Miercuri, în săptămâna a şasea după Paşti, din punct de vedere liturgic se face Odovania praznicului Învierii Domnului, adică se încheie perioada celor 40 de zile de sărbătorire pascală. Sfântul Mucenic
Sfântul Ierarh Petru Movilă, Mitropolitul Kievului; Sfânta Mare Muceniţă Anastasia
Sfântul ierarh Petru Movilă (†1646), de neam român, s-a născut la Suceava în 1596, fiu al lui Simion Movilă, mai târziu domnitor în Muntenia şi Moldova.După uciderea tatălui său în 1611, a pribegit cu familia în Muntenia, apoi s-a aşezat în Polonia. Aici a studiat la şcoala ortodoxă a „Frăţiei” din Liov, unde a învăţat teologie, dar şi greacă şi latină. A intrat în obştea Lavrei Pecerska unde a fost călugărit, la doar câteva luni a fost ales egumen al mănăstirii, iar la 31 de ani a fost ridicat la treapta de arhimandrit. În cei cinci ani de stăreţie a tipărit multe cărţi şi a pus temelia unui colegiu care în 1633 a devenit Academia Duhovnicească de la Kiev. A fost ales apoi Mitropolit al Kievului, Galiţiei şi a toată Rusia Mică. Ca mitropolit, vreme de 13 ani a tipărit peste 50 de cărţi: „Evhologhionul” (1646); „Liturghierul” (1629); „Evangheliarul” (1636); „Apostolul” (1638); „Psaltirea” (1640); o carte de apărare a Ortodoxiei, „Lithos” (Piatra) (1644); „Mărturisirea Ortodoxă” etc. Sfântul Ierarh Petru Movilă nu a uitat nici de poporul român, el trimiţând tipografii la Târgovişte, Câmpulung, Govora şi Iaşi.



.jpg)


