„Îndrumătoarea” de la Neamţ

De șase veacuri, la Mănăstirea Neamţ se află una dintre cele mai cunoscute icoane făcătoare de minuni a Maicii Domnului din ţara noastră. Ea este cunoscută sub numele de Îndrumătoarea şi este cinstită în Biserica Ortodoxă Română în fiecare an în ziua de 9 iulie. Este o icoană făcătoare de minuni la care şi-au plecat genunchii domnitori, ierarhi, boieri, preoţi şi creştinii noştri timp de veacuri, cerând ajutorul Maicii Preasfinte. Dacă ne gândim doar că în faţa ei a îngenuncheat marele nostru voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt, ne încearcă o emoţie aparte atunci când ajungem în ctitoria lui de la Mănăstirea Neamţ şi ne rugăm în faţa icoanei ce se află în această biserică de la zidirea ei, la sfârşitul secolului 15.

Adolescenţa mi-am petrecut-o ca elev la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ şi în cei cinci ani de studii liceale în dese rânduri paşii m-au purtat la ctitoria ştefaniană, unde m-am rugat la icoana Maicii Domnului Îndrumătoarea. Îmi amintesc cu mare bucurie duhovnicească Privegherile de sâmbătă seara din biserica mare, liniştea şi pacea ce se pogorau peste tine când priveai la icoana Maicii Domnului ce se arăta luminoasă în vălul tainic al lumânărilor din cele două sfeşnice ce o străjuiau. O atmosferă isihastă în care erai purtat doar prin simpla prezenţă acolo a icoanei ­Maicii Domnului.

Îmi amintesc şi de hramul Mănăstirii Neamţ, de Înălţarea Domnului, trăit ca seminarist, şi de procesiunea ce precede Sfânta Liturghie în mijlocul căreia era purtată icoana Maicii Domnului. Era o mare bucurie pentru mine ca seminarist să mă aflu în apropierea acestei icoane făcătoare de minuni în faţa Agheasmatarului Mănăstirii Neamţ, la slujba de sfinţire a apei. Nu cred că e întâmplător că tot sub patronajul spiritual al icoanei Maicii Domnului, la hramul Mănăstirii ­Neamţ, în urmă cu 20 de ani am fost hirotonit preot de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel (pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei).

Având în vedere toate aceste lucruri, pentru mine a scrie despre această icoană făcătoare de minuni reprezintă un privilegiu şi o mare onoare. Tot timpul, ca unul ce am văzut lumina zilei în binecuvântatul ținut al Neamţului, străjuit de marile mănăstiri voievodale, a fost o mare bucurie să văd în peregrinările prin ţară că strana ce găzduieşte icoana Maicii Domnului Îndrumătoarea din faţa catapetesmei bisericii ştefaniene de la Mănăstirea ­Neamţ este prezentă în multe biserici din România. Acest lucru ne arată că românii ortodocşi o cinstesc în mod special pe Maica Domnului şi că ţara noastră este Grădina ei, după cum le-a spus Preasfânta Fecioară monahilor de la Mănăstirea Bisericani în veacul 15.

Prezenţa acestor strane care găzduiesc icoanele Maicii Domnului în faţa catapetesmelor din bisericile din ţara noastră arată influenţa pe care o are această icoană în lumea ortodoxă românească. Ea este un reper pentru modul cum o cinstesc românii pe Maica Domnului şi ataşamentul lor pentru icoanele făcătoare de minuni din ţara noastră.

Din Sinaxarul zilei aflăm că „prăznuim pomenirea Sfintei Icoane făcătoare de minuni a Maicii lui Hristos Dumnezeu, numită Îndrumătoarea, de la Mănăstirea Neamţ”. Iar imnografia de azi mărturiseşte cinstirea pe care o aducem Maicii Domnului: „Chipului tău, Preacurată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, care străjuieşte în biserica Mănăstirii ­Neamţ, ne închinăm credincioşii, cinstindu-l cu evlavie; că prin mijlocirile tale ne păzeşti şi ne izbăveşti de ispite, de necazuri şi de toate relele întâmplări. Pentru aceea, mulţumind, strigăm către tine: Bucură-te, Maica Domnului, Îndrumătoarea cea slăvită!”.

Istoria icoanei

Tradiţia consemnată de Sinaxar ne spune că odorul de preţ al Mănăstirii Neamţ, Icoana făcătoare de minuni Îndrumătoarea, a fost pictat „după modelul icoanei de la Lida, din Ţara Sfântă, numită, de aceea, Lidianca. Aceasta nu era făcută de mână omenească, ci apărută prin minune, la rugăciunea Maicii Domnului, pe un stâlp al primului lăcaş creştin ridicat de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel în Lida”. Această imagine minunată din Lida a fost copiată într-o icoană închinată Sfintei Fecioare Maria cu Pruncul Sfânt în braţe de Sfântul Gherman, Patriarh al Constantinopolului, care înainte de a fi păstorul creştinilor din capitala imperială bizantină, în anul 665, merge în pelerinaj în Ţara Sfântă, aflată atunci sub stăpânirea Califatului arab musulman. Pentru că în această biserică din Lida se aflau moaştele Sfântului Gheorghe, a pictat pe spatele icoanei chipul acestui martir al Bisericii.

Sinaxarul ne spune că „după modelul icoanei care a aparţinut Sfântului Gherman, a fost pictată şi sfânta icoană aflată astăzi la Neamţ de către un monah al Mănăstirii «Sfântul Gheorghe», zisă a Manganelor, din Constantinopol, în vremea când Sfântul Grigorie Palama lua parte la Sinoadele care au precizat învăţătura ortodoxă despre harul dumnezeiesc, lumina necreată şi nevoinţa isihastă, între anii 1341-1351. În biserica acestei mănăstiri, în faţa acestei sfinte icoane a Maicii Domnului cu Pruncul şi a Sfântului Gheorghe, ostaşii armatei bizantine depuneau jurământul şi primeau binecuvântare înainte de luptă”.

Icoana a fost oferită în dar domnitorului Moldovei, Alexandru cel Bun, de către împăratul bizantin Ioan al VII-lea Paleologul, la 31 martie 1401. Iniţial, icoana a fost adusă la Suceava şi aşezată în Catedrala Mitropolitană Mirăuţi. Cel care a adus icoana din Bizanţ a fost protopopul Petru, exarh al Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol.

Fiul lui Alexandru cel Bun, domnitorul Ştefan al II-lea, dăruieşte în anul 1447 icoana Maicii Domnului Îndrumătoarea Mănăstirii Neamţ, unde în acelaşi an va fi înmormântat după ce a fost ucis sub zidurile cetăţii Neamţ.

La Mănăstirea Neamţ icoana devine cunoscută ca făcătoare de minuni. În 1491, la hramul mănăstirii, icoana s-a ridicat în văzduh, fiind văzută de toţi cei prezenţi la sărbătoare. Această minune s-a repetat şi în anul 1655 la procesiunea din ziua de Paşti.

Apărătoare în primejdii

În 1697, icoana a fost ascunsă în timpul invadării voievodatului Moldovei de către armatele ­polone. Sfântul Ierarh Pahomie, Episcopul Romanului, martor al evenimentelor ca frate de mănăstire, relatează: „Soborul marii lavre s-a retras din faţa primejdiilor şi, însoţit de sfânta făcătoare de minuni icoană a Precistei, a plecat în bejanie la Strâmba, un schit al Mănăstirii Neamţ din părţile Tutovei”. După trecerea primejdiei, obştea şi icoana Maicii Domnului revin la Neamţ, în anul 1700.

Şi 1821 a fost un an de grele încercări pentru mănăstirile nemţene, deoarece la Secu s-au refugiat membrii mişcării greceşti Eteria şi au opus o ultimă rezistenţă trupelor otomane. Din timpul Sfântului Paisie, stareţul de la Mănăstirea Neamţ era şi conducătorul Mănăstirii Secu, ceea ce a însemnat atunci o expunere şi a marii lavre represaliilor otomane. De aceea, stareţul Ilarie a trimis mai mulţi monahi să ascundă icoana Maicii Domnului şi alte odoare de preţ ale mănăstirii în sus pe apa Nemţişorului, unde astăzi se află Schitul Icoana Veche. În pământ au fost ascunse icoana şi odoarele de preţ. Prin descoperirea minunată a Maicii Domnului, un bătrân cuvios din obştea nemţeană a aflat de la Sfânta Fecioară că, deşi au ascuns icoana, aceasta nu o să-i părăsească pe monahii marii lavre în faţa pericolului otoman. Acest lucru s-a văzut ulterior, când turcii, după ce au ucis pe monahii de la Secu şi pe eteriştii care se refugiaseră acolo, nu au putut să prade Mănăstirea Neamţ pentru că de fiecare dată când se apropiau „mânia lor se schimba în blândeţe” prin lucrarea Maicii Domnului. Un an mai târziu, icoana a fost readusă în procesiune din locul unde fusese ascunsă şi instalată în mănăstire. La marginea poienii ce străjuieşte vatra monahală nemţeană, faţa sfintei icoane s-a înnegrit. Văzând acest lucru, monahii şi creştinii prezenţi la procesiune au căzut în genunchi şi s-au rugat Sfintei Fecioare. În timpul cântărilor şi rugăciunilor ridicate către cer, faţa icoanei s-a luminat, devenind mai frumoasă decât înainte. Apoi icoana a fost adusă în biserica mare a mănăstirii şi pusă în strana din faţa catapetesmei, unde se află până astăzi.

Şi noi, când cinstim această icoană făcătoare de minuni, cântăm troparul închinat ei: „Născătoare de Dumnezeu pururea Fecioară, cu dragoste şi cu credinţă ne închinăm sfintei tale icoane numită Îndrumătoarea şi, mulţumind, o sărutăm cu evlavie, că prin ea dăruieşti celor binecredincioşi tămăduiri sufletelor şi trupurilor. Pentru aceasta grăim către tine: Slavă fecioriei tale! Slavă milostivirii tale! Slavă purtării tale de grijă, ceea ce eşti una binecuvântată!”.