Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Sfântul Mucenic Sabin Egipteanul; Sfântul Cuvios Hristodul din Patmos
Sfântul Mucenic Sabin (†303) a fost din cetatea Hermopolis din Egipt şi era bărbat slăvit, având dregătorie mare în cetatea sa. Pe vremea împărăţiei lui Diocleţian (284-305), tulburându-se tot Egiptul din pricina prigonirii creştinilor care erau ucişi pentru credinţa lor în Hristos-Domnul, Sabin şi-a lăsat casa, averea şi prietenii săi şi s-a retras într-un sat îndepărtat, vieţuind în post şi rugăciune într-o casă mică şi sărăcăcioasă. Slujitorii la idoli îl căutau neîncetat pe sfânt ca să-l prindă spre chinuire, însă pentru că nu îl găseau erau foarte mâhniţi. Dar s-a găsit un cerşetor, care primise milostenie de la Sabin, iar acela, pentru doi galbeni, le-a spus păgânilor unde este ascuns sfântul. Închinătorii la idoli au înconjurat casa unde era fericitul împreună cu alţi şase creştini, şi intrând peste ei i-au legat în lanţuri, iar pe Sabin l-au dus în faţa dregătorului Arian. Şi dus fiind la păgâneasca judecată şi silit să jertfească idolilor, nu s-a lepădat de Hristos. Pentru că nu a vrut să jertfească idolilor l-au chinuit cumplit, cu unghii de fier zgâriindu-l şi cu foc arzându-l, iar mai pe urmă l-au înecat într-un râu. Astfel şi-a sfârşit nevoinţa muceniciei şi la Hristos s-a dus, ca să-şi ia cununa biruinţei. Asemenea şi ceilalţi şase creştini, prinşi împreună cu el, chinuiţi fiind, şi-au dat duhul câştigând aceeaşi slavă, de la Hristos-Domnul, în ceruri.
