Sfântul Mucenic Caliopie (†304) a trăit pe vremea împăratului Maximian (286- 305) şi era din Perga Pamfiliei. Mama sa, Teoclia, l-a crescut în dreapta credinţă şi în cunoaşterea Sfintelor Scripturi. În timpul prigoanei împotriva creştinilor, el dorea să îndure chinuri pentru mărturisirea lui Hristos. „Văzând Caliopie urgia ce se abătuse asupra creştinilor, s-a înfăţişat de bună voie înaintea dregătorului Maxim, în cetatea Pompeiopole din Cilicia, şi a mărturisit că se închină lui Hristos, cu toate că ştia ce vifor de mânie avea să stârnească asupra sa. Drept aceea, pentru dragostea lui Dumnezeu cel viu, a îndurat bătăi, a fost tras pe roată şi ars pe pântece cu făclii aprinse şi apoi aruncat în temniţa, cu carnea trupului său sfărâmată şi atârnând în bucăţi” (Proloagele). Mama lui i-a fost tot timpul alături întărindu-l în suferinţele îndurate pentru credinţa creştină. Mai-marele cetăţii, văzând că Sfântul Caliopie nu poate fi înduplecat să renunţe la credinţa în Hristos, a ordonat să fie răstignit. „În Joia Mare din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, îndurerata maică l-a rugat pe crudul tiran să îngăduie să fie răstignit, dar cu capul în jos, ca fiul ei să-şi arate astfel dragostea şi smerenia faţă de Jertfa Domnului Hristos” (Proloagele). Dregătorul i-a împlinit rugămintea, iar Sfântul Caliopie a fost răstignit a doua zi, în Vinerea Mare, dându-şi sufletul în mâinile Mântuitorului. Când a fost pogorât de pe cruce, mama Sfântului Caliopie a îmbrăţişat trupul fiului ei şi a rugat pe Dumnezeu să nu o despartă de el. După această rugă şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost înmormântată împreună cu fiul ei.
Sfinţii Sfinţiţi Mucenici Marcu, Episcopul Aretuselor, şi Chiril diaconul; Sfinţii Mucenici Iona şi Varahisie
Sfântul Marcu (sec. 4) s-a născut în zilele împăratului Constantin cel Mare, cel care a oprit prigoanele împotriva creştinilor, dând deplină libertate Bisericii lui Hristos, prin Edictul de la Mediolanum (Milano) din anul 313. Şi era Sfântul Marcu plin de râvnă pentru răspândirea cuvântului Evangheliei, aducând mulţime de popor pe calea mântuirii, atât prin predicile sale pline de har, cât şi prin pilda propriei sale vieţi curate. Drept aceea, a fost sfinţit episcop în cetatea Aretuselor, din Siria. Însă, în anul 361, urcând pe tronul împărătesc nepotul lui Constantin cel Mare, Iulian, cel care s-a lepădat de credinţa creştină, acesta a pornit prigoană împotriva Bisericii lui Hristos. Deci, ajungând păgânii şi în Siria, l-au prins pe Episcopul Marcu şi l-au bătut, l-au împuns cu suliţe şi cu trestii ascuţite, apoi au turnat saramură peste rănile sale. După aceea, l-au uns cu miere şi l-au lăsat la soare să-l mănânce viespile şi albinele. Dar el, bătrân fiind, cu puterea harului lui Hristos, a îndurat toate acestea cu multă răbdare, încât mulţi păgâni văzând râvna sa au crezut în Hristos-Domnul. În aceeaşi prigoană a fost chinuit şi diaconul Chiril, care propovăduia la rândul său cu mult zel Evanghelia, dar el a fost în cele din urmă ucis de păgâni. Murind împăratul Iulian, persecuţiile au încetat, iar Sfântul Marcu a fost eliberat. Însă, din cauza multor suferinţe îndurate, Sfântul Episcop Marcu s-a săvârşit din viaţă la 29 martie.
