Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Theologica Lumina taborică, „ospăţ duhovnicesc pentru cei aleşi”

Lumina taborică, „ospăţ duhovnicesc pentru cei aleşi”

Galerie foto (2) Galerie foto (2) Theologica
Un articol de: Arhim. Andrei Coroian - 07 Aug, 2022

„Dumnezeu este lumină” (I Ioan 1, 5), zice dumnezeiescul Ioan, întâiul teolog al Bisericii. Este lumina întru care cerescul Părinte l-a plăsmuit pe om după asemănarea Fiului Său, lumina izvorâtoare de viață, chip al dumnezeirii treimice, dată omului prin Duhul Sfânt. Căzând din starea cea dintâi (Fac. 2, 17; 3, 6), omul a rămas cu amintirea vederii luminii nezidite, cu dorul şi năzuința de a-L revedea pe Stăpânul, de a se uni cu El. Această năzuință, exprimată de Fericitul Augustin, este a vedea în Fiul fața și lumina Tatălui, iubirea lui Dumnezeu.

Evenimentul central al revelației Fiului lui Dumnezeu este momentul Schimbării la Față, despre care Sfântul Ioan Damaschin spune că este „un ospăț duhovnicesc pentru cei aleși”. Petrecut cu puțin timp înainte (patruzeci de zile) de pătimirea, răstignirea, moartea și învierea lui Hristos, Mântuitorul Se descoperă ca lumină și izvor de lumină. El este mărturisit de Tatăl ca Dumnezeu și Fiu, de aceeași ființă, împreună cu Duhul Sfânt, prezent în norul de lumină, cinstit și închinat. Adum­brirea de către Duhul Sfânt dă apostolilor puterea de a rămâne în stare de fericire și contemplare (Matei 17, 4).

Schimbarea la Față s-a petrecut pe muntele Tabor în liniște isihastă, când Hristos dezvăluie celor trei ucenici, Petru, Ioan și Iacob, adevărata Sa identitate. Prin descoperirea luminii și dumnezeirii Sale, Hristos Se descoperă ca subiect de adorat, ca Mire ceresc al sufletului. Acesta este temeiul nevo­inței isihaste, practica călugărilor și pustnicilor care năzuiesc să se împărtășească, prin rugăciune și nevoințe, de lumina necreată.

Domnul „S-a schimbat la față înaintea lor și a strălucit fața Lui ca soarele, iar veșmintele Lui s-au făcut albe ca lumina” (Mat. 17, 2). Sufletele celor trei apostoli crescuseră duhov­ni­cește. Erau curățiți de prezența și cuvintele lui Hristos, ajunși la treapta iluminării, treaptă în care, prin Petru, Îl mărturisesc: „Hristos (Mântuitorul) Fiul al lui Dumnezeu cel viu” (Matei 16. 16). Acesta este contextul în care trebuie înțeles momentul schimbării la față, ales cu înțelepciune de Hristos spre a descoperi lumina Sa veșnică, taborică, de care s-au îndrăgostit atunci ucenicii, iar mai apoi mii și mii de sfinți.

Credința în dumnezeirea Fiului

Numai cei curățiți și ilumi­nați, care mărturisesc dumneze­irea lui Hristos, ajung la treapta vederii de Dumnezeu, a luminii nezidite ce izvora din ființa lui Hristos. Duhul Sfânt, prezent în norul de lumină, îi întărește duhovnicește pe ucenici, iar glasul Tatălui care mărturiseşte dumnezeirea Fiului le întărește credința în El. Lucrarea treimică de pe Tabor întipă­rește în mintea și inima apostolilor frumusețea feței lui Hristos și faptul că El este „Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14, 6), „Viața și Învierea” (Ioan 11, 25), întărindu-le credința în dumnezeirea Sa. Descoperirea că Hristos este de-o ființă cu Tatăl, împreună veșnic, Căruia oamenii Îi datorează cinstire, ascultare și închinare, precum Tatălui și Duhului, este dată atunci tuturor generațiilor.

 Vederea luminii este o culme a vieții duhovnicești. De aceea, Sfântul Grigorie Sinaitul scrie că numai cei schimbați la față, transfigurați în icoana firii lor, a căror minte și inimă au devenit cu totul duhovnicești, pot vedea lumina taborică. Motivul principal al Schimbării la Față, mărturisit de imnografia praznicului, este acela de a-i întări pe ucenici în credința în dumnezeirea lui Hristos, care este baza edificiului nostru duhovnicesc: „Cine nu adună cu Mine risipește” (Matei 12, 30).

Şase motive teologice ale Schimbării la Faţă

Părintele Dumitru Stăniloae, în cartea sa „Iisus Hristos lumina lumii și îndumnezeitorul omului”, arată șase motive teologice pentru care Hristos S-a schimbat la față, temeiuri ale nevoinței duhovni­cești, încununate de vederea luminii taborice. Mai întâi, ca dovadă anticipată a învierii și dumnezeirii Sale, dovadă a mântuirii tuturor celor care cred în El și confirmarea mărturisirii apostolilor dată prin Petru în Cezareea, arătând că între iubirea, puterea Sa dumnezeiască și jertfa Sa nu este contrazicere, căci moa­re de bunăvoie, dar și înviază. Iubirea și puterea lui Hristos dau nevoitorului încredere absolută în Persoana Sa. Iubirea dă încredințarea că adâncul păcatului omenesc este infim în fața iubirii dumne­zeiești din care izvorăște o infinită iertare. Puterea lui Hristos, care a primit moartea pe Cruce de bunăvoie spre a o birui înviind, este izvorul infinit de putere în lupta noastră cu patimile și duhurile răutății. Din Hristos izvorăște harul, pe care-l primim cu credință, smerenie, iubire și ascultare.

Al doilea motiv teologic al schimbării la faţă este acela că Hristos le arată apostolilor că S-a coborât și Se va înălța prin jertfă nu numai pe sine ca Om, ci și pe ceilalți oameni care cred în El. Aceasta este semnificația prezen­ței profeților Moise și Ilie. Descoperindu-Se ca Dumnezeu și Domn al celor vii și al celor morți, Hristos dă dovada atotputerii Lui. În atotputerea și atotiubirea Sa, El Se jertfește pentru înălțarea, desă­vâr­șirea tuturor oamenilor, dând sufletului puterea de a suferi și a se jertfi din iubire. Transfigurarea feței, trupului și a hainelor, care arată anticipat transfigurarea întregului cosmos, dă o pregustare a Împărăției cerești, o trăire anticipată a împărăției fericirii.

Al treilea motiv teologic constă în mărturia Tatălui, „Acesta este Fiul Meu cel iubit, pe Acesta să-l Ascultați” (Matei 17. 5), care arată că Mântuitorul Hristos este Fiul Tatălui veșnic, Dumnezeu și Om în același timp, dar mai arată că toți cei care cred în El vor deveni fiii Tatălui ceresc, prin înfierea pe care o dă trăirea în Duhul Sfânt. Mărturia Tatălui, dată ucenicilor pe muntele Tabor, dublează încrederea nevoitorului în Hristos, ca adevărat Dumnezeu și Fiu veșnic al Tatălui, prin care noi primim înfierea. Prin nevoință și har gustăm și noi puțin din bucuria cerească, pe care o vom primi în Împărăția cerească, unde este doar lumina cunoștinței, iubire și ascultare de Dumnezeu.

Arătându-Se pe Tabor în lumină dumnezeiască cu trupul, Hristos ne arată prin aceasta înveșnicirea trupului omenesc și marea iubire pe care o are Dumnezeu față de noi, fiind al patrulea motiv teologic redat de părintele Dumitru Stăniloae. Lumina și bucuria învierii se arată acum pe fața lui Moise, a lui Ilie și a tuturor oamenilor, ceea ce nu se mai întâmplase până atunci, toți trăind bucuria comuniunii în iubire cu Hristos. Ținta vieții duhovnicești este îndumnezeirea. Nevoința în rugăciune și contemplație duce la iubire, iar iubirea este răspunsul dat de om iubirii lui Hristos. Iubirea și nepătimirea sunt factorii care stau la baza unirii cu Dumnezeu în lumină și iubire.

Al cincilea motiv se referă la bucuria comuniunii, sfinți și toți cei mântuiți nu se mai satură niciodată. Lumina comuniunii cu Hristos este nesfâr­șită, la fel ca și bucuria pe care o aduce, de aceea apostolii vor să înveșni­cească acel moment, exprimându-se prin Petru: „Bine ne este să fim aici, să facem trei colibe”... (Matei 17. 4). Bucuria comuniunii cu Hristos în lumina Sa cerească nu poate fi exprimată în cuvinte. Fericirea cerească este potrivită cu timpul infinit al lui Dumnezeu.

Nu în ultimul rând, al şaselea motiv teologic al Schimbării la Faţă face referire la lumina care va iradia din Hristos în veacul viitor, umplându-i pe toți de lumină sau făcându-i pe toți lumină. Hristos nu S-a mulțumit să-i convingă pe ucenici doar cu învăță­tura Sa, ci le-a arătat în mod vizibil că El este Persoana dumnezeiască a umanității. Fiecare va trăi în lumina lui Hristos, se va bucura în comuniunea iubirii cu El, așa cum s-au bucurat cei trei apostoli pe Tabor. Această participare la viața și lumina lui Hristos în veacul viitor, unde toți vor deveni lumină, este descrisă de Sfântul Simeon Noul Teolog astfel: „Dumnezeu este lumină (I Ioan 1, 5) și celor cu care se unește le împărtășește pe măsura cură­țirii lor strălucirea Lui; și atunci candela (Matei 25, 8) sufletului, adică mintea, cunoaște că a fost aprinsă de un foc dumnezeiesc care o învăluie”.

Vederea luminii taborice, trăirea în ea, este totuna cu trăirea în iubirea divină, cu trăirea în Dumnezeu. Lumina este manifestarea iubirii dumnezeiești, o lucrare a Duhului Sfânt, iar cel ce se ridică la această stare uită de senzațiile trupului. Părintele Dumitru Stăniloae ne învață că „Duhul Sfânt curăță sufletul de tot ce-l atrage spre plăceri îngro­șate și-l umple de simțiri delicate și aprinse ale iubirii... Lumina este o stare a ființei umane spiritualizate, îmbunătățite, înduhovnicite, transparente”.

Lumina necreată a fost dorirea tuturor iubitorilor de Hristos, din toate vremurile și locurile. Este și dorirea trăitorilor din zilele noastre. Doamne Iisuse Hristoase, Cel ce ai arătat slava dumnezeirii Tale ucenicilor Tăi, pe cât au putut primi, în muntele cel sfânt al Taborului, strălucește și-n inimile noastre lumina cea curată a cunoașterii dumnezeirii Tale, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale și ale tuturor Sfinților Tăi. Amin.

Citeşte mai multe despre:   Schimbarea la Față  -   isihasm