Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Sfântul Sfinţit Mucenic Vasile, preotul din Ancira; Sfânta Muceniţă Drosida, fiica împăratului Traian
Sfântul Vasile (†362) era preot în Ancira (Ankara de astăzi) şi a trăit pe vremea împăratului Iulian Apostatul. Două mari primejdii pândeau pe creştini în acea vreme: rătăcirea urmaşilor lui Arie şi păgânii, care urmăreau întoarcerea creştinilor la idolatrie. Drept aceea, Sfântul Vasile propovăduia cuvântul Evangheliei neîncetat, dar potrivnicii săi l-au prins şi l-au dus înaintea dregătorului Satornin. Acesta îl îndemna să se lepede de Hristos, îngrozindu-l cu chinurile ce îi stăteau înainte. Văzând că Sfântul Vasile a rămas statornic în credinţa sa, la îndemnul lui Satornin, necredincioşii l-au spânzurat de un lemn, l-au bătut de moarte, i-au strujit tot trupul, apoi l-au aruncat într-o temniţă. După câteva zile a fost adus înaintea împăratului Iulian, însă nici acesta nu l-a putut clinti din credinţa în Hristos. Deci, Iulian Apostatul l-a dat în mâinile comitelui Frumentin, care l-a chinuit cumplit, arzându-l cu ţepuşe de fier înroşite în foc. Şi i-au găurit pântecele, spatele şi încheieturile, şi aşa, în acele chinuri, şi-a încredinţat sufletul în mâinile Domnului.
