Nașterea Maicii Domnului, începutul mântuirii noastre

Cel dintâi praznic al Anului Bisericesc ( începător la 1 septembrie) este Nașterea Maicii Domnului. Acest praznic este legat de ­întruparea lui Hristos. Înțeleptul bizantin Iosif Vrienios scrie: Cincizecimea este legată de Înălțare, Înălțarea de Înviere, Învierea de Răstignire, Răstignirea de viață și minuni, minunile de Întâmpinare și Naștere, Nașterea datorită Bunei Vestiri, ­Buna Vestire, datorită Intrării în biserică și Nașterii Maicii Domnului. În ordine inversă, datorită acestui praznic avem toate celelalte praznice. Nașterea Preacuratei este un praznic de mare bucurie pentru omenirea căzută din ascultarea de Dumnezeu. O rază de nădejde, dăruită de Acesta oamenilor, semnul viu al iubirii Sale, față de cei neascultători. Preacurata Fecioară Maria are un loc special în ­iconomia mântuirii, ea ­fiind pregătită de ­Dumnezeu să devină ­mijlocitoarea mântuirii noastre.

Prin nașterea, crește­rea și educația ei duhovnicească, primită în Templul din Ierusalim, devine persoana umană cea mai distinsă și sfântă. Petrecerea în Sfânta Sfintelor, inițierea în taina rugăciunii lăuntrice, primită de la Sfântul Arhanghel Gavriil, au ajutat-o în lucrarea duhovnicească, de păzire a fecioriei în trup și gând, în împlinirea responsabilă a poruncilor dumnezeiești, în înțele­gerea și supunerea desăvârșită față de voia lui Dumnezeu. Astfel, ea devine cea dintâi fiică a Tatălui ceresc, care a trăit viață fără păcat și îi restituie lui Dumnezeu chipul (sufletul) nepătat. Fecioria, curăția și smerenia absolută o fac capabilă să fie mireasa Duhului Sfânt, să primească de la Acesta toate darurile și harurile.

Nașterea ei a fost minunată. Dacă nașterea Mântuitorului Hristos aduce pacea dumnezeiască, împăcarea oamenilor cu Dumnezeu, iar îngerii cheamă unire întru slavoslovie (Luca 2, 14), nașterea Preacuratei Fecioare Maria aduce bucurie, pentru că ea este persoana prin care se va produce întruparea. Ea a fost singura persoană umană capabilă de a primi toate darurile cerului. Ea se face pe pământ locaș preacurat al dumnezeirii, spre a împărtăși oamenilor daruri cerești. Prin desăvârșită curăție sufletească și trupească, ea cuprinde în iubire necuprinsul, iar iubirea arzătoare a Celui ce este Iubire (I Ioan 4, 8) o revarsă nea­mului omenesc din care face parte, împărtășindu-i darurile de care ea se împărtășește. Aceasta a fost și va fi (până la restaurarea deplină a lumii) lucrarea Preacuratei Maici, să ajute oamenii să se împărtășească de dumnezeire. Ea mijlocește prin rugăciune ca noi să primim harul rugăciunii; s-a făcut Sfântă Masă ca să ni-L dăruiască pe Hristos în Euharistie; s-a făcut biserică, spre a ne dărui darurile Duhului prin Sfintele Taine.

Hristos S-a născut de la Duhul Sfânt și din sânge fecioresc, din Preasfânta și Preacurata Sa Maică. Fecioara Maria s-a născut din mlădițe uscate, din părinți bătrâni și sterpi, care și-au trăit viața în înfrânare, curăție și rugăciune. Zămislirea și nașterea au fost naturale și supranaturale în același timp. În toate s-au arătat puterea și lucrarea lui Dumnezeu, aceea care face bucurie oamenilor. Deși s-a zămislit și s-a născut pe cale naturală, pentru credința și sfințenia pă­rinților ei, zămislirea și nașterea au fost văzute ca un dar exclusiv al lui Dumnezeu. Exersați în virtutea smeritei cugetări, ei contemplau darul (Preacurata Pruncă) uitând de sine (instrumentele zămislirii) și hotărând de la început să întoarcă darul lui Dumnezeu. Aceasta arată înălțimea lor duhovnicească unică.

Nașterea Maicii Domnului, ca de altfel întreaga ei viață, o vedem în strânsă legătură cu Hristos-Mântuitorul, Fiul ei, Domnul și Dumnezeul ei. Sfântul Grigorie Teologul (sec. IV) sublinia rolul ei de Născătoare de Dumnezeu, spunând că cine nu o cinstește ca atare este ateu. Iar Sfântul ­Chiril al Alexandriei (sec. V) spune și mai lămurit: Cine nu-L măr­turisește pe Hristos ca Dumnezeu, iar pe Preacurata Sa Maică ca Născătoare de Dumnezeu, să fie anatema. În lumina acestor afir­mații, care de altfel este învă­țătura dogmatică a Bisericii noastre, vedem minunata legătură dintre Hristos și Preacurata Maica Sa, o legătură care ne descoperă taina și adâncul vieții duhovnicești. Preacurata Fecioară Maria este firea omenească curată, pură, neatinsă de păcat, de care Dumnezeu avea nevoie pentru a Se sfinți și a Se uni cu ea. Pentru unirea ipostatică, care-L aduce pe Dumnezeu în maximă apropiere cu oamenii, Cuvântul avea nevoie de o persoană umană pe care să o facă cer însuflețit, loc al sălășluirii slavei Sale și Preacurată Maică a Sa. Pe de altă parte, Preacurata Fecioară este singura persoană umană care-și îndepli­nește menirea, în dorința sa de a se uni cu Dumnezeu în lumina sfin­țeniei și a iubirii.

Troparul praznicului dezvăluie motivul pentru care nașterea Maicii Domnului vestește bucurie la toată lumea. Acela de a-L naște pe Fiul lui Dumnezeu, „Din tine a răsărit Soarele Dreptății - Hristos Dumnezeul nostru“. El va dezlega blestemul păcatului strămoșesc prin jertfa Sa și va aduce binecuvântarea înfierii, prin învierea Sa, înăl­țarea de-a dreapta Tatălui și trimiterea Duhului Sfânt.

Condacul praznicului dezvăluie un adânc înțeles teologic, privitor la începutul mântuirii, prin dezlegarea de blestemul strămoșesc și a stricăciunii morții, pricinuite de păcatul protopărinților: Ioachim şi Ana din defăimarea nenaşterii de fii, iar Adam şi Eva din stricăciunea morţii au scăpat, Preacurată, prin sfântă naşterea ta. Aceasta o prăznuieşte şi poporul tău, de vina greşealelor mântuindu-se când strigă către tine: Cea stearpă naşte pe Născătoarea de Dumnezeu şi hrănitoarea vieţii noastre.

Credincioșii părinți Ioachim (care înseamnă Dumnezeu-Tămăduitorul) și Ana (care se tâlcuiește har), de viță împărătească și preoțească prin curățiri succesive, au ajuns la un înalt grad de sfințenie. Ei stăruie în post, rugăciune, milostenie și daruri aduse Templului, spre a atinge desăvârșirea și a primi darul de a naște pe Maria - Doamna lumii. Sufletul lor însetează după Dumnezeu și unirea cu El. Potrivit Legii, ei se consideră neîmplinitori ai poruncii (Facerea 1, 28) de a naște copii. Îndoiesc postirile, înmulțesc privegherile și lacrimile, dar totul în zadar. Fără să știe, rugăciunea lor înlăcrimată și adâncul smereniei și-al umilinței lor dureroase îi vor ridica în sfințenie, deasupra lui Moise, Noe și Avraam, care s-au pregătit și ei, înaintea misiunii primite. Noe, prin corabia sa, avea să păstreze sămânța firii umane; Avraam să-i transmită credința în adevăratul Dumnezeu, iar Moise să-i dăruiască Lege. Sfinții Părinți Ioachim și Ana aveau să sădească biserica cea vie, în care Se va sălășlui Hristos Mântuitorul, tablă vie a Legii, pe care se va scrie Cuvântul lui Dumnezeu.

Mulți din Israel, în neștiința și neduhovnicia lor, doreau un Mesia pământesc. Totuși, fiecare familie a poporului ales nădăjduia să nască o mlădiță, din care va răsări Hristos. Ioachim și Ana, prin nașterea lor, fac începutul dezlegării păcatului stră­moșesc și vindecarea stricăciunii morții pricinuite de strămoșii Adam și Eva. De aceea poporul prăznuiește această naștere ca o izbăvire de păcate, ca pe o îndoită bucurie. Maica Domnului este bucuria celor fără bucurii, pentru că a născut pe Hristos, pentru toți cei care cred sau nu cred în El. Preacurata Fecioară Maria este hrănitoarea Vieții noastre (Hristos), căci L-a hrănit și crescut cu laptele ei, I-a dat sânge și carnea spre alcătuirea Preacuratului și Sfântului Său Trup, din care noi ne împărtășim și ne hrănim veșnicia.

Praznicul Nașterii Maicii Domnului a început să se serbeze la Ierusalim în sec. al VI-lea, iar mai târziu (sec. IX) a început să fie sărbătorită și zămislirea ei de către Sfinții Ioachim și Ana, la data de 9 decembrie. El ne este zugrăvit de imnografia Bisericii (din care deja am arătat) și iconografia sa. Sfinții Părinți ai Bisericii - Ioan Damaschin, Andrei Criteanul, Nicolae Cabasila, au alcătuit minunate cuvântări închinate acestui praznic. Așa cum sufletul și mintea se bucură, contemplând icoana praznicului, în fața căruia ne rugăm cântând sau rostind minunatul imn al troparului, cum inima se bucură atunci când cântăm sau ascultăm cântările Vecerniei și Utreniei praznicului; tot așa inima și mintea se bucură și se îmbogățesc în lumină și har citind panegiricile Sfinților Părinți amintiți. Cântările (pricesnele) închinate Nașterii Maicii Domnului, în care Preasfânta Maică este văzută ca o scară pe care a coborât Dumnezeu, ne bucură și îmbogățesc sufletul. Scrieri ca Viața Maicii Domnului (scrise de Epifanie Monahul, Maxim Mărturisitorul) sau studii de teologie mariologică, ale Înaltpreasfințitului Mitropolit Ierotei Vlachos - Praznicele Maicii Domnului, o perspectivă teologică și istorică, din care am citat deja, ne întăresc credința, ne sporesc cunoașterea. Maica Domnului se face încă de la naşterea ei izvor de bucurie, de nădejde şi mângâiere pentru noi oamenii, ispitiți de Satan, prin păcat, neputință, suferință şi moarte. Fecioara Preacurată, care, prin harul lui Dumnezeu, smerenia și osteneala ei, a biruit păcatul și pe Satan, ne mij­locește și nouă harul mântuirii și puterea de a duce lupta duhovnicească pe calea crucii lui Hristos. De aceea, orice laudă, cântare, rugăciune aduse Preacuratei ne umplu sufletul de ­minunare, bucurie, nădejde și putere. Uitând de lume, de păcat, de slăbiciunile noastre, uimiți de frumusețea, milostivirea și iubirea ei, plini de credință în iubitul ei Fiu, sărbătorește îi cântăm: „Străin lucru este mamelor fecioria, străină este şi fecioarelor naşterea de fii. Iar întru tine, Născătoare de Dumnezeu, amândouă s-au rânduit. Pentru aceasta, toate seminţiile pământului pe tine neîncetat te mărim” (Utrenie, cântarea a 9-a - Axion).