Crucea Domnului

Suntem în zilele de cinstire a „Crucii celei de viaţă dătătoare”, când vedem în ea Altarul Jertfei mântuitoare a Domnului nostru Iisus Hristos şi mărturisim alături de imnograful inspirat că ea „este mân­tuirea lumii”, „reazem tuturor sfin­ţilor” şi „apărarea credin­cio­şilor”.

Sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci din 14 septembrie are un timp extins de prăznuire, ce se încheie la 21 septembrie. În această perioadă, în cultul ortodox, întâlnim cântări închinate Sfintei Cruci care vorbesc despre importanţa cinstirii ei.

Spre exemplu, în această dimineaţă la Utrenie, auzim următoarea cântare bisericească ce vorbeşte de istoria Înălţării Sfintei Crucii: „Cinstita Elena a luat Crucea Mântuitorului, care era ascunsă în pământ, şi a umplut marginile lumii de bucurie, şi a poruncit să fie înălţată în biserică…”.

La finalul Laudelor avem o prezentare teologică a evenimentului petrecut în urmă cu 17 secole la Ierusalim, când Sfânta Cruce a fost înălţată înaintea poporului adunat în Biserica Sfântului Mormânt: „Astăzi, pomul vieţii, din sânurile pământului fiind luat, adevereşte Învierea lui Hristos, Cel ce a fost răstignit pe ea; şi înălţat fiind prin mâinile preoţilor, vesteşte înălţarea Lui la ceruri, prin care firea omenească, din căderea cea de pe pământ înălţându-se, în ceruri vieţuieşte”. Astfel sunt exprimate sintetic Răstignirea, Învierea şi Înălţarea la cer a Domnului nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu prin care am fost mântuiţi, iar noi „cu mulţumire grăim: Doamne, Cel ce Te-ai înălţat pe Cruce şi împreună ne-ai înălţat şi pe noi, învredniceşte-i de bucuria Ta cea cerească pe cei ce Te laudă pe Tine”.

Sfinţii Părinţi aseamănă Sfânta Cruce cu Pomul Vieţii din paradis pentru că prin ea Hristos a zdrobit moartea şi ne-a dăruit, prin slăvita Sa Înviere, viaţă veşnică. De aceea, când cinstim Sfânta Cruce, Îl cinstim pe Cel ce S-a Răstignit pe ea pentru mântuirea noastră, pe Domnul nostru Iisus Hristos.

Ea este cel mai sfânt simbol al credinţei noastre creştin-ortodoxe, pentru că a fost sfinţită de sângele lui Hristos vărsat pentru mântuirea noastră. Lucru pe care-l mărturisim şi prin imnografia acestor zile de serbare: „Cinstim Crucea Ta, Bunule, Mântuitorule, piroanele şi suliţa; că prin ele ne-ai mântuit pe toţi din stricăciune, ca Cel ce singur eşti dătător de viaţă şi făcător de bine tuturor, Însuţi, Iubitorule de oameni, Mântuitorul nostru”.

Crucea fără Înviere era un obiect de tortură, iar prin Înviere a devenit simbolul biruinţei vieţii asupra morţii. Prin Cruce descoperim Învierea, pentru că: „Răstignirea duce la Înviere, iar Vinerea Mare deschide calea spre Duminica purtătoare de lumină a Paștelui. Întristarea, mâhnirea și descumpănirea sunt înlocuite de bucuria și pacea Învierii. Fără Răstignire nu există Înviere, iar fără Înviere Răstignirea nu are sens. În Cruce stă taina Învierii” (Vasilios Kalliakmánis, Paștele: Cruce și Înviere, pemptousia.ro).

Când cinstim Sfânta Cruce ne amintim de Jertfa Domnului nostru Iisus Hristos pentru mântuirea noastră şi trăim plenar Sfintele Sale Pătimiri: „Bătăi ai răbdat şi răstignire, îndelung-Răbdătorule, şi ocări ai suferit, vrând să mântuieşti pe toţi din mâna înşelătorului, Cel ce singur eşti dătător de viaţă şi de oameni iubitor” (Stihire la Stihoavnă).

Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, din iubirea Sa de oameni, ne-a răscumpărat din blestemul adus asupra neamului omenesc prin neascultarea lui Adam şi ne-a dăruit prin slăvita Sa Înviere viaţă veşnică.

Hristos Domnul prin Cruce sfinţeşte lumea şi o izbăveşte de păcat, lucru subliniat şi de imnografia Vecerniei zilei liturgice de astăzi: „Crucea Ta cea cu patru părţi înălţându-se astăzi, Hristoase, Dumnezeul nostru, toate cele patru margini ale lumii le sfinţeşte…”.

Prin lemnul Crucii am fost tămăduiţi de Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, de păcatul protopărinţilor Adam şi Eva ca urmare a „gustării” din pomul cel din mijlocul Raiului neascultând de porunca lui Dumnezeu („Să nu mâncaţi din el, nici să vă atingeţi de el, ca să nu muriţi!” - Facerea 3, 3): „Că prin lemn ai tămăduit gustarea din lemn, Hristoase” (fragment Stihire Vecernie).

Pornind de la căderea primilor oameni, prima Stihire a Vecerniei zilei de 16 septembrie teologhiseşte: „Gustarea cea vicleană din pom, care cumplit s-a întâmplat odinioară în Eden, s-a arătat strămoşilor aducătoare de moarte pentru tot neamul omenesc. Iar acum am fost chemaţi din nou la viaţa cea nepieritoare şi către mai bună odihnă, prin dumnezeiasca Cruce”.

Prin lemnul pomului din Eden din cauza neascultării, omul a cunoscut moartea, iar prin lemnul Crucii, Noul Adam, Hristos Domnul, a zdrobit cu moartea Sa moartea şi ne-a dăruit prin Învierea Sa viaţa cea netrecătoare din Împărăţia cerurilor.

De aceea cinstim Sfânta Cruce şi alături de imnograf mărturisim: „Întru tine, de trei ori fericită şi de viaţă purtătoare Cruce, popoarele veselindu-se, împreună prăznuiesc cu corurile cele fără de moarte; cetele Arhiereilor cu frică te laudă; mulţimile monahilor şi ale pustnicilor ţi se închină cu bucurie; şi toţi slăvim pe Hristos, Cel ce a fost răstignit pe Cruce”.

Sfânta Cruce este pentru noi stindardul credinţei noastre şi identitatea noastră creştină în lumea în care trăim. Prin ea mărturisim în societate Jertfa şi Învierea lui Hristos, iar prin însemnarea cu semnul Crucii arătăm credinţa noastră în Preasfânta Treime, adică în Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh.

Crucea este cel mai important semn şi simbol al creştinătăţii şi după cuvântul Sfântului Apostol Pavel: „Cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 1, 18).

Pentru toate acestea, în zilele cinstirii lemnului de viaţă dătător, în biserici cântăm imnul de laudă „Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne, și sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o mărim”.