Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Sfinţii Sfinţiţi Mucenici Clement, Episcopul Romei, şi Petru, Episcopul Alexandriei
Sfântul Clement (†101) era roman şi a fost adus la credinţă de Sfinţii Petru şi Pavel, fiind al treilea episcop al Romei, după Lin şi Anaclet. A păstorit Biserica lui Hristos de la Roma aproape 10 ani. În anul 96, Sfântul Clement le-a scris o epistolă corintenilor care se răzvrătiseră împotriva preoţilor lor, făcându-i astfel să se pocăiască şi să-şi recunoască greşeala. Tradiţia Bisericii spune că a murit mucenic. Fiind prins pe vremea prigoanei lui Traian (98-117) şi nesupunându-se poruncii lui, a fost surghiunit într-o cetate îndepărtată, Cherson (Crimeea de azi), iar acolo a fost osândit să fie aruncat în mare, legându-i-se de grumaz o ancoră de corabie.
Astăzi Biserica Ortodoxă îl cinsteşte şi pe Sfântul Sfinţit Mucenic Petru, Episcopul Alexandriei (†312). Acesta a trăit pe vremea lui Maximin şi a ajuns episcop al Alexandriei după moartea lui Teona. A păstorit Biserica în vremea prigoanei lui Diocleţian şi a urmaşilor lui. Istoricul Eusebiu îl numeşte dascăl minunat al credinţei creştine şi podoabă dumnezeiască a episcopilor. În acele vremuri pline de groază, Sfântul Mucenic Petru a întărit pe mulţi dintre cei slabi şi fricoşi, iar în cele din urmă a fost izgonit şi el pentru Hristos. Şi umbla prin Fenicia şi Palestina, întărind pe creştini prin scrisori şi cerând darul Duhului Sfânt pentru dânşii. Dumnezeu i-a descoperit Sfântului Petru, într-o vedenie, tot răul pe care Arie avea să-l aducă în Biserică. El l-a văzut pe Domnul în chip de copil ca de 12 ani, purtând o haină ruptă, din cap până în picioare. Întrebând pe Hristos cine i-a rupt haina, Domnul a spus că Arie, arătând prin aceasta ruptura pe care a făcut-o ereticul între Tatăl şi Fiul, nemărturisindu-L pe Hristos deofiinţă cu Tatăl. Iar în vedenie Domnul a încheiat: Să nu-l faci pe el urmaşul tău! Din porunca împăratului, Sfântului Petru i s-a tăiat capul, câştigând astfel cununa mucenicilor.
