În fiecare an, în vinerea din Săptămâna Luminată, creştinii ortodocşi sărbătoresc praznicul „Izvorul Tămăduirii”. Sărbătoarea aceasta este în strânsă legătură cu sărbătoarea Învierii Domnului, întrucât ea ne arată rolul Maicii Domnului în lucrarea mântuirii noastre, Fecioara Maria fiind născătoarea Celui care este Izvorul sau Sursa vieţii şi a bucuriei. În cântările bisericeşti Maica Domnului este numită mană cerească, Fecioară şi izvorul cel dumnezeiesc al raiului, căci din ea râuri de tămăduiri izvorăsc celor ce cu credinţă aleargă la izvorul ei. Ea s-a arătat, prin puterea lui Dumnezeu, izvor din care curge toată bunătatea şi mulţimea de tămăduiri, izvorând din belşug faceri de bine celor care au nevoie de întărire sufletească şi de sănătate trupească, prin apa harului.
Maica Domnului este cea care, prin viaţa sa sfântă, a pregătit masa împăcării noastre cu Dumnezeu. Şi pentru că ea este mama Fiului Cel veşnic al lui Dumnezeu, Cel ce a strălucit fără de ani din Tatăl, a putut deveni şi mama noastră. Pe ea o fericim prin cântări răsunătoare spunând: „Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!”, căci din iubire pentru noi revarsă minuni peste toată lumea. Ea este al doilea Siloam, care izvorăşte apă mai presus de fire ca dintr-o piatră minunată şi cea care a primit puterea Iordanului, după cum se arată într-o cântare de la Vecernia praznicului. „Pe fântâna cea pururea curgătoare și de viață dătătoare, pe izvorul cel dumnezeiesc care izvorăște apele darului mai presus de cuvânt, cu un glas să-l lăudăm cei ce cerem lui dar, ca cel ce izvorăște tămăduiri în toate zilele. Pentru aceasta după datorie apropiindu-ne cu dragoste, să scoatem apă cu credință și să zicem: rugămu-ne, rourează-ne cu darul tău, ca să strigăm ție: Tu eşti mângâierea credincioşilor”.
Din punct de vedere istoric, această sărbătoare se referă la vindecarea în chip minunat a unui orb, care şi-a recăpătat vederea după ce Maica Domnului l-a îndemnat pe împăratul bizantin Leon cel Mare să-l ducă la un izvor aflat într-o pădure din apropierea Constantinopolului. Potrivit Sinaxarului zilei, Leon, mai înainte de a fi încoronat, a întâlnit un bătrân orb în grădina din apropierea Constantinopolului pe care l-a luat de mână spre a-l călăuzi. După ce au discutat despre Învierea Domnului şi despre credinţa cea adevărată în Hristos Iisus Mântuitorul, orbul i-a cerut lui Leon să-i dea apă şi apoi să-l ducă în cetate. Acesta a intrat într-un desiş din apropiere unde credea că va găsi un izvor, dar a constatat cu tristeţe că acolo nu era apă. Şi pe când se întorcea, i-a răsunat în urechi un glas de sus care i-a zis: „Nu e nevoie să te osteneşti, Leone, căci apa este aproape!” Atunci a intrat din nou în acea pădure şi căuta apă, ostenindu-se, şi din nou a auzit acelaşi glas care i-a spus: „Pătrunde, Leone împărate, mai adânc în pădurea aceasta şi luând cu mâinile apă tulbure, potoleşte setea orbului şi apoi unge cu ea ochii lui cei întunecaţi; şi vei cunoaşte îndată cine sunt eu, care sălăşluiesc aici de multă vreme”. Făcând aşa cum i-a spus acel glas, Leon a descoperit în cele din urmă izvorul, a luat apă din el, i-a potolit setea orbului şi după ce l-a spălat pe ochi, orbul şi-a recăpătat în mod minunat vederea. Mai târziu, Leon a ajuns împărat, aşa cum îi spusese Maica Domnului, şi în semn de mulţumire el a zidit o biserică lângă acel izvor.
De atunci, multe minuni s-au petrecut la acel izvor, mulţime de oameni vindecându-se de boli incurabile, iar unii chiar fiind readuşi din moarte la viaţă. Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii este închinată deopotrivă Maicii Domnului, cât şi Fiului ei, Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Cu alte cuvinte, în această zi Îl sărbătorim în primul rând pe Hristos-Domnul Cel înviat, Izvorul nesecat al vindecărilor, şi în al doilea rând, pe Maica Sa, persoana din care El S-a născut ca om şi care devine la rându-i izvor de tămăduiri. „Râuri de tămăduiri izvorăşti, Fecioară, celor ce cu credinţă aleargă neîncetat la izvorul tău, dumnezeiască Mireasă. Că în dar reverşi tămăduirile, din belşug şi cu prisosinţă, celor bolnavi; pe orbii care aleargă la tine îi faci să vadă lămurit; pe mulţi şchiopi ai îndreptat şi pe slăbănogi ai întărit; pe cel mort l-ai înviat prin întreita turnare a apei şi ai vindecat durerile celor bolnavi de idropică şi de năduf”.
În trecut, dar şi în vremurile actuale, Maica Domnului rămâne pentru noi, creştinii, Maica iertării, a milei şi a iubirii, mijlocitoare nerefuzată la Milostivul Dumnezeu. De ce este ea neînfruntată, adică mijlocitoare nerefuzată de Fiul ei? Întrucât ea a fost aleasă pentru vrednicia ei de Dumnezeu Însuşi pentru ca din ea să Se nască, în timp, Fiul Său Cel Unul născut din veşnicie, Iisus Hristos, Mântuitorul nostru. Această alegere este o dovadă că Însuşi Dumnezeu i-a acordat o cinstire fără egal, temei logic şi firesc pentru a o cinsti şi noi oamenii în chip deosebit. Şi chiar dacă adesea nu ne comportăm aşa cum ar trebui să se comporte cei ce poartă numele lui Hristos, totuşi, cu osârdie să alergăm la Maica Domnului şi să-i cerem ajutorul de fiecare dată când ne confruntăm cu diverse necazuri, amintindu-ne de troparul de la începutul Paraclisului Maicii Domnului prin care mărturisim: „Că pe tine singură nădejde te-am câştigat”.
