Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Sfinții Cuvioşi Xenofont, Maria, Arcadie şi Ioan
Sfântul Xenofont s-a născut la Constantinopol şi a fost senator pe vremea împăratului Iustinian cel Mare (527-565). Era creştin evlavios şi s-a căsătorit cu Maria. Au avut doi fii, Ioan şi Arcadie. Pe aceşti doi fii, Xenofont i-a trimis la învăţătură la şcolile renumite din Beirut. Însă, în drum spre destinaţie, fiind feciorii pe mare, s-a stârnit o furtună, iar corabia cu care mergeau s-a sfărâmat. Xenofont şi Maria au plecat să-i caute pe fiii lor şi, după o vreme, i-au găsit într-o mănăstire din Ierusalim. Cei doi făgăduiseră în timpul furtunii că se vor călugări şi, după ce au scăpat cu viaţă, au împlinit făgăduinţa. Părinţii lor, fericindu-i pe feciori, s-au făcut şi ei monahi, mergând fiecare la mănăstirea sa şi sporind în duh. Dumnezeu i-a învrednicit pentru aceasta de darul facerii de minuni.
