Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Sfinţii Cuvioşi Mărturisitori: Visarion şi Sofronie; Sfântul Mucenic Oprea; Sfinţii Preoţi Mărturisitori: Ioan din Galeş şi Moise Măcinic din Sibiel; Sfântul Cuvios Ilarion cel Mare
Sfinţii Cuvioşi Visarion şi Sofronie au propovăduit cuvântul Evangheliei în Transilvania veacului al XVIII-lea. Pentru aceasta, ei au fost prinşi de autorităţile austro-ungare şi închişi în diferite locuri, Cuviosul Visarion murind chiar în închisoarea de la Kufstein. Nicolae Oprea era un ţăran ardelean din Săliştea Sibiului, care a dus la împăratul austriac o scrisoare cu plângerile românilor ortodocşi din Transilvania, care solicitau păstrarea legii ortodoxe. Oprea a fost întemniţat la Kufstein, de unde nu s-a mai întors. Sfântul Moise Măcinic din Sibiel a fost hirotonit la Bucureşti pe la 1746. Vorbind împotriva uniaţiei, a fost întemniţat la Sibiu. Mai târziu, Moise a mers la Viena cu plângerile românilor din sudul Tran- silvaniei, dar a fost întemniţat tot la Kufstein, împreună cu Nicolae Oprea. De asemenea, preotul Ioan din Galeş a mărturisit dreapta credinţă în Transilvania, în mijlocul secolului al XVIII-lea. A fost închis în mai multe închisori austriece, iar la urmă la Kufstein, unde a şi murit. Tot în această zi pomenim pe Sfântul Cuvios Ilarion cel din Gaza Palestinei, care s-a nevoit în vremea împăratului Constantin cel Mare, organizând monahismul palestinian. Murind părinţii săi, a împărţit averea sa rudelor şi săracilor şi, lepădân- du-se de lume, s-a făcut ucenic al Mântuitorului. Căutând singurătatea şi liniştea pustiului, a mers în pustia de lângă Maiuma Gazei din Palestina. A trăit acolo, în nevoinţe aspre, mulţi ani şi a ajuns atât de vestit, încât mulţi oameni veneau la el, căutând ajutor în nevoile lor. Sfântul Ilarion îi primea pe toţi şi se ruga pentru ei, iar Domnul Hristos proslăvea pe sfântul Său, întărind rugăciunea lui cu darul facerii de minuni. Apoi, fericitul a mers în pustia Peluziei şi în cea a Sfântului Antonie, dar nici acolo nu s-a putut ascunde de oameni. După aceea, a plecat în taină în Epidaura Dalmaţiei, apoi în insula Cipru. După cinci ani de nevoinţe în insula Cipru, Sfântul Ilarion cel Mare şi-a dat în pace sufletul în mâinile Domnului. Trupul său a fost luat de creştini, care l-au aşezat la Maiuma Palestinei, în mănăstirea sa cea dintâi. Drept aceea, palestinienii spuneau: „Noi avem trupul Sfântului Ilarion”, iar ciprioţii spuneau: „Noi avem duhul lui”. Căci ceea ce a fost Sfântul Antonie pentru Egipt a fost Sfântul Ilarion pentru Palestina.
