Naşterea lui Hristos din Fecioara Maria a avut loc în oraşul Betleem în iarna anului 748 de la fondarea Romei, pe când la Roma domnea împăratul Octavian Augustus (31 î.Hr. – 14 d. Hr.), iar în Iudeea
Sfântul Sfinţit Mucenic Ermolae; Sfânta Muceniţă Paraschevi din Roma; †) Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel
Sfântul Ioanichie s-a născut din părinţi evlavioşi în părţile Muscelului şi din fragedă tinereţe, ascultând chemarea lui Hristos, s-a retras în Mănăstirea Cetăţuia Negru-Vodă, de pe valea Dâmboviţei, unde s-a călugărit. După ce a deprins vieţuirea călugărilor iscusiţi, luând binecuvântare, s-a retras într-una din peşterile Muntelui Negru-Vodă, unde s-a nevoit aproape 50 de ani. O dată pe săptămână, un ucenic al Cuviosului venea să-i aducă pâine şi apă, iar stareţul mănăstirii venea duminica, după Sfânta Liturghie, şi-l spovedea, apoi îl împărtăşea. Cunoscându-şi dinainte sfârşitul, Sfântul Ioanichie şi-a săpat singur mormântul în peştera sa, încrustându-şi în dreptul capului anul trecerii sale la cele veşnice - 1638. Şi aşezându-se în mormânt, a adormit întru Domnul la 26 iulie, iar un păianjen i-a ţesut deasupra trupului o pânză ca un epitaf. Din rânduiala dumnezeiască, moaştele sale au fost aflate după cel de-al Doilea Război Mondial, în anul 1944 şi aşezate în biserica mănăstirii.
În timpul regimului comunist au fost îngropate în pământ, dar, după 1989, când Biserica şi-a recăpătat libertatea, au fost din nou aşezate în sfântul locaş de rugăciune al mănăstirii.