Împărăteasa cerurilor stă în rugăciune pentru noi

Taina Adormirii Maicii Domnului nu este amintită în Sfintele Evanghelii, însă Tradiția Bisericii prin sinaxarele și izvoarele ei istorisesc bucuria Maicii Domnului în momentul în care a primit vestea adormirii, precum odinioară Vestea cea Bună de la Sfântul Arhanghel. După ce Domnul S-a înălțat la cer, viața Maicii Domnului a devenit o pregătire continuă pentru întâlnirea cu Mântuitorul Hristos, rugându-se în grădina în care lacrimi de sânge loviseră pământul. Întreaga natură nu putea rămâne indiferentă la suferința Maicii Domnului, astfel încât măslinii și alți arbori din Ghetsimani se înclinau sub adierea vântului încărcat de durere.

Fecioara Maria a fost în grija Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan, care i-a purtat pe umeri suferința, fapt menționat într-o pioasă tradiție la Ierusalim. În momentul Adormirii Maicii Domnului, Sfântul Ioan, în numele tuturor Apostolilor, i-a zis înlăcrimat: „Stăpână, Fiul tău Cel iubit S-a înălțat la ceruri, lăsându-te pe tine nouă alinare. Acum ne lași și tu. Pe cine vom mai avea aici, pe pământ, dulce povățuitoare, noi, fiii lacrimilor tale, care suntem ocărâți de oameni și urâți de popoarele pământului?”, iar Maica Domnului le-a spus, asemenea Mântuitorului: „Nu vă temeți de cei care ucid trupul, căci sufletul nu îl pot ucide”. În atmosfera de iubire și comuniune a ucenicilor Domnului din Cetatea Păcii, în casa de pe Muntele Sion, Maica Domnului a adormit cu nădejdea întâlnirii Fiului ei Preaiubit.

Prin Icoana Adormirii putem să ne așezăm în atmosfera de­scrisă de Sfântul Ioan, alăturându-ne și noi în rugăciune celor care au însoțit-o pe Maica Domnului. După mutarea la Viață, o putem vedea pe Împărăteasa cerurilor cum stă în rugăciune pentru noi, în reprezentarea Deisis, acest cuvânt Deisis însemnând rugăciune, dar nu orice fel de rugăciune, ci rugăciunea pe care Maica Domnului o înalță pentru întreg neamul omenesc, nebiruită de Mântuitorul Hristos.

Adormirea Maicii Domnului ca mutare la Viaţă 

Reprezentarea iconografică tradițională Îl arată pe Mântuitorul prezent lângă patul pe care se afla așezat trupul Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, ținând într-un ștergar alb sufletul, asemenea unui prunc, al Maicii Domnului, după cum arată şi cântarea de la stihoavna Vecerniei sărbătorii: „Cântați, popoare, Maicii Dumnezeului nostru, cântați că astăzi prealuminat sufletul său l-a pus în preacuratele palme ale Celui ce S-a întrupat dintr-însa fără prihană. Căruia se și roagă neîncetat să dăruiască lumii pace și mare milă”. Din acel moment Născătoarea de Dumnezeu a intrat întru bucuria Fiului ei, fiind așezată, prin puterea Lui, de-a dreapta Sa, în Împă­răția cerurilor.

De asemenea, cântările Utreniei ne învață că Apostolii au venit de la marginile lumii pe norii cerului pentru a fi prezenți la îngropare, mulți dintre ei mâhniți că mângâierea lor, Preacurata Născătoare de Dumnezeu, se mutase de la cele pământești la cele cerești. A venit și Marele Apostol al Neamurilor, Sfântul Pavel, care a spus: „Eu nu L-am cunoscut pe Fiul tău, dar m-am bucurat să te cunosc pe tine, ca și cum L-aș fi văzut pe El”.

Așezat în mormântul de la Ghetsimani, trupul Născătoarei de Dumnezeu a fost cinstit de prezența ucenicilor Domnului mai mult timp, iar mărturiile vremii spun că zile la rând în Cetatea Ierusalimului s-au auzit negrăite cântări îngerești și un nor alb strălucitor s-a așezat ­deasupra locului unde a fost ­îngropată cea mai înaltă decât cerurile. Această tradiţie este ­înfăţişată de melodul Teofan printr-o alcătuire aleasă, care se cântă la slujba Litiei: „Astăzi cerul îşi desface sânurile, primind pe ceea ce a născut pe Cel neîncăput de toate. Şi pământul, cel ce dă izvor de viaţă şi de bine­cuvântare, se împodobeşte cu ­bună frumuseţe. Îngerii sunt ­împreună cu Apostolii şi cu frică privesc cum ceea ce a născut pe Începătorul Vieţii se mută din viaţă la Viaţă”.

E pictată în absida oricărui Altar al Bisericii 

După trei zile de la îngroparea trupului Maicii Domnului, a ajuns de departe și Apostolul Toma, care, prin pronia lui Dumnezeu, a întârziat, tocmai pentru a vorbi despre ce urma să se întâmple la Ierusalim, lucrarea minunată a lui Dumnezeu față de Preaiubita Sa Maică. Dorind să vadă pentru ultima dată chipul Maicii Domnului, când a fost desfăcut mormântul, n-a mai aflat acolo trupul Celei Pline de dar, acesta fusese înălțat de-a dreapta Fiului ei, prin puterea Lui, pentru a se bucura de negrăita Sa iubire.

La Ierusalim, îndată după Adormirea sa, Maica Domnului a fost cinstită de creştini cu toată potrivnicia iudeilor, care nu au acceptat cuvintele Evangheliei. Pe locul unde s-a aflat mormântul Maicii Domnului a fost zidită o biserică de către Împărăteasa Elena, iar așezările în care a trăit Maica Luminii au devenit locuri de pelerinaj pentru creștinii din Iudeea, Ierusalim și împrejurimi, dar și pentru cei care veneau de departe și doreau să se închine în Țara Sfântă. Şi astăzi, Maica Domnului este cinstită în mod deosebit pentru că ea este plină de har, așa cum i-a spus îngerul: „Bucură-te, ceea ce ești plină de har Marie, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău că ai născut pe Mântuitorul sufletelor noastre” (Luca 1, 28, 42). O cinstim pentru că au cinstit-o îngerii, pentru că Mântuitorul Hristos S-a îngrijit de ea, fiind pe Cruce, și a încredințat-o ucenicului iubit, Ioan. O cinstim pentru că Apostolii, venind de departe pe norii cerului, au condus-o de la Sion până la Ghetsimani și apoi au așezat-o în mormânt. Au cinstit-o creștinii din primele veacuri, au chemat-o martirii înaintea momentului greu prin care au trecut, mărturisindu-L pe Mântuitorul Hristos și pe Preacurata Sa Maică. Au mărturisit-o ierarhii, imnografii, iconarii, cântăreții, toți deopotrivă, numind-o „Mai înaltă decât cerurile și mai curată decât strălucirile soarelui”. De asemenea, Părinții Bisericii au numit-o „Maica Luminii”, „Maica Milostivirii”, „Împărăteasa cea bună” și au pictat-o în locul cel mai sfânt al Bisericii, adică în Sfântul Altar, deasupra Sfintei Mese, unde săvârșim permanent Euharistia, pe care Fiul ei ne-a poruncit să o împlinim ­până la cea de-a doua venire...