Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Sfinţii Mucenici Flor şi Lavru
Aceşti sfinţi mucenici au fost fraţi după trup, de meserie sculptori în piatră. Sub îndrumarea lui Proclu şi a lui Maxim au învăţat meşteşugul, dar şi vieţuirea creştinească. Au fost trimişi de dregătorul Iliricului să meargă într-o altă ţară, unde să zidească o capişte păgână din piatră. Și lucrând la zidire, dădeau săracilor tot ce primeau în schimb ca răsplată şi Îl propovăduiau pe Hristos. Ei stăruiau în postiri şi rugăciuni; au adus chiar un slujitor idolesc la credinţa creştină, după ce i-au vindecat copilul căruia îi intrase o bucată de piatră în ochi. După ce au terminat de zidit un templu păgân, Flor şi Lavru, având ajutător la lucru pe îngerul lui Dumnezeu, l-au sfinţit creştineşte, ca să nu fie locuinţă a idolilor. Împreună cu 300 de fraţi, au făcut acolo rugăciune noaptea. Pentru aceasta, dregătorul a poruncit ca toţi să fie prinşi, iar pe Flor şi Lavru i-a trimis la dregătorul Licheon al Iliricului, care i-a ucis, aruncându-i într-o groapă adâncă și acoperindu-i cu pământ.
