Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Sfinţii Sfinţiţi Mucenici Marcu, Episcopul Aretuselor, şi Chiril diaconul; Sfinţii Mucenici Iona şi Varahisie
Sfântul Marcu (sec. 4) s-a născut în zilele împăratului Constantin cel Mare, cel care a oprit prigoanele împotriva creştinilor, dând deplină libertate Bisericii lui Hristos, prin Edictul de la Mediolanum (Milano) din anul 313. Şi era Sfântul Marcu plin de râvnă pentru răspândirea cuvântului Evangheliei, aducând mulţime de popor pe calea mântuirii, atât prin predicile sale pline de har, cât şi prin pilda propriei sale vieţi curate. Drept aceea, a fost sfinţit episcop în cetatea Aretuselor, din Siria. Însă, în anul 361, urcând pe tronul împărătesc nepotul lui Constantin cel Mare, Iulian, cel care s-a lepădat de credinţa creştină, acesta a pornit prigoană împotriva Bisericii lui Hristos. Deci, ajungând păgânii şi în Siria, l-au prins pe Episcopul Marcu şi l-au bătut, l-au împuns cu suliţe şi cu trestii ascuţite, apoi au turnat saramură peste rănile sale. După aceea, l-au uns cu miere şi l-au lăsat la soare să-l mănânce viespile şi albinele. Dar el, bătrân fiind, cu puterea harului lui Hristos, a îndurat toate acestea cu multă răbdare, încât mulţi păgâni văzând râvna sa au crezut în Hristos-Domnul. În aceeaşi prigoană a fost chinuit şi diaconul Chiril, care propovăduia la rândul său cu mult zel Evanghelia, dar el a fost în cele din urmă ucis de păgâni. Murind împăratul Iulian, persecuţiile au încetat, iar Sfântul Marcu a fost eliberat. Însă, din cauza multor suferinţe îndurate, Sfântul Episcop Marcu s-a săvârşit din viaţă la 29 martie.
