Iisus Hristos, Dumnezeul Vechiului Legământ

Într-un articol anterior am vorbit despre episodul întâlnirii lui Avraam cu Domnul, însoțit de cei doi îngeri, la stejarul Mamvri, episod zugrăvit în capitolul 18 al Cărții Facerea. Întâlnirea și conversația patriarhului cu Iahve, Domnul Dumnezeu, precum și evenimentele care au urmat, conțin o semnificație deosebită. La finalul textului am evidențiat faptul că Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu devenit Om în perioada Noului Legământ, este chiar Domnul Care a vorbit cu Avraam și a judecat răutatea și păcatele Sodomei și ale Gomorei, distrugând cetățile al căror pahar al nedreptății se umpluse.

Pe parcursul istoriei Bisericii au existat încercări de deformare a identității Mântuitorului prin separarea persoanei lui Iisus Hristos, întâlnită în Evangheliile Noului Testament, de cea a lui Iahve, Dumnezeul Vechiului Legământ. Prima și poate cea mai cunoscută astfel de încercare i-a aparținut ereticului Marcion, care în al doilea secol al erei creștine afirma că Iahve este diferit de Dumnezeu Tatăl, Părintele Domnului nostru Iisus Hristos. Marcion Îl descria pe Dumnezeul Vechiului Testament drept violent și răzbunător, în timp ce Dumnezeul Noului Legământ ar fi fost exclusiv milostiv, iertător și iubitor. Aceste afirmații radicale, conform cărora Dumnezeul ilustrat în Vechiul Testament este, după standardele celui Nou, detestabil, au fost urmate de diferite forme de gnosticism. Cu toate că, în zilele noastre, nu mai există adepți direcți ai marcionismului, retorica ateilor care încearcă să invalideze Sfânta Scriptură în întregimea ei, dar și a unor creștini care doresc să își modeleze cre­dința conform propriei viziuni, ignorând porțiuni semnificative din textul biblic, amintește foarte clar de ideile lui Marcion privitoare la Dumnezeul Vechiului Testament. În cel mai bun caz, unii dintre aceștia socotesc episoadele vechi- testamentare în care mânia divină se manifestă drept o relicvă stânjenitoare a trecutului, o porțiune a istoriei mântuirii care trebuie ignorată în demersul de propovăduire a Evangheliei (pr. dr. Stephen De Young, God is a Man of War: The Problem of Violence in the Old Testament, Ancient Faith Publishing, 2021).

În opoziție cu opiniile eronate ale lui Marcion, împărtășite în zilele noastre de numeroase persoane, se află textele care ilustrează în mod clar dragostea și mila de care Iahve dă dovadă în Vechiul Testament. Poruncile bine cunoscute ale Mântuitorului, de iubire a lui Dumnezeu și a aproapelui, întâlnite în textul Evangheliilor, provin de fapt tot din Vechiul Testament, din cărțile Pentateuhului: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău și din toată puterea ta!” (Deuteronomul 6, 5); „Să nu te răzbuni cu mâna ta și să nu ai ură asupra fiilor poporului tău, ci să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți!” (Leviticul 19, 18). Aceste cuvinte nu sunt simple recomandări care în Noul Testament devin porunci, ci dispoziții care reglementează încă de la început viața și atitudinea poporului lui Dumnezeu. Prezența acestor porunci în Vechiul Testament nu trebuie să ne surprindă dacă înțelegem că Iahve, autorul lor, este Unul și Același cu Iisus Hristos. Dincolo de aceste porunci, mila și dragostea Dumnezeului Vechiului Legământ constituie teme recurente în multe alte texte vechi-testamentare, în special în Psalmi.

În același timp, Scriptura afirmă fără echivoc că Dumnezeul Care umbla în grădina Raiului în răcoarea serii și Care a blestemat șarpele, Care a distrus Sodoma și Gomora, Care a scos poporul din robia egipteană și a condus armata lui Iosua în cucerirea Canaanului, este Hristos pe Care Îl întâlnim în cele patru Evanghelii. Iisus Hristos, ilustrat în Evanghelii și în învățătura Apostolilor ca milostiv, iertător și iubitor, este Cel pe care Cartea Apocalipsei Îl prezintă drept Răzbunătorul sângelui inocent.

Adepții de astăzi ai gândirii lui Marcion au tendința de a ignora sau alegoriza orice indicație a prezenței lui Iisus Hristos sau a Sfintei Treimi în Vechiul Testament. Această tendință este de­seori însoțită de o portretizare ridicolă, unidimensională a Persoanei lui Iisus Hristos în Noul Testament. În anumite cazuri, gândirea de acest fel neagă cu insistență existența mâniei lui Dumnezeu, chiar în fața mărturiei consecvente a Bibliei, a Sfinților Părinți și a tradiției liturgice a Bisericii, care afirmă opusul. Cea mai extremă concluzie a acestui mod de gândire constă în îmbrăți­șarea ideii de apocatastază, conform căreia Dumnezeu îi va mântui la final pe toți oamenii, indiferent de alegerile făcute de aceștia în viață (pr. dr. Stephen De Young, The Religion of the Apostles: Orthodox Christianity in the First Century, Ancient Faith Publishing, 2021). Din nefericire, numeroși creștini ai zilelor noastre îmbrățișează cu entuziasm această idee, fie din ignoranță, fie din înverșu­nare.

Împotriva unei astfel de înțele­geri, Epistola către Evrei ne amin­tește că „Iisus Hristos, ieri și azi și în veci, este Același” (13, 8). Firea Lui nu s-a schimbat și nu se va schimba niciodată. El este Dumnezeul Care ne cheamă pe toți la pocăință, bine știind că judecata se apropie. Tot El este Dumnezeul Care revarsă milă și iertare asupra celor ce părăsesc păcatul și Îi urmează. Domnul vine curând, iar răsplata dreptății și a păcatului este alături de El.