În timpul celor 40 de zile de serbare pascală, creştinii se salută mărturisind adevărul fundamental al credinţei noastre ortodoxe că Hristos a înviat! Rostind aceste cuvinte, ortodoxul exprimă credinţa lui în minunea Învierii Domnului, prin care El a învins moartea. Astfel, noi vedem dincolo de suferinţa Crucii aducătoare de moarte pe Hristos Cel înviat, Care ne dăruieşte Viaţă, dar nu una trecătoare, ci veşnică, din Împărăţia lui Dumnezeu.
Înviind a treia zi după Jertfa Sa pe Cruce pentru mântuirea noastră, Hristos transformă lemnul crucii din obiect de tortură în „lemn de viaţă”, pe care ni-l arată nouă, celor ce credem în El, deoarece „printr-însul nimicind pe cel ce are stăpânia morţii”, Domnul ne-a „înviat pe noi cei omorâţi prin păcat”. Acest lucru îl subliniază prima cântare de la Laude din slujba Utreniei de astăzi, arătându-ne că Învierea lui Hristos este şi învierea neamului omenesc de sub povara morţii adusă de păcatul lui Adam.
Părintele aghiorit Hristofor, egumenul Mănăstirii Grigoriu, afirmă că „Învierea lui Hristos este unul dintre cele mai cutremurătoare evenimente din istoria umanității, fiindcă și moartea este văzută ca fiind cea mai mare tragedie a existenței omenești”. Prin Înviere „Hristos a învins moartea”. El a biruit „moartea fiecăruia dintre noi”. De aceea, „în lumina Învierii lui Hristos nu există urmă de deznădejde, impas, prăbușire morală”, deoarece „prin Înviere, toate se însuflețesc, totul devine făptură nouă. Chiar și moartea însăși, din proces de stricăciune și degradare a celor lumești, create, devine trecere către viață”.
Cântările Penticostarului din perioada serbării pascale mărturisesc că „Hristos, Cel ce a omorât moartea”, este „Cel întâi-născut din morţi”. Domnul Hristos înviat Se arată nouă ca „Lumina cea neapropiată”, Care a strălucit „luminat din mormânt”, pentru că „stricăciunea a fost zdrobită de Viaţă”. Adică prin Înviere Hristos a zdrobit stăpânirea morţii, lucru subliniat şi de Sfântul Apostol Pavel: „Ştiind că Hristos, înviat din morţi, nu mai moare. Moartea nu mai are stăpânire asupra Lui” (Romani 6, 9).
Cunoscând acest lucru, creştinul nu se mai teme de moarte, pentru că are nădejdea Învierii şi conştiinţa că Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le. El dăruieşte Viaţă tuturor celor ce-I urmează chiar dacă trec prin moarte. Prin Învierea lui Hristos „împărăția morții este destrămată, viața veșnică de-acum împărățește și marea milă copleșește lumea și istoria” (IPS Părinte Nicolae, Mitropolit al Mesoghiei şi Lavreoticii).
Toate aceste lucruri devin posibile pentru că prin Învierea Domnului iertarea a răsărit din mormânt, după cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Este vorba de iertarea păcatului strămoşesc ce ne-a supus robiei morţii de care am fost izbăviţi prin moartea şi Învierea lui Hristos.
Venind în prima zi a săptămânii, duminica, la mormânt, Femeile purtătoare de miruri au aflat veste îngerească de mare bucurie că „a înviat, Domnul omorând moartea” şi că este „Fiul lui Dumnezeu, Cel ce mântuieşte neamul omenesc” (Ipacoi, slujba Învierii). De aceea şi noi astăzi le lăudăm cântând: „Ceata dumnezeieştilor femei dorind să vadă, în mormânt, Viaţa cea omorâtă, a venit de noapte şi a auzit de la înger: A înviat Hristos, precum a zis mai dinainte; degrabă spuneţi Ucenicilor Lui şi alungaţi mâhnirea din suflet, în locul plângerii primind bucurie negrăită”.
Imnograful inspirat foloseşte termeni antagonici pentru raţiunea umană, dorind să arate profunzimea dogmatică a tainei morţii şi Învierii lui Hristos. Astfel, mironosiţele vin la mormânt să vadă „Viaţa cea omorâtă” şi primesc de la înger vestea că „A înviat Hristos”. Aici ni se spune foarte clar că Hristos Domnul este Viaţa, dar logica noastră nu poate înţelege cum Viaţa a fost omorâtă. Ceea ce nu înţelegem pe calea raţiunii o facem prin puterea credinţei ce ne descoperă că Hristos a murit pe Cruce pentru mântuirea noastră, neîncetând să fie Fiul lui Dumnezeu, atât în mormânt cu trupul, cât şi în iad cu sufletul, ca un Dumnezeu, dar şi în Rai cu tâlharul, împreună împărăţind cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, şi a înviat a treia zi după Scripturi, dăruindu-ne viaţă veşnică.
În acest sens Sinaxarul din Sâmbăta Mare teologhiseşte: „A fost împreună cu tâlharul în rai; a fost și în iad, după cum s-a spus, împreună cu sufletul Lui îndumnezeit. Într-un chip mai presus de fire Hristos Dumnezeu necuprins era cu Tatăl, împărățind împreună cu Duhul. Era pretutindeni; Dumnezeirea n-a suferit nimic în mormânt, după cum n-a suferit nimic pe Cruce”. Acestea s-au întâmplat pentru mântuirea noastră şi înviind Hristos, neamul omenesc a fost scos de sub puterea stricăciunii morţii şi mutat spre viață veșnică.
Cântările slujbelor Săptămânii a treia după Paşti au ca temă centrală personajele biblice cinstite în Duminica ce a deschis zilele acestei săptămâni pascale, şi anume: Femeile Mironosiţe, Iosif din Arimateea şi Nicodim. Astfel, din imnografia zilei de vineri a acestei săptămâni aflăm că Iosif din Arimateea a cerut „trupul lui Iisus şi l-a pus în mormântul cel nou al său”, pentru că „se cădea ca Domnul să iasă din mormânt, ca dintr-o cămară”. Iar noi Îl slăvim pe Domnul Vieţii pentru că prin Înviere a „sfărâmat puterea morţii şi a deschis oamenilor porţile raiului”.
Tot imnografia zilei ne spune că „Mironosiţele de dimineaţă venind şi la mormântul Tău cu grabă ajungând, Te căutau pe Tine, Hristoase, ca să ungă cu miresme preacurat trupul Tău” şi auzind „cuvintele îngerului”, au dus vestea plină de bucurie Apostolilor „că a înviat Începătorul mântuirii noastre, moartea prădând şi lumii dăruind viaţă veşnică şi mare milă”. Şi tot ele, după cuvântul imnografului, „se bucurau cu sufletele de strălucirea îngerului” şi-L propovăduiau pe Mântuitorul ca „Dumnezeu a toate” şi ucenicilor le-au grăit: „ Cu adevărat a înviat din mormânt Viaţa tuturor!”
Mironosiţele s-au învrednicit a fi primele vestitoare ale Învierii lui Hristos. Vestea pe care o primim şi noi cu mare bucurie în zilele pline de lumină ale sărbătorii pascale şi pe care o transmitem mai departe este că Hristos a înviat!
