Mirul de mare preț adus de noi - pocăința sinceră și inima curată

În Sfânta și Marea Miercuri a Săptămânii sfintelor, mântuitoarelor și înfricoșătoarelor Pătimiri ale Domnului Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească a rânduit să se facă pomenirea femeii celei păcătoase care, potrivit cântărilor liturgice de la slujba Deniei acestei zile, a spălat cu lacrimile pocăinței și ale dragostei picioarele lui Iisus, le-a șters cu părul capului ei, le-a sărutat turnând peste ele mir de nard de mare preț. 

Sfintele Evanghelii ne vorbesc despre trei ungeri cu mir ale Domnului de către trei femei diferite, potrivit detaliilor pe care cei patru Sfinți Evangheliști ni le înfățișează. 

Din perspectiva cronologiei vieții pământești a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cel dintâi dintre cele trei momente ne este prezentat de către Sfântul Evanghelist Luca (cap. 7, 36-50) și a avut loc cu mult timp înaintea pătimirilor Domnului, cândva pe la mijlocul activității Sale publice. 

El s-a petrecut în nordul Țării Sfinte, în Galileea. După ce Mântuitorul a vindecat în Capernaum pe sluga sutașului (Luca 7, 1-10), a mers însoțit de ucenici și de mulți alți oameni în cetatea Nain, unde a înviat din morți pe fiul unei văduve (Luca 7, 11-17), reîntorcându-Se cel mai probabil în Capernaum, devenit, potrivit Sfintei Evanghelii, „orașul” sau „patria” Sa. 

Sfântul Ioan Botezătorul se afla încă în viață, și înștiințat fiind de discipolii lui despre minunile de negrăit ale Domnului, a trimis la El pe doi dintre ei pentru a-L întreba: „Tu ești Cel ce va să vină, sau să așteptăm pe altul?”, primind din partea Acestuia răspunsul: „Mergeți și spuneți lui Ioan cele ce ați văzut și cele ce ați auzit: Orbii văd, șchiopii umblă, leproșii se curățesc, surzii aud, morții înviază și săracilor li se binevestește” (Luca 7, 18-24). 

Locul unde s-a petrecut întâia ungere a fost casa lui Simon fariseul, care L-a invitat pe ­Iisus să mănânce împreună cu el. Aici a intrat pe neașteptate o femeie păcătoasă din cetate care a adus un alabastru de mir. Sfântul Luca descrie cu o emoționantă și cutremurătoare simplitate profunzimea și dramatismul pocăinței și convertirii acestei femei: „Și stând la spate, lângă picioarele Lui, plângând, a început să ude cu lacrimi picioarele Lui, și cu părul capului ei le ștergea. Și săruta picioarele Lui și le ungea cu mir”. 

Fariseul Simon, ca majoritatea celor din tagma sa, s-a făcut de îndată în sinea lui, asemenea fariseului plecat în același timp cu vameșul la Templu pentru rugăciune, judecătorul celor doi: „Acesta, de-ar fi proroc, ar ști cine e și ce fel e femeia care se atinge de El, că este păcătoasă”. Iisus, Fiul lui ­Dumnezeu Care vede în ascuns, cunoscând gândurile pătimașe ale gazdei Sale, printr-o scurtă pildă o disculpă pe femeie, subliniind sublima ei iubire pentru Dânsul: „Și întorcându-se către femeie, a zis lui Simon: Vezi pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta și apă pe picioare nu Mi-ai dat; ea însă cu lacrimi Mi-a udat picioarele și le-a șters cu părul ei. Sărutare nu Mi-ai dat; ea însă, de când am intrat, n-a încetat să-mi sărute picioarele. Cu untdelemn capul Meu nu l-ai uns; ea însă cu mir Mi-a uns picioarele. De aceea îți zic: Iertate sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit... Și a zis ei: Iertate îți sunt păcatele... Credința ta te-a mântuit; mergi în pace” (Luca 7, 44-48; 50). 

După descrierea acestui moment (cap. 7, 37-50), Sfântul Evanghelit Luca precizează că „după aceea Iisus umbla prin cetăţi și prin sate, propovăduind și binevestind Împărăția lui Dumnezeu și cei doisprezece erau cu El”, arătând încă o dată că momentul ungerii cu mir a lui Iisus de către femeia păcătoasă, în Capernaum, a avut loc cu multă vreme înainte de sfintele Sale pătimiri. 

Cea de a doua cinstire prin ungerea cu mir de mare preț a Mântuitorului, a avut loc cu șase zile înainte de Paștile evreiesc, adică sâmbătă, în ajunul intrării Sale triumfale în Ierusalim. Locul unde s-a petrecut aceasta a fost o mică cetate din apropierea Ierusalimului, aflată la trei kilometri depărtare, numită Betania, cetatea în care locuiau Lazăr, prietenul Domnului, și surorile acestuia Marta și Maria, pe care Iisus le iubea pentru virtuțile lor: hărnicia și slujirea celorlalți de către Marta, care întotdeauna „se silea și se îngrijea de multe” și râvna pentru Cuvântul lui Dumnezeu a Mariei, care, „stând la picioarele lui Iisus, asculta cuvintele Lui”, alegând în felul acesta „partea cea bună care nu se va lua de la ea”. 

Cu puțină vreme înainte, Domnul cel Atotputernic, Care stăpânește peste cei vii și peste cei morți, l-a înviat pe Lazăr cel mort deja de patru zile și a purtat cu cele două surori un scurt, dar revelator dialog despre Înviere: ­„Iisus i-a zis (Martei): Fratele tău va învia. Marta I-a zis: Știu că va învia la înviere, în ziua cea de apoi. Și Iisus i-a zis: Eu sunt Învierea și Viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Și oricine trăiește și crede în Mine nu va muri în veac” (Ioan 11, 23-26). 

Iar cu șase zile înainte de Paști (Ioan 12, 1), Iisus S-a întors cu ucenicii din Ierusalim în Betania și au intrat în casa lui Lazăr, unde „I-au făcut cină, și Marta (după obicei) slujea. Iar Lazăr era unul dintre cei ce ședeau la masă” (Ioan 12, 2). Maria, fire profundă și contemplativă, în semn de recunoștință pentru negrăita minune a învierii fratelui său, mort, îngropat și mirosind deja după patru zile de la moarte, a luat „o litră cu mir de nard curat, de mare preț, a uns picioarele lui Iisus și le-a șters cu părul capului ei, iar casa s-a umplut de mirosul mirului” (Ioan 12, 3). 

Iuda Iscarioteanul apreciază valoarea mirului la 300 de dinari (arginți), o sumă foarte mare pentru o perioadă în care un dinar reprezenta plata unui muncitor pentru o zi de muncă, și reproșează în auzul tuturor irosirea acestui mir care ar fi putut fi vândut iar banii să fi fost daţi săracilor. Evanghelistul Ioan însă deconspiră ticăloșia lui Iuda, căruia nici pe departe nu îi era grijă de săraci, ci ținând punga de obște a apostolilor, fura din ce se punea în ea. 

Mântuitorul, apărând gestul izvorât din dragoste și recunoștință al Mariei, arată caracterul profetic al acestuia: „Las-o, că pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat” (Ioan 12, 7). 
Și iată-ne ajunși la cea de a treia miruire a lui Iisus, care s-a petrecut chiar în ziua ­liturgică în care ne aflăm, adică cu două zile înainte de Paștile iudeilor, tot în Betania, dar de această dată în casa unui alt Simon, și anume Simon leprosul. 

Dacă primul eveniment este descris de Sfântul Evanghelist Luca (7, 36-50) și cel de al doilea de către ucenicul iubit al Domnului, Sfântul Evanghelist Ioan (12, 1-8), cea de a treia ungere cu mir curat și prețios a Mântuitorului este prezentată de Sfinții Evangheliști Matei (26, 6-13) și Marcu (14, 3-9). Aceste două texte sunt cu adevărat paralele, ele referindu-se, fără nici o îndoială, la același moment. 

Cât privește timpul când s-a petrecut, acesta este și de această dată menționat cu precizie. Evanghelistul Matei invocă cuvintele Domnului adresate ucenicilor: „Știți că peste două zile vor fi Paștile și Fiul Omului va fi dat să fie răstignit” (26, 1), iar Sfântul Marcu marchează cu exactitate momentul evenimentului: „Și după două zile erau Paștile și Azimile. Și arhiereii, și cărturarii căutau cum să-L prindă cu vicleșug și să-L omoare” (14, 1). 

Aceeași gazdă - Simon leprosul - este menționată de amândoi Evangheliștii (Matei 26, 6; Marcu 14, 3). 

Tot amândoi arată faptul că persoana care a adus „un alabastru de mir de mare preț” (Matei 26, 7) sau „un alabastru de mir de nard curat, de mare preț” (Marcu 14, 3) este o femeie, fără însă a face vreo observație cu privire la starea morală a acesteia. Faptul că femeia aceasta nu însoțește gestul ei cu lacrimi sau alte gesturi de penitență și nici nu-și dorește ceva pentru sine din partea Mântuitorului ca recompensă ne poate lăsa să înțelegem că este vorba de o persoană care Îl iubea necondiționat pe Iisus pentru „cuvintele harului care ieșeau din gura Lui” ­(Luca 4, 22) și pentru minunile Sale de negrăit, cum „niciodată nu s-a(u) arătat așa ceva în Israel” (Matei, 9, 33). 

Dacă femeia păcătoasă din Galileea și Maria, sora lui Lazăr, au uns cu mirul prețios și curat, adică autentic, picioarele lui Iisus, femeia din casa lui Simon leprosul a turnat mirul de nard curat pe capul Mântuitorului. 

Momentul în care s-a petrecut turnarea mirului pe capul Mântuitorului a fost, de asemenea, acela al șederii lui Iisus cu ucenicii și gazda la masă. 

Nici de această dată nu au lipsit potrivnicii și cârcotașii. Dacă Simon fariseul judeca deodată pe femeia galileeană drept păcătoasă, iar pe Iisus drept un pseudo-profet care nu cunoaște viața și trecutul acesteia, iar Iuda, tâlhar și ipocrit, condamnă irosirea mirului care ar fi putut fi convertit în acte de filantropie față de săraci, de această dată „ucenicii” (Matei 26, 8) sau doar „unii” (Marcu 14, 4) s-au mâniat din pricina risipei, din aceeași falsă rațiune a ajutorării săracilor. 

Prețul mirului este apreciat la „peste trei sute de dinari” (Marcu 14, 5), ceea ce înseamnă că, în general, vasele de alabastru care păstrau mirul de nard autentic de mare preț conțineau o cantitate egală. 

Hristos Domnul apără gestul plin de evlavie și candoare al femeii, zicând ucenicilor: „Pentru ce faceți supărare femeii? Căci lucru bun a făcut ea față de Mine. Căci pe săraci totdeauna îi aveți cu voi, dar pe Mine nu mă aveți totdeauna” (Matei 26, 10-11; Marcu 14, 6-7), descoperindu-le sensul profund și profetic al faptei acesteia: „Că ea, turnând mirul acesta pe trupul Meu, a făcut-o spre îngroparea Mea” (Matei 26, 12; Marcu 14, 8). 

Și cu generozitatea Sa dumnezeiască o răsplătește pe această femeie, zicând: „Adevărat zic vouă: Oriunde se va propovădui Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va spune și ce-a făcut ea, spre pomenirea ei” (Matei 26, 13; Marcu 14, 9). 

Am amintit toate aceste detalii pentru a înțelege că, potrivit amănuntelor oferite de Sfinții Evangheliști în descrierea acestor evenimente, ei se referă la trei momente diferite în care Mântuitorul nostru Iisus Hristos este cinstit de trei femei diferite, din motive diferite, în trei locuri diferite, în contexte diferite prin ungerea picioarelor sau capului cu mir de nard curat (original) de mare preț. 

Miercuri ne aflăm în ziua în care Mântuitorul a fost uns cu mir pentru a treia oară de către o femeie despre care nu ni se spune că ar fi fost păcătoasă. Și totuși, o pomenim pe femeia păcătoasă din Capernaum, care cu aproximativ doi ani înainte de moartea și Învierea Domnului, cu gesturi de neîndoielnică pocăință, udă cu lacrimi și unge cu mir picioarele Domnului, primind în schimb binecuvântare, iertare și mântuire. 

În înțelepciunea lor transfigurată de prezența și lucrarea harului Duhului Sfânt, Sfinții Părinți ai Bisericii și imnografii ale căror compoziții liturgice și poetice le ascultăm la Denia acestei Sfinte și Mari Zile se referă la toate cele trei momente, chemându-ne astfel să arătăm în și prin viața noastră pocăința cu lacrimi și cu frângerea inimii a femeii păcătoase, evlavia și râvna pentru „partea cea bună care nu se va lua de la noi” și prietenia cu Dumnezeu asemenea Mariei, sora Martei și a lui Lazăr, și recunoștința tăcută și smerită a femeii din casa lui Simon leprosul, aducând Domnului, în fiecare zi a vieții noastre, dar mai ales în aceste zile de cinstire a Pătimirilor, Morții și Învierii Sale, mirul curat, autentic, neprefăcut, nefățarnic al unei viețuiri creștine vrednice de Jertfa Domnului pentru noi, inimile noastre de mare preț și sufletele noastre neprețuite însoțindu-L pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos pe drumul suferințelor Sale îndurate de bunăvoie pentru noi cu lacrimile curățitoare ale femeii păcătoase purtătoare de mir și cu credința mărturisitoare a tâlharului pocăit din dreapta Crucii Sale, cu nădejdea nestrămutată că ne va oferi și nouă mântuirea pe care a dăruit-o femeii păcătoase și cetățenia Raiului făgăduită tâlharului izbăvit.