Anul 2024, dedicat în Patriarhia Română pastorației și îngrijirii bolnavilor și Sfinților tămăduitori fără de arginți, ne-a oferit prilejul redescoperirii importanței unei lucrări mari și sfinte, aceea
„Crucii Tale ne închinăm...”
În centrul Postului Mare se află duminica închinată cinstirii Sfintei Cruci. Ţinta ostenelilor noastre ascetice din vremea urcuşului duhovnicesc al postului este Săptămâna Mare, când trăim plenar Jertfa lui Hristos pentru mântuirea noastră. Altarul de Jertfă este Sfânta Cruce pe care, prin Răstignirea Sa, Hristos Domnul o transformă dintr-un element de tortură în simbolul biruinţei morţii şi al triumfului vieţii dobândite prin Înviere. Crucea în Ortodoxie este strâns legată de Înviere, de aceea, când cinstim Sfânta Cruce, slăvim şi Învierea lui Hristos.
Sinaxarul din Triod la Duminica a 3-a din Postul Mare ne explică de ce cinstim tocmai acum Sfânta Cruce. Pe de o parte, pentru a ne întări în drumul anevoios al postului, iar pe de altă parte, deoarece crucea este văzută de Sfinţii Părinţi ca pom al vieţii. Dacă acest pom era sădit în mijlocul grădinii Raiului, la fel în timpul edenic al postului, în mijlocul lui, stă Sfânta Cruce prin care Hristos a răscumpărat neascultarea lui Adam. Prin Cruce vedem Învierea prin care Hristos Domnul a deschis Raiul încuiat de păcatul lui Adam şi ne-a dăruit viaţa veşnică, adică posibilitatea de a gusta din pomul vieţii. Pentru a ajunge aici este nevoie să purtăm crucea smereniei şi a pocăinţei prin care să ne lepădăm de toată mândria şi slava deşartă, pentru a urma întru totul lui Hristos, Domnul vieţii.
În Evanghelia Duminicii a 3-a din Postul Mare, Domnul nostru Iisus Hristos ne spune: „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34). Pentru a lua Crucea lui Hristos trebuie să scăpăm de sursa păcatului care este mândria, din pricina căreia au căzut protopărinţii Adam şi Eva.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel ne spune că „lepădarea de sine înseamnă renunțarea la modul pătimaș de a trăi în uitare de Dumnezeu și de semenii noștri”, iar pentru a urma lui Hristos, în centrul vieţii noastre trebuie să fie El: „Când viața omului nu mai este centrată pe eul său posesiv, trecător și limitat, ci pe legătura de iubire veșnică și infinită cu Hristos Dumnezeu-Omul, atunci viața omului devine comuniune pentru eternitate, deschidere spre îmbogățire spirituală veșnică, în iubirea eternă a Preasfintei Treimi”.
Părăsind obsesia eului, putem urma lui Hristos asumându-ne crucea pentru a dobândi mântuirea. De asemenea, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel ne învață: „Lepădarea de sine, purtarea sau asumarea crucii și urmarea lui Hristos sunt cele trei condiții pentru a fi creștin și a dobândi mântuirea”.
Sfânta Cruce ne călăuzeşte pe drumul mântuirii, începând cu Taina Sfântului Botez şi până la trecerea noastră din această viaţă. În tot timpul vieţii noastre este prezentă Sfânta Cruce, pe care o mărturisim a fi armă de biruinţă împotriva celui rău. Deoarece noi vedem în Cruce pe Cel Răstignit pe ea, Hristos Domnul, care prin moartea şi Învierea Sa a zdrobit puterea celui rău.
Părintele Iosif Vatopedinul ne spune că „apogeul Pătimirilor Domnului este Crucea, prin care au fost nimicite moartea și stricăciunea și îndeobște a fost înlăturată osânda oamenilor”, pentru că „pe Cruce s-a săvârșit marea minune, cea mai mare minune care a avut loc și s-a auzit vreodată, centrul evenimentelor mondiale, începutul și capătul preistoriei, al istoriei și al postistoriei. Aici se zămislește începutul vieții adevărate și al întregii veșnicii, aici începe recapitularea tuturor, a celor care au avut loc, există și vor exista. Aici încep nimicirea și sfărâmarea stricăciunii și a morții - a tuturor chipurilor morții”.
Jertfa de pe Cruce a Domnului se împlineşte prin Învierea Sa, lucru exprimat sintetic de părintele Iosif Vatopedinul: „Dacă vremea recoltei a fost la Înviere, rodirea s-a săvârșit prin Cruce și Pătimire”.
În săptămâna ce premerge Duminica Sfintei Cruci, prin imnografia Triodului Îl rugăm pe Domnul nostru Iisus Hristos să ne învrednicească „să vedem lemnul Crucii celei făcătoare de viaţă şi cu cinste să i ne închinăm şi să cântăm cu vrednicie”, slăvind stăpânirea Lui şi lăudând Sfintele Sale Pătimiri, pentru ca „să ajungem în chip curat la slăvita şi Sfânta Înviere, la Paştele cel de taină, prin care Adam iarăşi a intrat în Rai”.
Iată cum sintetizează Triodul teologia hristologică mărturisind adevărul fundamental, mărturisind că noi creştinii ortodocşi vedem în Cruce Sfintele Pătimiri ale Domnului şi slăvita Sa Învierea prin care Adam a fost răscumpărat şi readus în Raiul din care a fost izgonit prin păcat şi odată cu el toţi urmaşii lui (întreg neamul omenesc) se pot mântui urmându-I lui Hristos şi pot dobândi viaţa veşnică din Împărăţia lui Dumnezeu.
Văzând toate acestea, înţelegem cât de importantă este Sfânta Cruce pentru noi creştinii ortodocşi. Noi o cinstim la jumătatea Postului Mare, pentru că avem nevoie să fim întăriţi de vederea ei, când preotul o scoate în mijlocul bisericii, la finalul slujbei Utreniei din duminica ce urmează, şi să o cinstim ca Altarul de Jertfă al mântuirii noastre dobândite prin Hristos.
Mergând pentru Sfânta Cruce în această duminică în biserică, ne bucurăm de „razele luminoase ale Învierii lui Hristos”, deoarece Crucea şi Învierea sunt unite, „la fel de inseparabile ca și umanitatea lui Hristos de Divinitatea Lui”. De aceea, „lumina Crucii o aduce oarecum şi pe cea a Paştelui” (Ieromonah Makarios Simonopetritul, Triodul explicat). Astfel, avem suprapusă cinstirea Crucii peste cea a Învierii în Duminica a 3-a din Postul Mare, pentru a sublinia o dată în plus legătura esenţială dintre Cruce şi Înviere în procesul de răscumpărare şi mântuire a neamului omenesc de către Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Pentru aceasta cântăm: „Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, şi Sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o slăvim”.