Sfântul Voievod Ştefan cel Mare (†1504) a domnit pe tronul Moldovei din anul 1457 şi până în anul 1504. Îl cinstim în ziua mutării sale la viaţa veşnică, 2 iulie, anul 1504. Biserica Ortodoxă Română
Sfinții Apostoli Aristarh, Pud şi Trofim; Sfinții Mucenici Crescent şi Vasilisa (Denia Acatistului Bunei Vestiri)
Aceşti Sfinţi Apostoli au fost ucenici ai Sfântului Apostol Pavel şi au lucrat împreună cu el la răspândirea Evangheliei Domnului. Sfântul Aristarh era din Tesalonic (Faptele Apostolilor 20, 4) şi a mers cu Sfântul Apostol Pavel în Asia, la Efes, la Colose şi apoi la Roma (Coloseni 4, 10; Filimon 1, 24), unde a stat cu Sfântul Apostol Pavel în temniţă. Fiind episcop în Apameea Siriei, până la adânci bătrâneţi, a adus pe mulţi la cunoştinţa Evangheliei. Sfântul Pud este pomenit de Sfântul Pavel în a doua Epistolă a sa către Timotei, unde spune: „Te îmbrăţişează şi Pud” (2 Timotei 4, 21). Sfântul Pud era dregător în Senatul Romei şi i-a primit în casa lui pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Casa lui a devenit mai apoi biserică. De Sfântul Trofim pomenesc Faptele Apostolilor în capitolul 20, dar şi Sfântul Pavel în a doua Epistolă a sa către Timotei, zicând: „Pe Trofim l-am lăsat în Milet, fiind bolnav” (2 Timotei 4, 20). A îndurat moarte mucenicească prin sabie, după tăierea capului Sfântului Pavel în timpul lui Nero, la Roma.



.jpg)


