Mijlocitoarea neamului creştinesc s-a mutat la ceruri

Între învăţăturile scumpe din tezaurul Ortodoxiei şi care-i dau strălucire şi frumuseţe acesteia este fără îndoială şi cea privitoare la preacinstirea Maicii Domnului. În viaţa de credinţă, de lumină şi de har a Bisericii noastre dreptmăritoare, Maica Domnului nostru Iisus Hristos se bucură de o evlavie şi de o cinstire aleasă.

Nu există slujbă dumnezeiască în care să nu fie invocată spre folosinţă şi ajutor cea care L-a născut mai presus de fire cu trup pe Fiul lui Dumnezeu şi care s-a învrednicit să fie "mai cinstită decât heruvimii şi mai slăvită, fără de asemănare, decât serafimii".

Cinstirea aceasta arătată faţă de Preasfânta Fecioară Maria este strâns legată de rolul deosebit pe care ea l-a avut în iconomia mântuirii neamului omenesc, acela de a aduce în lume la "plinirea vremii" (Galateni 4, 4) pe Însuşi Dumnezeu întrupat. Prin ascultarea ei faţă de planul dumnezeiesc, Maria devine roabă smerită a Domnului, dar în acelaşi timp se umple de sfinţenie devenind Eva cea nouă "cea plină de har".

Dacă Eva a adus în lume blestemul, Maria a adus binecuvântarea; dacă Eva a adus în lume moartea, Maria a adus Viaţa cea adevărată; dacă Eva s-a făcut pricinuitoare a căderii, Maria, prin ascultare şi smerenie, a devenit pricină a binecuvântării şi a bucuriei. "Prin Eva a venit moartea, iar prin Maria, Viaţa", spunea odinioară fericitul Ieronim.

Noi o cinstim pe Maica Domnului pentru faptul că ea a fost cinstită mai întâi de către Însuşi Dumnezeu Tatăl când a ales-o să-L nască pe Fiul Său ca om; a cinstit-o apoi îngerul Gavriil la Buna Vestire, când a salutat-o cu cuvintele: "Bucură-te cea plină de dar, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei" (Luca 1, 28).

A cinstit-o apoi şi Sfânta Elisabeta, mama Sfântului Ioan Botezătorul, care, umplându-se de Duhul Sfânt, a grăit Sfintei Fecioare: "Binecuvântat este rodul pântecelui tău" (Luca 1, 42), fiind cea dintâi care a numit-o pe Maria ca fiind "Maica Domnului" (Luca 1, 43).

Însăşi Sfânta Fecioară Maria a spus despre sine "iată de acum mă vor ferici toate neamurile" (Luca 1, 48). Şi cu adevărat la toate neamurile creştine Sfânta Fecioară Maria se bucură de o cinstire deosebită, fiindu-i închinate zile de prăznuire, sfinte lăcaşuri de închinare - biserici şi mănăstiri - unde an de an de ziua ei se adună milioane de credincioşi spre mărirea lui Dumnezeu şi a Sfintei Fecioare.

"Toate tainele tale sunt minunate, Născătoare de Dumnezeu", glăsuieşte o cântare bisericească închinată Maicii Domnului. Şi într-adevăr taină a fost venirea sa în lume din dumnezeieştii părinţi Ioachim şi Ana, taină a fost intrarea ei în Templul Donului la vârsta de 3 ani, taină a fost întruparea Mântuitorului Hristos la Buna Vestire, taină naşterea sa cea mai presus de fire şi tot taină adâncă şi de nepătruns plecarea ei din lumea aceasta către Fiul ei cel preaiubit.

Taină a fost întreaga viaţă de sfinţenie şi de smerenie a Maicii Preacurate. De la peştera umilă a Betleemului şi până la Crucea de pe Golgota ea l-a însoţit pe Fiul ei pe toate drumurile arse de soare şi bătute de vânturi ale Ţării Sfinte, luând parte la toate durerile şi bucuriile oamenilor, începând cu prima minune a Fiului ei făcută de altfel la rugămintea ei, la nunta din Cana Galileii, când apa a fost prefăcută în vin.

Cu acest prilej, Maria a rostit cuvintele: "Faceţi tot ce vă va spune El", cuvinte ce au rămas peste veacuri ca adresate tuturor celor ce cred în Fiul ei. Aceste cuvinte sunt de fapt Testamentul Maicii Domnului pe care ni l-a lăsat nouă, şi anume să ascultăm de învăţăturile lui Hristos, să-i împlinim voia Lui cea sfântă ca să dobândim viaţa cea veşnică.

În vremea Răstignirii Mântuitorului prin inima Sfintei Sale Maici a trecut sabia durerii, după cum îi proorocise Dreptul Simeon, iar la poalele Crucii Mântuitorul o încredinţează ucenicului Său iubit, Ioan, spre a o sprijini şi ajuta în viaţă.

De atunci noi, creştinii, suntem fii duhovniceşti ai Maicii Domnului, iar Maica Domnului este mama noastră bună, care ne ocroteşte, ne iubeşte şi ne întăreşte cu sfintele sale rugăciuni.

Dacă pe pământ ea a fost Maica lui Hristos, în cer ea este Maica noastră "grabnic ajutătoare", iar din Maica durerilor pe pământ a devenit Maica bucuriei şi a mângâierilor în veci pentru "tot sufletul cel necăjit şi întristat", căci ea este cu adevărat "întru rugăciuni neadormită şi întru folosinţe nădejdea cea neschimbată", cum o arată atât de frumos condacul sărbătorii Adormirii.

Pentru că a născut pe Izvorul vieţii, "mormântul şi moartea nu o au ţinut", ci la viaţă a mutat-o "Cel ce s-a sălăşluit în pântecele ei cel pururea fecioresc".

Aflată cu sufletul la cer alături de Fiul său, ea mijloceşte pentru tot neamul creştinesc, căci este cu adevărat "pricina bunătăţilor şi credincioşilor întărire, una întru tot lăudată".

Sfânta Sa icoană cu pruncul dumnezeiesc în braţe împodobeşte de două mii de ani pretutindeni sfintele altare şi lăcaşurile de închinare, ca şi fiecare casă de creştin. În faţa icoanei sale sunt rostite rugăciuni, sunt înălţate cereri de ajutor şi sprijinire, sunt vărsate pâraie de lacrimi de umilinţă şi de pocăinţă şi tot de acolo se revarsă în sufletele celor ce se roagă pace, binecuvântare, linişte şi ajutor de la Fiul Său. Tot ceea ce cerem în rugăciune către Maica Domnului cerem de fapt de la Mântuitorul Hristos prin solirile Maicii Sale. Socotim că nu există creştin ortodox care să nu fi simţit cel puţin o dată în viaţa lui ajutorul Maicii Domnului în clipele de încercare sau de suferinţă.

În chipul preacurat al Maicii Domnului noi vedem însuşi chipul lui Hristos aşa cum îl vedeau şi ucenicii Domnului după Înălţarea Sa la ceruri.

Cinstirea Maicii Domnului nu umbreşte cu nimic cinstirea şi închinarea Mântuitorului Hristos, ci dimpotrivă, i-o sporeşte şi ni-L pune într-o lumină de mai multă sfinţenie pe Cel ce S-a întrupat din pântecele său cel preacurat.

Icoana Maicii Domnului cu Pruncul este în acelaşi timp icoana Bisericii, Trupul tainic al Domnului ce cuprinde la sânul ei pe toţi cei luminaţi şi renăscuţi la viaţa cea nouă "prin apă şi prin duh", pe toţi cei ce-L mărturisesc pe Domnul de a fi Unul din Treime întrupat pentru mântuirea noastră.