Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Sfântul Mucenic Bonifatie; Sfânta Aglaia; Sfântul Ierarh Grichentie, Episcopul Etiopiei
Sfântul Bonifatie (†307) a trăit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305) şi era robul unei femei de neam mare, Aglaia, fiica proconsulului Romei. Bonifatie trăia în păcate trupeşti cu stăpâna lui şi era beţiv, dar era milostiv, iubitor de străini şi, la fel ca stăpâna lui, avea mare evlavie către Sfinţii Mucenici. De asemenea, îi miluia pe cei lipsiţi şi îi asculta pe cei suferinzi. Adeseori Bonifatie şi Aglaia se pocăiau, suspinând către Domnul pentru păcatele lor, şi de aceea Dumnezeu nu i-a lăsat mai mult să se întineze cu desfrânarea, ci a rânduit o spălare de întinările lor. Într-o zi, Aglaia i-a spus lui Bonifatie să meargă şi să-i aducă moaşte de mucenici, pentru a le păstra spre ajutor şi mântuire sufletească. El i-a răspuns: „Dacă îţi voi aduce moaştele mele, ai să le primeşti?” Iar ea a râs, zicându-i: „Beţivule!”
Şi dându-i unele sfaturi, s-a rugat pentru el, i-a dat bani şi l-a trimis. Şi a plecat Bonifatie, însoţit de 12 slujitori, în Tarsul Ciliciei, unde erau chinuiţi creştinii, şi văzând el suferinţele lor, aprinzându-se de râvnă dumnezeiască, a mărturisit că este creştin. Pentru aceasta, a fost supus la cumplite chinuri. A fost spânzurat cu capul în jos, iar păgânii i-au tăiat tot trupul, după care l-au împuns cu trestii ascuţite pe sub unghii, i-au turnat plumb topit în gură şi l-au băgat cu capul într-un cazan plin cu smoală clocotită. Prin puterea lui Dumnezeu, din toate chinurile Bonifatie a ieşit însă nevătămat. În cele din urmă i s-a tăiat capul. Slugile sale au cumpărat trupul său cu 500 de galbeni, l-au uns cu mir, l-au înfăşurat în giulgiuri şi l-au dus la Aglaia, care l-a îngropat cu mare cinste. Mai târziu, ea a zidit în Roma o biserică în numele Sfântului Bonifatie şi i-a mutat acolo moaştele.
Aglaia, trăind de atunci în curăţie, cu pace şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.
