În cântările liturgice, Maica Domnului este adeseori numită „Biserică însufleţită a sfintei slave a lui Hristos Dumnezeul nostru”, „Pâine cuvântătoare şi Cămara Cuvântului lui Dumnezeu” sau „Biserică a înţelepciunii lui Dumnezeu”, fiindcă cea mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât Serafimii, propovăduirea Prorocilor, slava Apostolilor, lauda Mucenicilor şi înnoirea noastră, a tuturor pământenilor, l-a purtat în pântecele său pe Cel necuprins, devenind astfel Biserică mai înaltă decât cerurile. Astăzi, Biserica Ortodoxă prăznuieşte Intrarea în biserică (templu) a Maicii Domnului, o sărbătoare ce ne aminteşte, pe de o parte, de primirea Fecioarei Maria de către arhiereul Zaharia în Templul din Ierusalim şi intrarea ei în Sfânta Sfintelor la vârsta de trei ani, iar pe de altă parte, de pregătirea Fecioarei Maria timp de 12 ani în acest edificiu emblematic al iudeilor (Templul), a cărui reconstrucţie a fost iniţiată în anul 20 î.Hr. de către Irod cel Mare sau Idumeul (37-4 î.Hr.).
Creştinii sărbătoresc Intrarea în biserică a Maicii Domnului începând cu secolul al 8-lea, acest praznic fiind de fapt o pregătire a noastră în timpul Postului Crăciunului pentru marea sărbătoare a Naşterii Domnului Iisus Hristos. Conform Sfintei Tradiţii, Fecioara Maria, pe când avea trei ani, a fost adusă la Templul din Ierusalim de către părinţii săi, Ioachim şi Ana, potrivit făgăduinţei făcute de ei mai înainte de naşterea pruncei. La templu, Maria a fost încredinţată arhiereului Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul, care, inspirat fiind de Dumnezeu, a realizat că are de-a face cu o persoană binecuvântată, cu o misiune sfântă de îndeplinit. Iar Zaharia, la îndemnul Duhului Sfânt, a dus-o pe Fecioara Maria, nu doar în Sfânta, locul de slujire al preoţilor, ci în locul cel mai sfânt al Templului din Ierusalim, şi anume, în Sfânta Sfintelor, acolo unde intra numai arhiereul o dată pe an pentru tămâiere şi pentru aducerea jertfei.
Intrarea Fecioarei Maria în Sfânta Sfintelor a fost posibilă, aşadar, printr-o descoperire dumnezeiască făcută marelui preot Zaharia de către Duhul Sfânt, dar şi pentru că în acea încăpere sfântă a templului nu se mai afla Chivotul Legii sau al Legământului. Acest Chivot al Legământului, care se găsea în Sfânta Sfintelor a Templului lui Solomon, a dispărut odată cu distrugerea edificiului, în anul 586 î.Hr. De asemenea, mai târziu, în Templul lui Zorobabel, Sfânta Sfintelor era un loc bine delimitat de încăperea numită Sfânta, dar era un loc gol, fapt ce l-a uimit pe Pompei, care, în urma cuceririi Ierusalimului în anul 63 î.Hr., a dorit să vadă el însuşi tainele locului sfânt al evreilor. În Templul lui Irod Idumeul, în Sfânta Sfintelor se afla doar o piatră mare pe care arhiereul aşeza cădelniţa cu tămâia în Ziua Ispăşirii.
De aceea, prin intrarea Fecioarei Maria în Sfânta Sfintelor, ea va deveni Chivotul însufleţit cel nou, după cum se arată în Axionul praznicului Intrării în biserică a Maicii Domnului: „Îngerii văzând intrarea celei preacurate s-au mirat, cum Fecioara a intrat în Sfânta Sfintelor. Ca de un Chivot însuflețit al lui Dumnezeu nicicum să nu se atingă mâna necredincioșilor, iară buzele credincioșilor fără tăcere glasul îngerului cântând, cu bucurie să strige: Născătoare de Dumnezeu, bucură-te, cea plină de dar, Domnul este cu tine”.
Maica Dumnezeului nostru a stat la templu 12 ani, adică până la vârsta de 15 ani. În lucrarea Antichităţi iudaice, Iosif Flaviu arată că pe lângă Templul din Ierusalim mai existau unele clădiri cu trei caturi în care se aflau locuinţe pentru personalul slujitor al templului şi tot aici se mai aflau locuinţe separate pentru văduvele consacrate serviciului religios, precum şi pentru fecioarele închinate edificiului. Aşadar, Fecioara Maria a copilărit, a vieţuit şi a lucrat în mijlocul acestor persoane consacrate templului, fiind vegheată şi îndrumată de preoţii şi de văduvele de acolo, rugându-se neîncetat, citind Sfintele Scripturi şi lucrând cu mâinile sale în timpul liber. Sinaxarul sărbătorii menţionează faptul că, în perioada cât a stat la templu, Fecioara Maria a fost hrănită în chip minunat cu hrană cerească de către Arhanghelul Gavriil. Împlinind vârsta de 15 ani, conform legii iudaice, fecioarele consacrate puteau părăsi templul pentru a merge în sânul familiilor lor spre a se căsători. Maica Domnului, făcând cunoscut arhiereilor şi preoţilor faptul că părinţii ei, Ioachim şi Ana, au afierosit-o Domnului, ea însăşi făgăduind Domnului că va trăi toată viaţa în sfântă şi curată feciorie, a fost logodită cu ruda sa, Dreptul Iosif, care avea atunci mai mult de 80 de ani, „ca acela să-i fie păzitor şi martor al fecioriei ei şi ca să slujească, atât la naşterea ei cea mai presus de fire (Naşterea Domnului, n.a.), cât şi la fuga ei în Egipt şi la întoarcerea cea de acolo în pământul lui Israel” (Cf. Sinaxarului sărbătorii).
„Preacurat Templu al Mântuitorului, Cămara cea de mult preţ şi Fecioara, sfinţită vistieria slavei lui Dumnezeu, astăzi este adusă în casa Domnului, împreună aducând harul Duhului lui Dumnezeu, pe care o laudă Îngerii lui Dumnezeu. Aceasta este Cortul cel ceresc” (Condacul sărbătorii).
