Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Sfinţii 7 tineri din Efes; Sfântul Mucenic Tatuil
Sfinții 7 tineri din Efes au trăit în perioada în care împăratul Deciu (249-251) a venit în Orient, în cetatea Efesului. Aflând că sunt mulți creștini aici, acesta a dat poruncă ca toți cei care nu aduc jertfe idolilor și statuii împăratului să fie supuși la chinuri în piața publică. Cei 7 tineri, care erau creștini și aveau dregătorii înalte, s-au opus poruncii împăratului, ascunzându-se într-o peșteră din muntele Ohlon. Ei trăiau cu puțină hrană, trimițându-l din când în când pe Iamvlih, cel mai tânăr dintre ei, să cumpere mâncare din cetate. Astfel a aflat împăratul, care a poruncit să fie astupată peștera cu pietre, murind cu toții. Peste două sute de ani, pe vremea împăratului Teodosie al II-lea cel Tânăr (408-450), în jurul anului 446, un căutător de pietre i-a trezit pe sfinți ca dintr-un somn. Trimițându-l din nou pe Iamvlih după hrană, cei din cetate au aflat de cei 7 sfinți. După ce au povestit cele întâmplate cu Deciu, au murit, dovedind prin această minune învierea cea de obște. (Diac. George Aniculoaie)
