Învierea Domnului - Sfintele Paşti

Cea mai importantă sărbătoare a creştinilor este Învierea Domnului, numită şi Sfintele Paşti. Acum vestim lumii că „Hristos a înviat!” Şi cântăm „Învierea Ta, Hristoase Mântuitorule, îngerii o laudă în ceruri, şi pe noi pe pământ ne învredniceşte cu inimă curată să Te slăvim”. Sinaxarul ne spune că „în Sfânta și Marea Duminică a Paștilor prăznuim Învierea cea dătătoare de viață a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos”.

Sărbătoarea Sfintelor Paști reprezintă evenimentul cel mai de seamă în viața liturgică a Bisericii. Dacă pentru evrei Paştile este izbăvirea din robia egipteană, pentru noi, creştinii, este izbăvirea din robia morţii, adusă de păcatul neascultării lui Adam, şi dobândirea vieţii veşnice prin Învierea lui Hristos, „Care cu moartea pe moarte călcând, celor din morminte le‑a dăruit viaţă”. De aceea, bucuria Învierii este teologhisită astfel de cântările bisericeşti: „De Te‑ai şi pogorât în mormânt, Cela ce eşti fără de moarte, dar puterea iadului ai zdrobit şi ai înviat ca un biruitor, Hristoase Dumnezeule, zicând femeilor mironosiţe: Bucuraţi‑vă! și Apostolilor Tăi pace dăruindu‑le, Cel ce dai celor căzuţi ridicare”.

Mântuitorul Iisus Hristos a înviat a treia zi, după cum mărturiseşte Biserica în Simbolul de credinţă pe baza Sfintei Scripturi şi a Sfintei Tradiţii. Primii martori ai Învierii sunt femeile mironosiţe şi apoi Sfinţii Apostoli.

Cu adevărat, după trei zile de la moartea Sa pe Cruce, Hristos Domnul a înviat, iar sinaxarul, pe baza Sfintelor Evanghelii şi a Tradiţiei, ne relatează că „la miezul nopții, pe când străjerii păzeau mormântul, pământul s‑a cutremurat și un înger s‑a pogorât și a răsturnat piatra de pe mormânt. Ostașii, văzând aceasta, s‑au înspăimântat și au fugit; numai după aceea s‑a petrecut venirea femeilor la mormânt, sâmbătă, după miezul nopții, aproape de revărsatul zorilor. Învierea a cunoscut‑o întâi Maica lui Dumnezeu, care, după cum grăiește Evanghelia de la Matei, ședea la mormânt împreună cu Maria Magdalena”.

Primul martor al Învierii este Maica Domnului, „dar spre a nu se arunca îndoială asupra Învierii, din pricina dragostei de mamă pentru Fiul său, de aceea zic Evangheliștii că Domnul S‑a arătat mai întâi Mariei Magdalena” (Sinaxarul de Paşti). Acest lucru este întărit şi de cântările Învierii: „Îngerul a strigat celei pline de har: Curată Fecioară, bucură‑te; iarăşi zic: Bucură‑te, că Fiul tău a înviat a treia zi din mormânt”. În textele evanghelice nu rezultă clar că Maica Domnului L‑a văzut pe Hristos înviat. Există însă fraze care se referă la „cealaltă Marie”. Sfântul Evanghelist Matei scrie: „După ce a trecut sâmbătă, când se lumină de ziua întâi a săptămânii (duminică), au venit Maria Magdalena şi cealaltă Marie, ca să vadă mormântul” (Matei 28, 1). De asemenea, în altă parte, se vorbeşte despre „Maria lui Iacov” (Luca 24, 10). Tâlcuind aceste situaţii, Sfântul Grigorie Palama spune că este vorba despre Maica Domnului, care a venit prima la mormânt.

Sinaxarul ne spune că Maria Magdalena a văzut și pe îngerul, ce sta pe piatră, și plecându‑se, a văzut și pe cei dinăuntrul mormântului, care au vestit Învierea Domnului și au grăit: „A înviat, nu este aici, iată locul unde L‑au pus pe Dânsul”. Apoi merge şi-i vesteşte pe Apostoli de Învierea Domnului şi întorcându‑se ea cu cealaltă Marie la mormânt, le‑a întâmpinat pe ele Hristos, zicându‑le: „Bucurați‑vă!” Drept era ca seminția femeiască să audă ea, mai întâi, bucuria, ca una ce a auzit mai întâi: „întru dureri să nască fii”. Aflând vestea minunată, „Apostolii au venit la mormânt și Petru numai plecându‑se în mormânt, s‑a întors înapoi, iar Ioan a intrat înăuntru, a privit mai cu de‑amănuntul și a pipăit giulgiul și mahrama capului” (Luca 24, 12; Ioan 20, 3‑8).

Maria Magdalena se întoarce la mormânt „spre a se încredința mai cu dinadinsul despre cele ce văzuse”. Alături de ea vin şi celelalte femei mironosiţe. Acest lucru se întâmplă „cam pe la revărsatul zorilor”. Ele stau în afara mormântului şi plâng. Dar uitându‑se ea (Maria Magdalena) în mormânt, văzu doi îngeri strălucind de lumină, care, certând‑o oarecum, i‑a grăit: „Femeie, de ce plângi? Pe cine cauți? Pe Iisus Nazarineanul cauți? Pe Cel răstignit? S‑a sculat, nu este aici”. Acum se întâlneşte Maria Magdalena cu Mântuitorul Iisus Hristos Înviat care stă în faţa ei şi, crezând că este grădinarul (că mormântul era în grădină), I‑a zis: „Doamne, dacă tu l‑ai luat pe El, spune unde L‑ai pus; și eu Îl voi lua pe Dânsul, și căutând ea din nou către îngeri, Mântuitorul a grăit Magdalenei: «Marie!»; iar ea, înțelegând dulcele și cunoscutul glas al lui Hristos, voia să se atingă de El. Dar El a zis: «Nu te atinge de Mine, că încă nu M‑am suit la Tatăl Meu; precum socotești, ție ți se pare că Eu sunt încă om; ci mergi la frații Mei și spune‑le cele ce ai văzut și auzit»; și Magdalena a făcut așa”.

Aceste fapte minunate sunt consemnate de Sfinţii Evanghelişti şi ne arată nouă realitatea Învierii lui Hristos. În ceea ce priveşte modul cum se socotesc cele trei zile, Sinaxarul este foarte precis: „În ce privește însă Învierea Domnului în a treia zi de la înmormântare, așa să știi: Joi seara și Vineri ziua fac o zi (așa socoteau evreii întinderea unei zile); apoi Vineri noaptea și Sâmbăta întreagă fac altă zi; iată deci a doua zi. Altă zi o face noaptea de Sâmbătă și o parte din ziua de Duminică (fiindcă după o parte a începutului se înțelege întregul), deci altă întindere de zi. Iată, dar, și ziua a treia. Sau altfel: Hristos S‑a răstignit Vineri la ceasul al treilea; de la ceasul al șaselea și până la ceasul al nouălea s‑a făcut întuneric, aceea înțelegeți‑o o noapte; deci, iată, o întindere de o zi de la ceasul al treilea până la al nouălea. Apoi, după întuneric, iată ziua și noaptea de Vineri; deci a doua întindere de zi. În sfârșit, ziua Sâmbetei și noaptea ei fac, iată, a treia întindere de zi. Că deși Mântuitorul a făgăduit să ne facă bine în trei zile, totuși binefacerea a plinit‑o El într‑un răstimp mai scurt”.

Minunea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos a trezit în sufletele femeilor mironosiţe, a Apostolilor şi a ucenicilor care au fost martorii ei trecerea de la teamă la bucurie. Sfintele Evanghelii ne relatează că femeile mironosiţe au venit la mormânt să împlinească rânduiala iudaică, pe care nu au putut‑o face la înmormântarea în grabă a Mântuitorului. Nu s‑au aşteptat să găsească mormântul gol. Descoperind acest lucru, primesc bucuria Învierii Domnului de la înger. Ele se conving de realitatea Învierii Domnului şi devin martore şi mărturisitoare ale acestei minuni.

Învierea Domnului este fundamentul credinţei noastre, pentru că, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel: „Dacă Hristos n‑a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică este şi credinţa voastră” (I Corinteni 15, 14).

Prin Înviere, Hristos a învins moartea: „Ştiind că Hristos, înviat din morţi, nu mai moare, moartea nu mai are stăpânire asupra Lui” (Romani 6, 9). Domnul nu a biruit doar moartea Lui, ci şi moartea fiecărui om: „Purtând totdeauna în trup omorârea lui Iisus, pentru ca şi viaţa lui Iisus să se arate în trupul nostru. Căci pururea noi cei vii suntem daţi spre moarte pentru Iisus, ca şi viaţa lui Iisus să se arate în trupul nostru cel muritor” (II Corinteni 4, 10‑11). Astfel, prin Înviere zdrobind moartea Lui şi a noastră, Hristos ne‑a făcut cetăţeni ai Raiului. „Hristos a înviat din morţi, fiind începătură (a învierii) celor adormiţi. Că de vreme ce printr‑un om a venit moartea, tot printr‑un om şi învierea morţilor. Căci, precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos toţi vor învia” (I Corinteni 15, 20‑22).

Sărbătoarea Învierii Domnului ţine 40 de zile, adică perioada cuprinsă între Paşti şi Înălţare. În aceste 40 de zile de bucurie pascală, creştinii se salută mărturisind credinţa lor în Învierea Domnului spunând: „Hristos a înviat!”; şi răspund, certificând această credinţă a lor, „Adevărat a înviat!”

Prin acest salut, creştinul, ca om al credinţei nestrămutate, arată că Învierea Domnului nu este doar un moment de sărbătoare, ci în primul rând este o afirmare a credinţei.

„Hristos a înviat!” nu este doar un salut pascal, ci o mărturisire a credinţei noastre că Mântuitorul a biruit moartea şi a înviat „a treia zi după Scripturi", aşa cum mărturisim în Simbolul Credinţei. De asemenea, acest salut pascal este mărturisirea completă a credinței în dumnezeirea lui Iisus Hristos.

Această credinţă a noastră în Învierea lui Hristos este certificată şi de Mormântul gol de la Ierusalim. Acesta este o mărturie a realităţii Învierii Domnului şi este în fiecare Sâmbătă Mare izvorul luminii cereşti care ne aduce în chip minunat, an de an, vestea că „Hristos a înviat!” Noi, creştinii, răspândim această veste în toată lumea prin salutul pascal ce mărturiseşte fundamentul credinţei noastre că Hristos a înviat din morţi.