Martiriul lui Ioan vesteşte moartea Domnului Hristos

În redactarea Evangheliilor, autorii biblici au urmărit un plan foarte bine determinat, reuşind să creeze legături şi paralele între diferite personaje din istoria mântuirii şi între diferite evenimente biblice. Astfel există o legătură între profeţii Ilie Tesviteanul şi Ioan Botezătorul, aşa cum reiese din textul scripturistic nou-testamentar, în special din Evanghelia după Marcu. Se remarcă totodată dimensiunea hristologică a prezenţei celor doi profeţi, în egală măsură ai Vechiului şi Noului Testament.

Ambii profeţi aparţin în egală măsură celor două Testamente, ţinând cont de rolul deosebit pe care Ilie îl ocupă în eshatologia creştină, el fiind cel care trebuie să vină la sfârşitul lumii, dar şi de faptul că el este pomenit de 27 de ori în Evanghelii. Aceste referinţe ne descoperă accentul deosebit pus de Evanghelişti pe iminenta venire sau apariţie a lui Ilie în vecinătatea vremurilor mesianice. Avem ca exemple Marcu 9, 13: „Dar vă zic vouă că Ilie a şi venit“; Marcu 15, 36: „Lăsaţi să vedem dacă vine Ilie“; Matei 11, 14: „Şi dacă voiţi să înţelegeţi, El este Ilie, cel ce va să vină“; Luca 9, 8: „Iar de unii (se zicea) că Ilie s-a arătat“.

Accentul pus pe (re)venirea lui Ilie în timpurile mesianice arată legătura sa cu Ioan Botezătorul. În limbajul teologic identificarea sau paralelismul dintre Ilie şi Ioan se numeşte tipologie. Adică Ioan este tipul lui Ilie, sau invers. Tipul reprezintă un eveniment biblic, persoană sau instituţie, care serveşte drept exemplu, model şi patern pentru alte evenimente, persoane sau instituţii. Tipologia este studiul tipilor şi corespondenţa istorică şi teologică dintre ei; baza tipologiei este lucrarea lui Dumnezeu în istoria poporului ales şi a Bisericii sale. Trebuie să spunem că tipologia nu este un studiu fictiv, ci ea arată în mod real lucrarea lui Dumnezeu în istorie care creează neaşteptate legături între persoane care trăiesc la secole depărtare pentru a prefigura tainele dumnezeieşti, şi în special taina Fiului Omului.

Prezenţa tipologiei dintre Ilie şi Ioan Botezătorul şi în mod extraordinar între Ioan şi Mântuitorul Hristos se regăseşte la Marcu 1, 1-8; şi 6, 17-29.

Paralelismul dintre Ilie Tesviteanul şi Botezătorul Ioan

Tipologia Prorocul Ilie - Înaintemergătorul Ioan se bazează pe similitudinile dintre Evanghelia după Marcu şi Cartea a 4-a a Regilor. De exemplu, prezentarea hainelor Botezătorului de la Marcu 1, 6: „Şi Ioan era îmbrăcat în haină de păr de cămilă, avea cingătoare de piele împrejurul mijlocului“; ne oferă o paralelă la 4 Regi 1, 8, unde este prezentat Ilie Tesviteanul: „Şi ei i-au răspuns: Omul acela este păros peste tot şi încins peste mijloc cu o cingătoare de curea. A zis regele: Acela este Ilie Tesviteanul“.

Consemnarea Evanghelistului Marcu (6, 17-29) a martiriului Botezătorului face o paralelă foarte fină cu persecuţia lui Ilie. Aşa cum Izabela l-a persecutat pe Ilie, la fel Irodiada a arătat o puternică ostilitate împotriva Botezătorului Ioan. În prezentarea portretelor lui Ahab şi Irod se arată tipul conducătorului slab, influenţabil, care sucumbă voinţei soţiei. În ambele episoade, femeia (Izabela şi Irodiada) este arătată ca element care perturbă ordinea morală. Deşi Izabela eşuează în tentativa ei de a-l distruge pe Ilie, Irodiada cu ajutorul altei femei (Salomeea) reuşeşte să îl ucidă pe Botezătorul Ioan.

Ioan şi Iisus. Legea veche este continuată de Legea harului

Paralelei dintre Ioan şi Ilie îi urmează una şi mai interesantă: paralela dintre Ioan şi Mântuitorul Hristos. Aceasta se regăseşte în enigmaticul text de la Marcu 6, 14-16, care va influenţa după cum vom vedea viziunea lui Matei despre Ioan: „Şi a auzit regele Irod, căci numele lui Iisus se făcuse cunoscut, şi zicea că Ioan Botezătorul s-a sculat din morţi şi de aceea se fac minuni prin el. Alţii însă ziceau că este Ilie şi alţii că este proroc, ca unul din proroci. Iar Irod, auzind, zicea: Este Ioan căruia eu am pus să-i taie capul; el s-a sculat din morţi“.

Dacă pentru Marcu, moartea lui Ioan are ecou în viaţa lui Ilie şi a persecuţiei sale de către Ahab şi Izabela, la Matei, martiriul Botezătorului este o prefigurare a Patimilor şi Morţii lui Hristos Domnul. În redactarea lui Matei (14, 3-12) moartea lui Ioan aduce elemente noi. La Marcu, cea care doreşte moartea lui Ioan este Irodiada (6, 19), în timp ce Irod blochează dorinţa ei pentru că se teme de Ioan, ştiind că este un om drept şi sfânt (6, 20). La Matei, Irod însuşi de la început doreşte moartea Botezătorului, dar el se teme nu de Ioan, ci de popor, care îl considera pe Ioan ca fiind profet. Acest aspect ne arată de ce în Ierusalim, mai-marii poporului se temeau de Iisus în ultimele zile ale activităţii sale publice: mulţimile îl considerau pe Iisus ca fiind un profet (Matei 21, 11, 46), la fel cum îl considerau şi pe Ioan (21, 26). O altă adăugire a lui Matei este la finalul morţii lui Ioan. La Marcu, ucenicii lui Ioan vin şi iau trupul lui şi îl pun în mormânt. La Matei, ucenicii iau trupul Botezătorului, îl îngroapă şi apoi vestesc lui Iisus cele petrecute cu Ioan (Matei 14, 12). Auzind această veste, Iisus se retrage pentru o vreme în pustiu. Cu această perspectivă asupra morţii lui Ioan, Matei reuşeşte să facă o paralelă între Ioan şi Iisus, şi o continuitate între activitatea celor doi cu semnificaţii importante asupra Bisericii şi a legii nou-testamentare. Matei arată că odată cu moartea lui Ioan, ucenicii săi vin la Hristos şi-L urmează pe Acesta. Legea vechi-testamentară este reformată şi continuată de legea harului, iar epoca profeţilor se încheie cu epoca mesianică a Fiului lui Dumnezeu. Vestea martiriului lui Ioan îl determină pe Mântuitorul Hristos să se retragă din activitatea publică pentru o vreme şi să se refugieze în pustiu. Pe de o parte ni se arată perioada de doliu şi de rugăciune pe care Iisus o îndeplineşte, dar se naşte şi o anumită tensiune. Hristos rămâne singur în faţa mâniei fariseilor şi conducătorilor poporului iudeu, şi prin moartea lui Ioan se arată deznodământul pentru Iisus al acestei confruntări: El Însuşi va fi condamnat la moarte. Cu toate acestea, Matei recurge şi la o evidentă subordonare a lui Ioan faţă de Hristos. Dacă moartea lui Ioan vesteşte moartea lui Hristos, se arată că moartea lui Mesia este una specială, care va şterge păcatele şi nedreptatea poporului răucredincios. Ioan este cel care moare înaintea lui Hristos, şi se arată rolul său de profet care pregăteşte calea Domnului şi prin moartea sa.

Legătura dintre Ioan şi Mântuitorul Hristos este mult mai profundă decât apare la o lecturare succintă a textului biblic. Rolul Botezătorului în istoria mântuirii a fost covârşitor, iar moartea sa martirică a vestit Patimile Domnului. Prin viaţa şi moartea sa, Ioan a prefigurat taina Mielului care ridică păcatele lumii, a Celui care nevinovat fiind se face pricină de răscumpărare pentru mulţi. Dar Ioan este în acelaşi timp şi simbolul dreptăţii vechi-testamentare, a dârzeniei şi bărbăţiei lui Ilie. Privit din prisma lui Ilie, Botezătorul este cel care ne îndeamnă neîncetat să facem drepte căile Domnului, să ne pocăim şi să avem conştiinţa că securea stă la rădăcina pomului. Sfântul Ioan este cel care cheamă în acelaşi timp dreptatea lui Dumnezeu asupra lumii, adică pe Mesia - securea care stă la rădăcina oricărui pom neroditor, dar şi mila lui Dumnezeu, pe Mesia - Mielul care ridică păcatul lumii, adică blândeţea şi îndelunga răbdare a lui Dumnezeu faţă de fiii neascultători.