Sfântul Mucenic Longhin Sutaşul

Sfântul Longhin a trăit pe vremea împăratului Tiberiu (14-37), era din părţile Capadociei şi slujea ca ostaş pe vremea când în Palestina cârmuia Ponţiu Pilat. A luat parte la Sfintele Pătimiri ale Mântuitorului Iisus Hristos şi el este acela care L-a împuns pe Iisus cu suliţa în coastă. A păzit Mormântul Domnului până la Înviere, deci fiind martor la minunile ce s-au săvârşit atunci, s-a luminat la inimă şi a crezut în Hristos-Domnul împreună cu alţi doi ostaşi din ceata sa: „Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu era Acesta!” (Matei 27, 54). Sfântul Longhin sutaşul nu a primit arginţii care i-au fost daţi de către iudei ca să tăgăduiască Învierea şi să mărturisească mincinos că trupul Domnului a fost furat de ucenicii Săi. Lăsând slujirea ostăşească a plecat în Capadocia, unde propovăduia ca un apostol Învierea lui Hristos şi credinţa în dumnezeirea Lui. Tradiţia spune că Pilat, înştiinţându-l pe Tiberiu că Longhin a părăsit dregătoria sa, a trimis ostaşi care i-au tăiat capul sfântului. Ducând la Ierusalim capul lui Longhin, Pilat l-a aruncat la gunoi, afară din cetate. După mulţi ani, capul a fost descoperit prin minune dumnezeiască de o femeie oarbă. Aceea, luând cu ea pe fiul ei, primul născut, a mers la Ierusalim. Ajungând la sfintele locuri, fiul ei s-a îmbolnăvit şi după puţine zile a murit. Din pricina aceasta văduva avea mare mâhnire şi plângea de îndoita-i orbire: căci a pierdut şi ochii şi pe fiul ei, care era ca o lumină a ochilor săi. Plângând ea şi tânguindu-se cu amar, i s-a arătat în vedenie Sfântul Longhin şi a mângâiat-o, făgăduindu-i că şi pe fiul ei i-l va arăta în slava cerului şi lumina ochilor i-o va dărui. Recăpătându-şi vederea şi descoperind capul sfântului, femeia a ridicat o preafrumoasă biserică în Capadocia în care a aşezat cu cinste moaştele Sfântului Longhin, cugetând întru sine: „Acum ştiu că celor ce iubesc pe Dumnezeu toate le sporesc spre bine. Am căutat ochii trupeşti şi am aflat împreună şi pe cei sufleteşti. Eram cuprinsă de necaz pentru moartea fiului meu şi acum îl am la ceruri stând în slavă înaintea lui Dumnezeu cu prorocii, cu mucenicii şi cu Longhin, cu care totdeauna se bucură, întru împărăţia lui Hristos, purtând printre îngeri Crucea, semnul cel de biruinţă. El, ca un ucenic al lui Longhin, scoate acelaşi glas, cântând cu bucurie: «Cu adevărat Fiul lui Dumnezeu a fost Acesta, este şi va fi. Împărăţia Lui este împărăţia tuturor veacurilor şi stăpânirea Lui, întru tot neamul şi neamul, a Căruia este slava în veci»”.