Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Sfântul Mucenic Conon din Isauria şi Conon Grădinarul; Sfântul Cuvios Marcu Pustnicul
Sfântul Mucenic Conon a trăit pe vremea Sfinţilor Apostoli şi era din satul Vidania, din ţara numită Isauria. Era fiul păgânului Nestor şi al Nadiei. Înainte de a veni el la credinţa creştină, părinţii săi l-au însurat cu o fecioară, Ana, dar sfântul s-a învoit cu ea să trăiască în curăţie. Primind el Botezul în numele Sfintei Treimi, la îndemnul Arhanghelului Mihail, atât şi-a umplut sufletul de sfintele învăţături, încât i-a înduplecat pe soţia şi pe părinţii săi să se boteze. Sfântul Conon ducea o viaţă smerită de rugăciune, muncă şi înfrânare, propovăduind fără încetare cuvântul lui Dumnezeu, iar pentru aceasta a fost binecuvântat cu darul facerii de minuni. Vrând oarecând poporul să aducă jertfă unui idol, Conon l-a făcut pe demonul care era ascuns în chipul acela idolesc de piatră să mărturisească singur că nu el este Dumnezeu. Poporul, auzind acestea, a strigat: „Unul singur este Dumnezeu, Cel al lui Conon”, şi cu toţii s-au botezat. Pornindu-se prigoană împotriva creştinilor din porunca lui Domiţian (51-96), a fost prins şi Sfântul Conon de dregătorul Magnus, şi supus la multe chinuri pentru credinţa sa în Hristos-Domnul, fiind bătut şi schingiuit de moarte. Aflând poporul unele ca acestea, a alergat să îl elibereze, iar pe Magnus l-a alungat. După ce l-a eliberat, i-a legat sfântului rănile, apoi l-a dus la casa lui, unde a mai trăit doi ani. Şi aşa vieţuind, cu pace s-a mutat la cereştile locaşuri.
