Aceşti 10 sfinţi au pătimit pentru credinţa în Hristos-Domnul în insula Creta, în vremea împărăţiei lui Deciu (251-253). Nu erau toţi din acelaşi loc, ci din mai multe părţi ale
Soborul Sfinţilor 12 Apostoli; Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeţ
Astăzi pomenim soborul celor 12 Apostoli, ucenicii Mântuitorului Hristos, care au propovăduit Evanghelia în toată lumea. Tot astăzi pomenim pe Sfântul Ghelasie, care a trăit în veacul al XIV-lea şi s-a nevoit la Mănăstirea Râmeţ din Transilvania. Credincioşii din partea locului l-au cinstit pe acesta ca sfânt, până în zilele noastre, iar vieţuitorii mănăstirii îi cinstesc cu evlavie mare sfintele moaşte, ştiind că prin rugăciune stăruitoare la Bunul Dumnezeu acestea dăruiesc minunate vindecări de boli şi suferinţe. În anul 1978 s-a descoperit o inscripţie în biserica Mănăstirii Râmeţ, unde se pomeneşte numele Arhiepiscopului Ghelasie, care este acelaşi cu îmbunătăţitul Ghelasie, cel cinstit ca sfânt de popor. În anii din urmă s-au descoperit în chip minunat şi alte părţi din sfintele sale moaşte, prin care oamenii primesc vindecare şi slăvesc pe Dumnezeu, Cel minunat întru sfinţii Lui.