Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Theologica Din graiurile binecuvântate pentru cea pururea fericită și prea nevinovată

Din graiurile binecuvântate pentru cea pururea fericită și prea nevinovată

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Theologica
Un articol de: Pr. Ioniță Apostolache - 04 Aug, 2021

În Biserica Ortodoxă, cultul Maicii Domnului se găseşte dintotdeauna la loc de cinste. Evidenţa acestui lucru a fost confirmată de pluritatea darurilor cu care a fost învrednicită spre a fi cu adevărat „tron al lui Dumnezeu şi scară a luminii, pentru ca Lumina să se coboare prin ea”.

Pe Maica Domnului au cinstit-o cu supunere şi devotament Sfinţii Apostoli, îngerul Gavriil, Sfântul Ioan Botezătorul, pe când era în pântecele maicii sale şi a săltat de bucurie, a cinstit-o întreaga creştinătate pentru curăţenia, darul şi devotamentul faţă de Mântuitorul Hristos. A fost pomenită încă de la început în toate rugăciunile publice prin care cei împovăraţi i-au cerut ajutorul. În cea mai veche Liturghie, a Sfântului Apostol Iacob, ea este pomenită prin cuvintele: „Mai întâi de toate facem amintire Preasfintei, Preacuratei Fecioare, Preasfintei Maici a lui Dumnezeu, în amintirea ei şi pentru preacuratele şi sfintele sale rugăciuni, Doamne Dumnezeule, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi.”

În aproape toate rugăciunile şi cântările Bisericii Ortodoxe, Fecioara Maria apare amintită ca sprijinitoare şi mijlocitoare pe lângă Tronul Slavei, pentru mântuirea şi ajutorul celor aflaţi în primejdii, în călătorie, în boală sau în grea încercare. Acesta este şi sensul mult repetatei noastre rugăciuni: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu miluieşte-ne pe noi!”. Troparul praznicului Bunei Vestiri o numeşte „Începutul mântuirii noastre şi arătarea tainei celei din veac” pentru că prin dăruirea ei a prefăcut întristarea şi moartea în bucurie şi Înviere. Fecioara Maria este cinstită de Biserică printr-un cult de supravenerare, sau hiperdulia, după etimologia termenului grecesc.

Această deosebită cinstire este susţinută şi de numeroasele imnuri pe care înţelepciunea populară i le închină.

În iconografia Bisericii, Maica Domnului apare şezând pe Scaunul cel de Sus, înconjurată de îngerii Slavei, de-a dreapta Tronului ceresc. „Şezând în ceruri, în stare preamărită - afirmă teologul rus Serghei Bulgacof -, Fecioara rămâne Maica neamului omenesc, pentru care ea se roagă şi mijloceşte. Pentru aceasta, Biserica îi adresează rugăciunile ei, cerându-i ajutor. Ea acoperă lumea cu vălul său, rugându-se, plângând pentru păcatele lumii, iar la Judecata de Apoi, ea va mijloci înaintea Fiului său şi-i va cere milă. Ea sfinţeşte lumea naturală întreagă, în ea şi prin ea lumea atinge transfigurarea. Pe scurt, veneraţia Fecioarei însemnează cu pecetea ei toată antropologia şi cosmologia creştină, toată viaţa de rugăciune şi pietate”. 

Temeiuri scripturistice

„La plinirea vremii” (Galateni 4, 4), Arhanghelul Domnului i-a vestit Evanghelia mântuirii neamurilor: „Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei!… iată vei lua în pântece şi vei naşte Fiu şi vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se va chema şi Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său, şi va împărăţi peste casa lui Iacov în veci şi Împărăţia Lui nu va avea sfârşit” (Luca 1, 28-33). În răspunsul ei a fost prinsă toată setea de mântuire a întregului neam omenesc, care de mii de ani zăcea afundat în „întuneric şi în umbra morţii”: „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!” (Luca 1, 38).

Înaintea Elisabetei, Fecioara Maria a primit cinstire, pruncul acesteia (Sfântul Ioan Botezătorul) săltând în pântece pentru a-L lăuda pe Stăpânul şi Mântuitorul lumii. „Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău. Şi de unde mie aceasta, ca să vină la mine Maica Domnului Meu? Că iată, cum veni la urechile mele glasul salutării tale, pruncul a săltat de bucurie în pântecele meu” (Luca 1, 42-44). Cinstirea Preasfintei Fecioare este cel mai evident arătată de Mântuitorul Hristos Care a iubit-o şi a respectat-o întotdeauna (Luca 2, 51). Astfel, la nunta din Cana Galileei, Domnul i-a ascultat sfatul şi a săvârşit minunea transformării apei în vin (Ioan 2, 1-11). Oamenii simpli, văzând minunile pe care le săvârşea şi puterea cuvântului Său, preamăreau pe Pururea Fecioara care L-a născut: „Şi când zicea El acestea, o femeie din mulţime, ridicându-şi glasul, I-a zis: Fericit este pântecele care Te-a purtat şi pieptul la care ai supt!” (Luca 11, 27). Răstignit fiind pe lemn, Domnul nu a uitat de Maica Sa, rugându-l pe Sfântul Ioan să o aibă în grijă (Ioan 19, 26).

În teologia Sfinţilor Părinţi

Sfinţii Părinţi au avut, de asemenea, cuvinte de laudă la adresa Sfintei Fecioare. Graiurile lor s-au unit precum corzile unei psaltiri binecuvântate, atunci când a venit vorba de a o apăra înaintea ereticilor. Astfel, pentru a-l combate pe Nestorie, care afir­-ma că Maica Domnului nu este theotokos, ci anthro­potokos sau cel mult hristhotokos, Sfântul Chiril al Alexandriei scrie în anatematismele sale: „Dacă cineva nu recunoaşte că Emanuel este Dumnezeu adevărat şi, prin urmare, Sfânta Fecioară este theotokos (căci a dat naştere Cuvântului lui Dumnezeu Întrupat), să fie anatema”.

Sfântul Atanasie cel Mare afirmă că Sfintei Fecioare i se cuvine cinste pentru că din ea Hristos a luat trup omenesc „care nu este străin de al nostru” şi „prin această plăsmuire a Trupului Său, Cuvântul lui Dumnezeu a dat tuturor o podoabă nu mică a dumnezeirii Sale, prin faptul că Cel ce l-a plăsmuit pe acesta este şi Făcătorul altor trupuri”. Minunat de aceste lucruri mai presus de minte, Sfântul se întreabă: „Cine văzând că se naşte fără de bărbat un trup, numai din Fecioară, nu se gândeşte că Cel ce se arată în acest trup este Făcătorul şi Domnul tuturor celorlalte trupuri?”

Glasurile Sfinţilor Părinţi s-au concretizat de cele mai multe ori în cântările şi imnurile noastre liturgice, ajungând de aici la inima credincioşilor spre folos duhovnicesc şi întărire în ispite. „Împăratul cerurilor, pentru iubirea de oameni, pe pământ S-a arătat şi cu oamenii a vieţuit; că din Fecioară curată trup luând şi dintr-însa ieşind cu adăugirea firii omeneşti: un Fiu este, îndoit în fire, dar nu în feţe. Pentru aceasta, propovăduindu-L pe Dânsul Dumnezeu desăvârşit şi om desăvârşit, cu adevărat mărturisim pe Hristos, Dumnezeul nostru” (Dogmatica Glasului al VIII-lea).

Citeşte mai multe despre:   Maica Domnului