Mângâietorul desăvârşeşte lăuntric creaţia

Nematerial, necorporal, neîmpărţit, spiritual, Duhul Sfânt este nesupus nici unei schimbări. Nelipsindu-i nimic, căci nu creşte prin adăugiri, El este simplu. Este puternic şi prezent pretutindeni. Este veşnic închinat şi slăvit cu Tatăl şi cu Fiul. În tratatul Despre Duhul Sfânt, Sfântul Vasile vorbeşte despre doxologie, mărturisirea credinţei şi Botez, „mărturisirea credinţei fiind o consecinţă a Botezului, iar doxologia o consecinţă a credinţei“. În toate cele trei este implicată Persoana Duhului.

Atunci când vorbeşte despre Duhul dumnezeiesc, Scriptura Vechiului Testament foloseşte evreiescul ruah sau grecescul pneuma, cuvinte care se traduc prin termenii suflu, suflare. Este un antropomorfism aici, Duhul apare ca suflul lui Dumnezeu, folosind o expresie materială ce poate desemna ori vântul, ori suflul unui om viu, dar care ajunge să semnifice o realitate ce există în mod tainic în Dumnezeu. În Vechiul Legământ, deşi natura personală, ipostatică a Duhului lui Dumnezeu nu este precizată în mod clar, totuşi prezenţa Lui permanentă, începând cu facerea lumii, îmbogăţeşte cunoaşterea noastră cu privire la taina Sfintei Treimi. Revelarea Duhului Sfânt este pusă în legătură cu implicarea Lui în creaţie, cu lucrarea proorocilor, cu pregătirea poporului iudeu pentru venirea lui Mesia.

Duhul e transformare lăuntrică

Duhul ne face după chipul Cuvântului lui Dumnezeu întrupat. Duhul Se pogoară, Duhul odihneşte peste oameni, El Se răspândeşte, inundă. Proorocul Isaia vorbeşte în capitolul 11 despre Hristos, Mlădiţa Care va ieşi din tulpina lui Iesei şi peste Care Se va odihni Duhul lui Dumnezeu. Duhul Se infiltrează fără să fie văzut. Aşa cum apare şi în Evanghelia după Ioan, „vântul suflă unde voieşte şi tu auzi glasul lui, dar nu ştii de unde vine, nici încotro se duce. Astfel este cu oricine e născut din Duhul“ (In. 3, 8). Duhul de care beneficiau, în Vechiul Testament, unii aleşi în calitate de semne şi de martori pătrunde în inimi pentru a le transforma, pentru a le deschide spre Cuvântul Tatălui, pentru a le face purtătoare de Dumnezeu sau martirice.

Proorocul David, în cântarea de mulţumire pentru izbăvirea de vrăjmaşi, spune că „Duhul Domnului grăieşte prin mine şi cuvântul Lui este pe limba mea“ (2 Regi 23, 2).

În Noul Legământ, Duhul Sfânt apare distinct, dar alături de celelalte Persoane ale Sfintei Treimi. Lucrarea Duhului nu este separată, de altfel niciodată separată de a Tatălui şi a Fiului, căci El nu-i despărţit niciodată de Ei. La Buna Vestire de la Duhul Sfânt Fecioara zămisleşte în pântece pe Hristos. Duhul Se pogoară aşadar peste Maria aşa cum se purta pe deasupra creaţiei în primele zile ale Facerii, pentru că naşterea lui Mesia reprezintă începutul unei noi creaţii.

Prin El avem cunoaşterea

După cum prezenţa divină, care se identifică cu Duhul lui Dumnezeu, stătea deasupra cortului adunării, tot aşa Duhul Sfânt Se pogoară şi stă deasupra Fecioarei, fiindcă umanitatea lui Hristos va fi templul cel adevărat, adevăratul chivot al legământului prin care se va înfăptui prezenţa definitivă a lui Dumnezeu printre oameni. Participant la crearea lumii şi la mântuirea ei, fiind prezent la venirea Domnului Hristos în trup, la Botezul Lui, ca şi la minuni, Duhul a fost dat Apostolilor şi lucrează în lume în toată vremea. Prin El se ajunge la cunoaşterea lui Dumnezeu, deoarece fiind prezent în Fiul, Care este chipul Tatălui, mijloceşte intuirea Celui nevăzut. În El şi în Adevăr se face închinarea. Duhul este lumina care sălăşluindu-se în inima omului o curăţeşte, făcând prin aceasta ca orice creştin care trăieşte în virtute după primirea Botezului să ajungă la îndumnezeire. Ca esenţă, El este indescriptibil, dar felurit în lucrări, în energii. Sfântul Vasile cel Mare, vorbind despre Cuvântul şi Duhul, spune că nu există decât un Fiu care Se naşte şi un Duh care sfinţeşte. Ieşit din Tatăl, mai înainte de veci, Duhul este Domn de viaţă făcător“.

Mântuitorul Hristos Însuşi vorbeşte despre Duhul Sfânt într-un mod foarte clar şi în acelaşi timp de o infinită intensitate spirituală, în cele trei capitole din Evanghelia după Ioan, care sunt miezul, inima Noului Testament. El foloseşte apelativul de Mângâietor, „alt Mângâietor, care Se va da Apostolilor ca să fie cu ei în veac, Duhul Adevărului, pe care lumea nu poate să-L primească, pentru că nu-L vede, nici nu-L cunoaşte, pe care ucenicii Îl cunosc fiindcă rămâne în ei şi în ei va fi“ (In. 14, 17).

Natură neperceptibilă cu simţurile trupului, Duhul Sfânt este cunoscut după lucrările Sale. Şi după cum sfera de activitate a Duhului este nelimitată, variate sunt şi energiile Lui. Lucrarea Lui începe înainte de crearea lumii sensibile, şi poartă pecetea desăvârşirii. El desăvârşeşte opera Tatălui şi a Fiului.

Din Sfânta Scriptură reiese cu prisosinţă că Duhul nu este o creatură şi că este Creator. El participă atât la crearea lumii văzute, cât şi a lumii nevăzute a îngerilor, care, numai datorită harului Său, capătă o relativă desăvârşire chiar de la creaţie. Cu toate acestea, deosebirea dintre El şi duhurile slujitoare nu este de grad, ci de esenţă, de natură, este deosebirea dintre meşter şi lucrarea mâinilor lui. Sfântul Duh viază în intimitatea Dumnezeirii, alături de Tatăl şi de Fiul, este egal cu Tatăl şi cu Fiul, are aceleaşi însuşiri, între care se poate aminti faptul că este preexistent faţă de toate creaturile, ştiinţa sa nu cunoaşte bariere, lucrările Lui transpiră desăvârşirea şi poartă pecetea dumnezeirii. El este Dătătorul vieţii, proniatorul, sfinţitorul şi „lumina cea duhovnicească, cea care se dă oricărei puteri spirituale pentru aflarea adevărului“, cum scrie Sfântul Vasile cel Mare. „Când auzi cuvântul «duh» să nu-ţi închipui o fiinţă limitată, supusă schimbărilor şi transformărilor sau întru totul asemenea creaturilor, ci, îndreptându-ţi mintea către cele superioare, este necesar să te gândeşti la o fiinţă spirituală cu putere infinită, a cărei existenţă nu se măsoară cu secole şi ani.“

Sfântul Duh este, alături de Tatăl şi de Fiul, făuritorul mântuirii noastre

Este prezent în toate actele iconomiei divine, de dinaintea şi după Întruparea Fiului: la binecuvântările patriarhilor, la darea Legii pe Sinai, la faptele minunate ale lui Hristos. El readuce, alături de Fiul, din moarte la viaţă; redă omului libertatea, frumuseţea chipului divin din el şi-l face cetăţean al cerului. Aşa cum este invocat într-o rugăciune, Duhul este „Puterea cea atotputernică şi nedescrisă, Stăpânirea deplină, şi Pricină a tot lucrul bun şi de folos, Cel ce înviază din nou toată firea zidirii, prin Care cei neputincioşi se întăresc, din Care vine a doua naştere, a doua plăsmuire şi toată cunoştinţa noastră. Prin El suntem luminaţi, pentru a vedea pe Domnul, Izbăvitorul şi Mântuitorul nostru. Prin Duhul toate viază şi petrec“. Duhul Sfânt lucrează până la sfârşitul veacurilor în Biserică pentru împroprierea lucrării mântuitoare săvârşite de Mântuitorul Hristos. Aceasta se realizează începând cu apa botezului. Atunci se realizează atât omorârea omului celui vechi, a omului păcatului, cât şi renaşterea acestuia prin harul Sfântului Duh. Sfântul Duh se află totdeauna în cei vrednici şi curaţi. Familiaritatea cu El se capătă prin îndepărtarea patimilor; patimile, întocmai ca un văl, întunecă ochiul sufletului, iar îndepărtarea lor redă chipului lui Dumnezeu frumuseţea dintru început. Din comuniunea cu Duhul se realizează o transformare calitativă a sufletelor, ele nu sunt doar luminate, ci devin însele surse de lumină pentru cei care le stau împrejur.

Duhul Sfânt este cel ce veghează ordinea în univers şi principiile ordinii morale. Fără El este imposibil să cunoască cineva pe Dumnezeu. Credinţa în Tatăl şi în Fiul nu foloseşte la nimic dacă lipseşte credinţa în Duhul Sfânt. Cel care nu crede în Duhul nu crede nici în Fiul, nici în Tatăl. „Pentru că nimeni nu poate să spună că Iisus este Domnul decât în Duhul Sfânt.“ El este Cel ce scrutează adâncurile omului şi ale lui Dumnezeu.

(Surse: pr. prof. dr. Constantin Corniţescu, Învăţătura Sfântului Vasile cel Mare despre Sfântul Duh, Ortodoxia 1/1979, Placide Deseille, Credinţa în Cel nevăzut, Doxologia, 2013)