să îngăduie să fie răstignit, dar cu capul în jos, ca fiul ei să-şi arate astfel dragostea şi smerenia faţă de Jertfa Domnului Hristos” (Proloagele). Dregătorul i-a împlinit rugămintea, iar Sfântul Caliopie a fost răstignit a doua zi, în Vinerea Mare, dându-şi sufletul în mâinile Mântuitorului. Când a fost pogorât de pe cruce, mama Sfântului Caliopie a îmbrăţişat trupul fiului ei şi a rugat pe Dumnezeu să nu o despartă de el. După această rugă şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost înmormântată împreună cu fiul ei.
Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, Mitropolitul Banatului; Sfântul Mare Mucenic Nichita; Sfântul Ierarh Visarion, Arhiepiscopul Larisei
Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş (†1656), în cei trei ani (1650-1653) cât a fost Mitropolitul Banatului, s-a dovedit un bun păstor şi apărător al Ortodoxiei. Era tare în credinţă, înţelept la cuvânt, blând la inimă şi neadormit în rugăciune. A fost ales păstor al Bisericii Banatului, chiar dacă avea 80 de ani. Era vestit în ţările balcanice şi cinstit ca sfânt încă din viaţă.În anii de păstorire a făcut şi minuni, a alinat suferinţa unor credincioşi şi la rugăciunea sa cu lacrimi Dumnezeu a trimis ploaie să stingă focul ce cuprinsese partea de apus a Timişoarei. Darul facerii de minuni l-a primit în anii trăiţi în munţii din apropierea Mănăstirii Pantocrator din Muntele Athos. Datorită vieţii sale, Dumnezeu i-a dăruit sfinţenia. A intrat în monahism la 15 ani, iar de la vârsta de 20 de ani s-a nevoit în mănăstirile Pantocrator, Cultlumuş şi Vatoped din Muntele Athos şi în sihăstriile din jurul lor. A trăit între anii 1568 şi 1656, în ultimii trei retrăgându-se la Mănăstirea Partoş din judeţul Timiş.
