Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Sfintele Mucenițe Agata şi Teodula
Sfânta Muceniţă Agata († 251) era dintr-o cetate a Siciliei ce se chema Panorm (Palermo). Fiind fecioară, de neam ales şi plină de averi pământeşti, era strălucită şi cu frumuseţea trupului, iar dragostea pentru Hristos era podoaba sufletului ei. În acea vreme, împăratul Deciu a dat poruncă să fie prigoniţi şi ucişi toţi creştinii. Cvintilian, conducătorul Siciliei, auzind că Agata este creştină, cuprins fiind de gânduri necurate, a poruncit să fie adusă la judecata lui, în cetatea Catania. Ajungând acolo, Sfânta Agata a fost dusă în casa unei femei necredincioase, Afrodisia, pentru ca aceasta s-o întoarcă de la Hristos spre dragostea lumească. Însă fericita Agata, ţinându-se tare în credinţă, dorea să moară mai bine de mucenicească moarte decât să se lepede de Hristos. Drept aceea, Cvintilian a poruncit să i se taie sânii, dar noaptea Dumnezeu a vindecat-o. Deci, au scos-o iarăşi la judecată şi, rămânând statornică în credinţă, au târât-o pe cioburi ascuţite şi au ars-o cu cărbuni aprinşi. După acestea, aruncată fiind în temniţă, şi-a dat sufletul în mâinile Domnului.
