Liturghie şi cultură

În cadrul evenimentelor dedicate Înaltprea­sfin­ți­tului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, la împlinirea a 75 de ani, remarcăm apariţia volumului „Liturghie şi cultură. Perspective la timpul prezent”, îngrijit de Preasfinţitul Părinte Benedict Bistriţeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, şi apărut la Editura Renaşterea.

În Cuvânt înainte, Preasfințitul Părinte Benedict ne spune că textele cuprinse în carte sunt „daruri culturale oferite Înaltpreasfințitu­lui Părinte Mitropolit Andrei, în mod special, și, deopotrivă, Bisericii, al cărei reprezentant este. Autorii de texte, așa cum am arătat mai sus, sunt intelectuali, oameni de cultură clujeni și bistri­țeni, așadar reprezentanți ai celor două județe care formează eparhia noastră. Lista a fost concentrată pe această geografie tocmai pentru a sugera câmpul de misiune al Înaltpreasfinției Sale și a indica cât mai realist întruparea preocupărilor sale în viața celor care i-au fost încredințați spre păstorire. Această alegere își dorește o circumscriere care să evite ispita împrăștierii sau aproximării prin apelul la mult și exagerat”.

Liturghia este împreună-lucrarea preoţilor cu credincioşii, este, aşa cum spune Episcopul Benedict, „centrul şi viaţa Bisericii înseşi”. Termenul de liturghie a fost însoţit întotdeauna de cel de cultură, între ele fiind o simbioză, amintindu-ne că preoţii au fost şi cei dintâi dascăli în satele noastre.

Volumul aduce în faţă autori care sunt legaţi de viaţa Bisericii, intelectuali din judeţele Cluj şi Bistriţa-Năsăud, apropiaţi de ierarhul acestor ţinuturi, care îşi asumă încă o dată public rolul de promotori ai credinţei străbune.

În textul său, universitarul Ioan Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, ne readuce în atenţie rolul important pe care Biserica şi cultura le-au avut în Ţările Române, în Evul Mediu şi în zorile epocii moderne. „Viaţa spirituală sau trăirile sufleteşti se afirmau şi la românii cei vechi prin Biserică şi în jurul Bisericii. De altfel, întreaga viaţă a omului medieval era de neimaginat în afara credinţei şi a Bisericii. Oamenii Bisericii au fost, pentru multe secole, singurii ştiutori de carte (dieci, copişti, dascăli, cronicari) şi, deci, creatori recunoscuţi de cultură”, spune academicianul. Concluzia la care ajunge Ioan Aurel Pop, după ce face un ex­­pozeu prin istoria noastră, este că, „în acest cadru multicultu­ral, creaţiile româneşti, mărturia unei îndelungi evoluţii, reprezintă o sinteză originală, marca identităţii românilor între popoarele europene”. Marius Porumb explică faptul că, la origine, Liturghia „avea sens mult mai cuprinzător şi se referea la cultul pe care Biserica îl aduce în comun, în public, în lăcaşul de ru­găciune, printr-un ansamblu de rituri, cuvinte, simboluri şi gesturi rituale”. Academicianul Ioan Aurel Pop vorbeşte despre iconografia lirică a lui Lucian Blaga, la care sacrul „iese din cadrele stricte ale unei confesiuni anume, urmând liniile logicii... Propriile frământări ale conştiinţei omului modern în faţa unei lumi în care sacrul şi profanul se confruntă în permanenţă”.

De-a lungul timpului, s-au făcut multe referiri la scriitorii noştri creştini care îşi au rădăcinile în creaţie, legate de religie şi tradiţie. Iată, academicianul Ioan Bolovan ne reaminteşte despre Andrei Şaguna şi rolul pe care Ioan Slavici l-a avut în promovarea personalităţii acestuia, fiind socotit „între sfinţi”, după cum marele scriitor declara. Pe aceeaşi temă, Mircea Popa vorbeşte despre marele arhiereu Andrei Şaguna şi rolul important pe care acesta l-a avut la înfiinţarea ASTREI.

Universitarul Mircea Mutu merge pe acelaşi filon al scrisului, vorbindu-ne despre poezia creştină a lui Ioan Alexandru şi intonaţia liturgică a imnurilor acestuia. Unul dintre scriitorii apreciaţi ai momentului care, prin poezia lui, a dovedit apropierea de Biserică este Horia Bădescu, cel care declară că „religia, credinţa fac parte din cultură”. Criticul Constantin Cubleşan readuce în atenţie Pastoralele Mitropolitului Andrei ce au „valoare iniţiatică religioasă aparte întru tălmăcirea evangheliilor prin farmecul elevat al povestirii sintetice, al faptelor sacrale”.

Pictorul Marcel Lupşe, cel care a creionat atât de frumos cu penelul grădina Mănăstirii Nicula, spune despre arhiereul nostru: „Prezenţa frumos însufleţită de erudiţie înnoitoare şi restauratoare, înţelepciunea şi înţelegerea pe care le manifestă permanent, deschiderea faţă de semeni, disponibilitatea cu care participă la viaţa Bisericii şi a cetăţii fac şi mai explicit demersul şi orizontul spre care tinde părintele şi Mitropolitul nostru”, cel care, prin predicile sale şi prin cărţi, se apleacă spre învăţământ şi cultură pentru îmbogăţirea spirituală a generaţiei tinere. Caracterizându-l pe Mitropolit, filologul Adrian Papahagi vorbeşte despre „bunătatea şi blândeţea cu care vorbeşte şi acţionează, duhul păcii pe care îl degajă, intelectual liber în gândire”.

Volumul cuprinde şi texte semnate de Vasile Puşcaş, Mircea Gelu Buta, Ioana Bot, Doru Radosav, Tudor Sălăgean, Olimpiu Nuşfelean, Adrian Popescu, Marcel Lupşe, Virgil Ciomos, Adrian Opre, Aurel Podaru şi Ilie Rad, cel care spune că Mitropolitul Andrei este vrednic şi demn urmaş al Mitropolitului Bartolomeu. În testamentul său, reamintit de Ilie Rad, Mitropolitul Bartolomeu spunea: „La cârma Mitropoliei îmi doresc un urmaş vrednic şi demn, credincios Bisericii Ortodoxe, responsabil, integru, adversar al corupţiei de orice fel şi sub orice formă, care să continue şi să desă­vârşească ceea ce am început eu”.

Prin activitatea sa pastoral-misionară, prin modul în care s-a apropiat de credincioşi, Mitropolitul Andrei este ierarhul iubit în toate oraşele şi satele pe care le păstoreşte. Născut în zi istorică, la 24 ianuarie, ziua în care, prin unirea Moldovei cu Ţara Românească, se puneau bazele Statului Român, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Andrei este un iubitor de neam şi ţară, un apărător al credinţei noastre. Volumul gândit de Preasfinţitul Părinte Benedict este cu adevărat de sărbătoare, cu conferinţe foarte interesante ale intelectualilor noştri care oglindesc, prin scrisul lor, frumuseţea vieţuirii în Biserică.