Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Sfântul Sfinţit Mucenic Lucian, preotul din Antiohia
Sfântul Mucenic Lucian era din oraşul Samosata, Siria şi s-a născut din părinţi dreptcredincioşi. Rămas orfan de tânăr, a împărţit averea săracilor şi, eliberat de grijile acestei lumi, se nevoia cu trăirea duhovnicească şi cu cercetarea Cărţilor Sfinte. Cu ajutorul vestitului dascăl Macarie din Edesa a sporit în cunoaşterea Sfintei Scripturi, fiind rânduit astfel preot în Antiohia, unde a înfiinţat şcoli pentru tineri şi a pus în slujba Bisericii o nouă copiere a cărţilor sfinte în limba greacă. Ajungând în Nicomidia, a fost prins de ostaşii lui Maximian Galeriu, în timpul prigoanei împăratului Diocleţian (284-305). Şi fiind ţinut în temniţă, Sfântul Lucian a făcut dar Bisericii din Nicomidia o carte scrisă de el, având trei coloane pe fiecare faţă, carte care cuprindea tot Vechiul şi Noul Testament, îndreptând greşelile ce se strecuraseră în Scriptură, atât din graba copiştilor, cât şi din răutatea ereticilor. Nu l-au omorât chinurile, ci şi-a dat duhul în temniţă după ce a strigat de trei ori: `Sunt creştin!” Slujitorii au vestit lui Maximian că Lucian a murit, iar el a poruncit ca trupul lui să fie aruncat în mare. Slujitorii au făcut după porunca împăratului şi, legându-l de o piatră, au aruncat în noianul mării mult pătimitorul trup al Sfântului Lucian. Şi a stat în mare treizeci de zile. După aceea i s-a arătat unuia din ucenicii săi, şi anume lui Glicherie, poruncindu-i să meargă la malul mării şi, luându-i trupul lui, să-l îngroape. Şi a ieşit Glicherie la mal împreună cu alţi creştini şi căutau trupul sfântului; şi iată că a văzut în mare nişte delfini ducând trupul cel mucenicesc nestricat, pe care, aducându-l la mal, l-au aruncat pe uscat. Iar credincioşii, luându-l cu mare bucurie, l-au îngropat cu
mare cinste. Iar după mulţi ani, Sfânta Împărăteasă Elena, maica lui Constantin, a ridicat o biserică în numele sfântului mucenic, deasupra mormântului său. „Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la sânge Sfinte Mucenice Lucian, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre” (Troparul Sfântului Mucenic Lucian preotul).
