Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Sfinţii Mucenici Teodul şi Agatopod; Sfântul Mucenic Victorin şi cei împreună cu el
Aceşti sfinţi au trăit pe vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian. Agatopod era diacon, iar Teodul era citeţ, ambii în biserica din Tesalonic. Deci, ieşind poruncă de la împăraţi ca oamenii să aducă jertfe idolilor, Teodul şi Agatopod au rămas închişi în biserică, rugându-se neîncetat. Aflând ostaşii despre aceasta, i-au prins şi i-au aruncat în temniţă. Aici, pe mulţi păgâni i-au adus la credinţa în Hristos. De trei ori i-a judecat căpetenia cetăţii, Faustin, pe Sfinţii Teodul şi Agatopod, însă ei au rămas tari în credinţa lor, spunând că ei sunt creştini, gata oricând să pătimească orice fel de chinuri pentru numele lui Hristos. Deci, după a treia cercetare au fost osândiţi la moarte prin înecare în mare. Şi aşa, cu pietre grele la grumaz şi cu mâinile legate la spate, fiind aruncaţi în mare, au primit cununa muceniciei de la Domnul.
