Sfântul Bartolomeu (sec. I) este unul dintre cei 12 Apostoli aleşi de Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi trimişi de El în lume, ca martori şi mărturisitori ai faptelor şi învăţăturilor Lui. După primirea
Sfântul Proroc Osea; Sfântul Cuvios Mc. Andrei Criteanul
Sfântul Proroc Osea, fiul lui Beyri din Balemot, din tribul lui Isahar, a trăit cu opt veacuri înainte de Mântuitorul Hristos, pe vremea când evreii din Samaria au fost luaţi în robia asirienilor (721 î.Hr.). A fost trimis de Dumnezeu să întoarcă de la rătăcire poporul Său, care ajunsese să se închine idolilor. Ne-a rămas de la el o carte în 14 capitole. Este cel dintâi proroc care înfăţişează legământul dintre Dumnezeu şi poporul Său ca pe legătura de dragoste dintre bărbat şi femeie. Osea a prorocit sub patru regi, aproape treizeci de ani, şi a murit la adânci bătrâneţi, fiind îngropat cu cinste în ţara sa. Astăzi pomenim şi pe Sfântul Cuvios Mucenic Andrei Criteanul, care a trăit în timpul împăratului Constantin al V-lea Copronimul (741-775), când cinstitorii de icoane erau persecutaţi. Pentru că l-a mustrat pe împărat, Sfântul Andrei a fost supus la chinuri. În timp ce era târât prin cetate, un pescar i-a tăiat un picior şi astfel a trecut la cereştile locaşuri. Trupul său a fost aflat de doisprezece oameni posedaţi de diavol, pe care sfântul i-a tămăduit. Sfântul Andrei Criteanul este autorul Canonului cel Mare, slujbă ce se săvârşeşte în Postul Mare.



.jpg)


