Maica Domnului, izvor de apă vie

În Vinerea Săptămânii Luminate sau a Paştilor săvârşim pomenirea Izvorului tămăduitor din preajma Constantinopolului, apărut în chip minunat şi ocrotit de Maica Domnului. Mântuitorul Hristos spune despre cel ce crede în El că „râuri de apă vie vor curge din pântecele lui”. Acest izvor tămăduitor a apărut datorită Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi cei care-i cer mijlocirea au parte de ajutor şi binecuvântare de la Dumnezeu. Sfinţirea apei în această zi aminteşte tocmai de acest râu de apă vie datorat credinţei adevărate.

Izvorul Tămăduirilor a fost descoperit de împăratul bizantin Leon în apropierea zidurilor Constantinopolului, pe la jumătatea veacului al 5-lea. Maica Domnului a binecuvântat acel izvor şi prin mijlocirea ei orbul întâlnit de împăratul Leon a fost vindecat, acestei minuni urmând de-a lungul timpului multe altele. Izvorul a fost ulterior amenajat şi deasupra lui a fost zidită o biserică unde credincioşii se puteau odihni, luau apă sfinţită şi făceau rugăciuni în linişte. În veacul al 14-lea, Nichifor Xantopol, un cronicar bizantin, a descris istoria apariţiei izvorului şi minunile cele mai grăitoare săvârşite cu apa binecuvântată de Maica Domnului. După căderea Constantinopolului, biserica a ajuns să fie ruine, dar a fost rezidită în 1833, pe când era patriarh Constantie, iar acum acolo este o mănăstire de maici.

Chiar dacă împăratul Leon a găsit izvorul într-o zi de 4 aprilie, după cum spune cronicarul Nichifor, ziua hramului bisericii zidite pe acest izvor este în Vinerea Luminată. Slujba Izvorului Tămăduirii a fost compusă, de asemenea, de cronicarul Nichi­for. Sinaxarul din această zi spune aşa: „Vineri, în Săptămâna Luminată, se prăznuieşte sfinţirea Bisericii Preasfintei Stăpânei noastre şi Maicii lui Dumnezeu, a Izvorului celui de Viaţă purtător. Şi se mai face pomenirea minunilor celor mai presus de fire care s-au săvârşit de către Maica lui Dumnezeu în acest sfânt locaş”. Aşadar, în această zi, noi sărbătorim cu toţii hramul Bisericii Maicii Domnului zidită deasupra izvorului descoperit de împăratul Leon şi ne amintim cu evlavie de minunile săvârşite în acel loc. Pe lângă menţionarea efectivă a minunilor de vindecări făcute de-a lungul vremii, Sinaxarul vorbeşte explicit despre bolile vindecate de apa izvorului: „ulcerul, cangrena, perforaţiile şi abcesele adu­cătoare de moarte, buba neagră, lepra şi pelagra, lăcrimarea ochilor, albeaţa şi scăderea vederii, idropică, pojar, astm, piatră la rinichi”. Rugăciunile celor care apelează la mijlocirea Maicii Domnului au chemat mila lui Dumnezeu peste apa izvorului, iar credincioşii s-au vindecat.

Există mai multe tipuri de icoane ale Maicii Domnului, numite „Izvorul Tămăduirii”. Cel mai cunoscut tip este acela care o prezintă pe Maica Domnului cu mâinile ridicate în rugăciune sau Oranta, având în faţă un potir în care stă Mântuitorul Hristos copil - Emanuel - binecuvântând cu mâna dreaptă. Cu timpul, pe lângă Maica Domnului au fost adăugaţi de pictori, conform evlaviei celor care comandau icoanele, şi alţi sfinţi, în funcţie de zona în care se aflau aceştia.

Una din cele mai vechi icoane ale Izvorului Tămăduirii o prezintă pe Maica Domnului alături de Dumnezeieştii Părinţi Ioachim şi Ana. Este vorba de o frescă în Biserica Maicii Domnului Odighitria a Mănăstirii Vrontohion din Mistra, în apropierea Spartei, Grecia. Biserica datează din 1322, aceeaşi perioadă cu scrierea cronicarului Nichifor Xantopol despre Izvorul Tămăduirii.

Pe icoana de la Mănăstirea Sinai a Bunei Vestiri, datată în secolul al 12-lea, este un element reprezentând un râu cu păsări şi peşti, care e ilustrare simbolică a Izvorului Tămăduirii, după cum spun criticii de artă. Nichifor Xantopol descrie un mozaic din cripta izvorului care, cel mai probabil, a şi fost sursa tuturor icoanelor ulterioare. „Pe ima­ginea din centrul bolţii, unde este şi tavanul bisericii, iconarul a făcut cu mâinile sale desăvârşit Izvorul de Viaţă purtător care izvorăşte din sine pe Pruncul cel Preafrumos şi Veşnic sub forma apei limpezi şi potolitoare de sete, iar umbra care se reflectă în apă o arată, ca în oglindă, pe însăşi Născătoarea de Dumnezeu, care pluteşte pe apa vie, luminată de o lumină supranaturală. Oricine se putea minuna, întrebându-se dacă acest chip era scos din apă şi se înălţa către soare, pecetluit pe bolta bisericii sau, dimpotrivă, coborâse din cer în luciul apei, reflectându-se ca într-o oglindă.”

Slujba Vecerniei, cât şi cea a Utreniei din Săptămâna Luminată, se combină în această zi cu cântări care amintesc de Biserica Maicii Domnului, Izvorul Tămăduirii, din Constantinopol. În această zi se săvârşeşte şi rânduiala Sfinţirii mici a apei sau Agheasma mică, de cele mai multe ori afară, la un izvor sau fântână, de unde apoi credincioşii iau apă şi beau cu credinţă în puterea vindecătoare a acesteia, datorită mijlocirii Prea­sfintei Născătoare de Dumnezeu.