Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Sfântul Ierarh Pavel Mărturisitorul, Patriarhul Constantinopolului; Sfântul Cuvios Luca din Sicilia
Marele mărturisitor al lui Hristos Iisus, Pavel, s-a născut în Tesalonic şi a fost notar şi scriitor al Sfântului Alexandru, Patriarhul Constantinopolului, şi diacon al Marii Biserici, trăind pe vremea împărăţiei lui Constanţiu (337-361), fiul Sfântului Împărat Constantin cel Mare. După moartea arhiepiscopului Alexandru, creştinii l-au pus pe Pavel patriarh în Constantinopol, iar acesta a păstorit Biserica lui Hristos în pace şi în buna-rânduială a dreptei credinţe. Dar, întorcându-se împăratul arian Constanţiu din Antiohia, l-a scos din scaun pe Sfântul Ierarh Pavel şi l-a pus în locul său pe arianul Eusebiu al Nicomidiei. Plecând sfântul la Roma, a aflat acolo pe marele Atanasie, fiind şi el scos din scaun de acelaşi împărat, încă şi pe alţi doi episcopi din Răsărit. Constant, fratele lui Constanţiu, care era împărat în Apus, şi papa Iuliu al Romei au trimis scrisori lui Constanţiu şi atât Pavel, cât şi Atanasie şi-au recăpătat scaunele lor. După o vreme au fost din nou alungaţi, din cauza uneltirilor ereticilor. Atunci, Constant a scris o scrisoare fratelui său, prin care îl ameninţa cu război dacă nu-i va reaşeza pe cei doi ierarhi în treapta de arhiepiscopi ai cetăţilor din care fuseseră alungaţi. Pentru scurt timp Sfântul Ierarh Pavel şi-a recăpătat scaunul său, însă a fost surghiunit în Armenia, la Cucuz, împăratul aducând de data aceasta în locul său pe ereticul Macedonie. Acest lucru a stârnit o revoltă mare a creştinilor drept-măritori. Sfântul Pavel, ajungând în Armenia, a fost închis în lăcaşul în care locuia, fiind părăsit cu totul, nedându-i-se nici mâncare şi nici apă. Deci, după şase zile, arienii văzând că este încă în viaţă l-au sugrumat chiar cu omoforul său. Şi aşa şi-a dat Sfântul Ierarh Pavel Mărturisitorul sufletul în mâinile Domnului.
